Adevărul din ochi

Credeți că va reuşi ?

Elina era o fată normală. Doar că avea un vis mare : să devină actriță. Desigur, asta fiind mult mai complicat decât pare. Trebuia să treacă prin multe, dar totuşi nimic nu a stat, nu stă, şi nu va sta niciodată în calea succesului ei. Nici măcar persoanele care o urau fiindcă era atât de bună.

Încă de mică, de la grădiniţă, a jucat în prima ei piesă de teatru "Scufiţa Roşie" ,în rolul principal iar Josh fiind lupul cel rău. Cu mintea ei de copil de pe atunci, zicea că atunci când o să crească mare o să se facă "Scufiţa Roşie " ,asta gândea mintea unui copil de 5 ani. Dar,  cu tot cu copilăria din ea, când a urcat pentru prima dată pe scenă, fără să îşi dea seama de asta, simţise o legătură profundă. Ca şi cum viaţa ei ar fi legată de aceasta. Că destinul ei străluceşte odată cu ea pe scenă. Destinul i s-a arătat încă de mică, iar ea crescând şi tot jucând piese de teatru, mereu a rămas la aceaşi idee şi acelaşi vis. Niciodată nu a dat înapoi sau s-a răzgândit. Fiindcă, vedeţi voi, de multe ori zicem că facem ceva, apoi ne răzgândim şi ne vine altă idee, după aceea revenim la ideea iniţială şi ne tot învârtim de la unele la altele. Dar Elina nu era aşa. Ce a făcut pentru prima dată în viaţă, asta a ştiut că o să facă mereu. Întotdeauna prima idee care îi venea în minte, acela era răspunsul. Până şi la un test când era o întrebare dificilă, şi răspunsul care îi venea Elinei prima oară în minte era corect, chiar dacă de multe ori îl schimba si gresea si îşi amintea că ce a zis prima dată acela era răspunsul corect. Că de obicei oamenii gândesc de două ori înainte ca sa facă ceva. Ăsta era şi un proverb. Dar Elina făcea exact opusul. Gândea o singură dată şi acționa si ciudat era ca totul îi ieşea perfect. Că dacă se gândea de multe ori la ceva se pierdea într-un gol anume şi nimic nu mai avea sens. Aşa s-a născut şi stresul din ea. Care de multe ori te slăbeşte. Şi nu doar fizic ci şi psihic.

La vârsta de 7 anişori când a învăţat să scrie şi să citească, tatăl Elinei pleca la muncă în ţări străine, şi venea acasă tot la câteva luni. De fiecare dată Elina cu sora ei îl aşteptau cu felicitări. De la desenele banale, amestecate mai mult cu mâzgălituri, au început să curgă şi versuri, acestea perfecționându-se în timp ce ea creştea. Prima poezie a ei fusese una pentru tatăl său şi cum îi ducea dorul. Desigur, asta nu întrecea pe nicio parte imaginaţia ei magnifică de copil şi care deseori te lăsa cu gura căscată. Şi de la acea poezie, a început să scrie din ce în ce mai multe, abordând subiecte diferite, şi pentru vârsta ei :Primăvara, Afară, Soarele ,Jucării etc. Zicându-şi mintea ei fragedă şi inocentă:
"Asta e pentru mine! "

Timpul trecea iar subiectele de compus deveneau tot mai palpitante şi mai dure. Sentimentele crescându-i odată cu ea. Fiindcă ea scria doar ce simte. Niciodată nu inventa nimic. Chiar dacă toată lumea îi zicea :
"-Uau, de unde ai scos-o şi pe asta?  Cum ai inventat-o? "
Ea le trăia pe toate. Fiind un fapt ciudat la urma urmei.
Lacrimile ce nu le arăta nimănui, împreună cu emoţiile de multe ori arse, erau scrise în caiete diferite umplând în fiecare zi noi foi, o altă aventură. Avea chiar o cutie mare, într-un loc secret, plină de compoziții proprii, sau mai precis "aventuri proprii" ,dar de multe ori, cele care le lăsa să fie citite, erau ascunse sub alte nume, alte fiinţe, dar de fapt acolo se ascundea chiar ea.

Chiar dacă acesta ar fi un secret mare, fiindcă ea cam aşa îl păstra. Dar era o adevărată SCRIITOARE.

Elina adora muzica. 90% din viaţa ei era muzica. Trăia de multe ori în melodiile artiştilor. Chiar dacă de nenumărate ori avea impresia că unele melodii erau scrise pentru ea. Desigur ,compunea şi ea, iar când se plimba prin natură îşi fredona cântecelele împreună cu multe altele. Doar  că avea un defect. Cei drept nu poţi avea toate talentele. Elina..

            NU AVEA VOCE!

Şi de multe ori asta o trăgea in jos. Toată lumea îi zicea că ea se pricepe la orice, ar putea să facă orice liceu ar vrea fiindcă se descurcă la orice, doar de muzică nu. Evident cã nici nu se gândea la muzica. O adora dar ştia ca nu e pentru ea. Mai bine rămânea acasă cu căştile în urechi, ascultând muzica ce îi topea şi în acelaşi timp îngheța sufletul. Ea avea doar un liceu şi atât. Cel de artă dramatică (actorie).  Şi desigur fiind doar 3 în ţară era greu să intri la 28 de locuri, dar fiind şi puţini doritori, însă şi care erau se adunau doar acolo. Asta nu ar fi fost o problemă prea mare pentru Elina , până a aflat că actorilor le trebuie voce. Că arta dramatică se îmbină cu arta muzicii şi a dansului. (Sincer nici la dans nu era prea bună dar asta se putea învăţa pe parcurs. Dar vocea nu ţi-o poţi alege cum vrei) .
Mai ales că probele eliminatoriu de la liceu se dădeau din probă de muzică. Ca să se afle cunoştinţe despre voce şi ureche muzicală. Avea un auz perfect şi bătea mereu ritmul cu piciorul. Ritmul pe care nu îl pierdea niciodată . Asta era în ciuda faptului că nu avea voce.

Dar ea ştia ceva:
 
        Că nimeni şi nimic nu o va opri ca să facă ceea ce îi place, chiar dacă de multe ori lumea o sfătuia să facă altceva la care se pricepe de mii de ori mai bine . Dar ea zicea mereu : "Degeaba faci ceva ce poţi face, dacă nu îţi place şi nu o faci cu plăcere ".

         Luptă pentru ceea ce îţi doreşti
                            Şi fi sigur :

            Că o să reuşeşti  !

                    Chiar dacă nu azi,

                    Nu mâine..

             Nu luni, nu marţi..

     Nu peste o săptămână 

          Nu peste un an.

                  Dar într-o zi

Când te astepti mai puţin, desigur

     Vei câştiga!

         Fiindcă,

         Nu uita,

                                    Succesul,
      

    E clădit din eşecuri.