După cele auzite, Carto se închise complet în el. Nu îi mai pasa de nimeni şi nimic. Nu voia să mai audă nimic ce l-ar putea răni. Dacă adevărul doare, preferă să fie minţit. De fapt era minţit. Iar miciunile alea păreau atât de reale încât îţi este mai uşor să le crezi pe ele, decât persoana în care ai avut atâta încredere.
Cum aş putea să descriu ce simţea el? O inimă fragilă ce s-a spart în mii de bucăţele, după ce a fost luată în mâini de minciuni şi trântită fără milă de pământ.
Radina voia să se răzbune pe Elina, dar cu asta rănea alte persoane nevinovate printre care era chiar şi Elina. Nu s-a gândit niciodată la iertare. Cum ea fusese de atâtea ori iertată de Elina, în ciuda a tot ce facea, iar ea acum, aruncă cu topoare în Elina fără ca măcar aceasta să îi fi greşit cu ceva.
E mai simplu aşa, nu? Să arunci un cuţit fără ca măcar să te gandesti de ce ai face asta. În loc să răneşti pe alţii care nu ţi-au greşit cu nimic, mai bine ai încerca să îţi repari propria rană. Timpul alocat răzbunării, ar putea fi pentru vindecare.
DAR NU.
E mai simplu să răneşti, crezând că o să te vindeci. Dar o să îţi faci mai mult rău ţie însuţi decât lor.
Când Elina ajunse acasă era grăbită să vada ce face Carto. Îi era dor de el şi ştia ca o aşteaptă cu sufletul la gură. Biata de ea neştiind ce s-a întâmplat cât timp a fost plecată.
Dar de asta nu a fost aşa. Carto nu dăduse niciun semn de viaţă. Dintre sutele de mesaje de iubire profundă ce le primea de la el când pleca undeva, acum nu avuse nici măcar un mesaj. Îl sunase cu frica că s-a întâmplat ceva. Cei drept, avea dreptate ea. Dar Carto nu îi răspunse la niciunul dintre apelurile pierdute sau SMS. Era ca şi dat dispărut. Nu ştia ce a păţit sau ce s-a întâmplat cu el. Nu ştia dacă să se îngrijoreze sau să continue cu mesajele disperate în speranţa că o să îi răspundă şi că o să fie totul bine. Fiindcă Elina îşi dăduse seama ca s-a întâmplat ceva. Carto chiar dacă ar fi fost pe moarte i-ar fi răspuns la mesaje. Îl cunoştea atât de bine, încât credea că încearcă să se îndepărteze de ea. De fapt asta şi făcea. Dar fără să stie motivul pentru care ar face asta.
A trecut o săptămână fără ca Elina să ştie ceva de Carto. A pus-o pe mama ei să îi sune pe părinţii lui, dar aceştia nu i-au răspuns la niciun telefon. Carto le-a zis să nu răspundă pentru binele fiului lor. Le povestise totul de la cap la coadă, desigur cum auzise, sau cum credea în minciuni, mai exact. Părinţii lui după ce au aflat întrega poveste, au urât-o total pe Elina, făcându-şi o impresie rea şi în aceasi măsură greşită despre aceasta. Ea fiind victima la minciunile oamenilor, unde cei dragi ei o părăsesc pe nedrept.
Din cauza asta familia lui Carto împreună cu acesta, s-au mutat într-un loc mai linistit şi însorit, departe de Elina sperând că această decizie să îi aline trauma. Dar s-au înşelat enorm. Aceasta devenea la fel de mare pe cât era distanța dintre el şi Elina.
Din această cauză, părinţii nu au mai păstrat de atunci legătura, precum nici copii lor, dar la care nici acum Elina nu ştie ce s-a întâmplat de fapt.
CITEȘTI
Adevărul din ochi
RomanceViaţa e o mare de obstacole. Fiecare strop de apă din ocean înseamnă o minciună oglindită in adevăr. Priveşte la zâmbetul ei. Vei vedea că e cea mai fericită persoană din lume. Dar apoi priveste-o în ochi. O să vezi cea mai tristă persoana.. Vei ved...