Adevărul din ochi

Mi-e dor de tine..

După revederea neașteptată dintre cei doi foști iubiți... Ca doi stropi de apă alunecați pe obrajii lor roșii și moi , obrajii ce s-au pierdut în ale durerii lacrimi.. , totul părea normal din afară , Carto s-a așezat lângă aceasta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între ei în tot acest timp. Părea de necrezut , dar jucau atât de bine încât nimeni nu ar fi bănuit vreodată că aceștia se cunosc.

-Ce mai faci ? , zise Carto trist dar nelăsând asta să se vadă. Desigur , Elina era la fel și din nou nu voia să i se vadă tristețea chiar dacă aceasta i se citea ușor pe chip.

-Sunt bine... Tu cum ești ? , îi zise Elina ca de obicei mințind. Dar mai mult interesând-o ce face Carto mai mut decât cum se simte ea. Cu toate că s-a îndepărtat cu un motiv dur cândva , fără ca măcar să aibă curajul să îi iasă în față și să îi spună adevărul crud , timpul le vindecă pe toate. Din câte și-au dat ei seama aveau nevoie de timp , iar viața le-a oferit asta, ba mai mult , i-a făcut să se vadă din întâmplare. Mă scuzați , am greșit : NIMIC NU-I DIN ÎNTÂPLARE , TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ CU UN MOTIV !
-Şi eu tot bine..., zise şi privise falnic înspre pământ. Dar apoi ridică capul, privind-o ţintă îm ochi şi zise :
-Mi-e dor de tine!..
Elina privise în jos apoi mutând repede privirea din nou spre el, privindu-l adânc îi zâmbise sperând să înţeleagă lacrimile din ochii ei şi ce e dincolo de acel zâmbet. Ridicând o sprânceană, privindu-l cu o durere nedescrisă, îi spuse :
-Şi mie de tine..

Au urmat nişte momente goale şi mute. De o iubire pierdută şi existentă. Esenţa iubirii adevărate era în ochii lor. Şi în suflet..

După o masă bine meritată dar uitată de alte gânduri insistente, lui Elina i s-a făcut rău şi a ieşit în grabă afară fără să dea de înţeles ce a păţit sau fără să observe cineva ce e cu ea. Carto şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, fiindcă o cunoştea prea bine ca sã creadã cã totul e bine. A urmat-o în grabă să vadă ce s-a întâmplat dar fără ca aceasta să observe. A urmat-o ascunzându-se după fiecare colţ când ea privea înapoi şi a văzut că s-a retras într-un loc pustiu, într-un colţ al restaurantului nu prea ştiut de nimeni şi neumblat. Apa ce se plimba nestingherit pe acoperiş , se scurgea printr-o ţeava şi cădea alandala cum voia în "acel loc" , pământul deja se udase şi devenise ca un noroi. Nu era iarbă. Era doar pământ ud însoţit de câteva pietre fără nici un fel de farmec. Era un aer rece şi un vânt cu o mângâiere dură peste o inimă rănită. Elina se grabise acolo, găsind locul din întâmplare, faţa ei udă cu ochii în lacrimi, ce încerca să o stearga în timp ce fugea cu mătasa rochiei, era ceva ce îi arata tristetea nebanuita. Se lipise de un perete ud şi murdar, căzând în lacrimi profunde şi o durere nedescrisă, lăsându-se încet jos ca un balon ce fusese înţepat uşor cu acul şi cădea încet înspre pământ. Acul acela, ei îi străpungea inima. Lacrimile ce nu mai au sens cand plângi, o faceau sa scoată cuvinte pe gură fără să îşi dea seama sau fără să fie constienta de asta în marea de lacrimi ce se revărsau mai puternic decât apa din ţeavă :
-Îmi e dor de tine... , vino inapoi! Te rog... Am nevoie de tine..., plângea neînţeleasă de nimeni..
Carto s-a ascuns după colţ şi văzuse şi auzise tot.. Nu putea să vadă că Elina se rupe în bucăţi.. Îl durea mai tare asta.. O lacrimă îi aluneca pe obraz căzând intr-o balta mare de la picioarele lui. S-a uitat în asta şi şi-a vazut reflexia. Dar nu s-a văzut cum arăta acum, în acest hal umilitor şi dureros. Ci cum a fost acum un an. Acel băiat fericit alături de iubita lui. Cel care a fost înainte sa se schimbe într-o persoană rece cu trecerea timpului.. În oglindă se văzuse zâmbind şi Elina imbratisandu-l din spate. Un fior i-a trecut pe şira spinării dar în acelaşi timp unul cald ce îi imbratisa sufletul. S-a uitat brusc in spate dar nu a fost nimic. Şi prinvind din nou spre reflexia lui s-a văzut aşa cum era acum. Trist şi singur. După ce s-a frecat puţin la ochi, dandu-si seama că durerea l-a făcut să aibă vedenii, s-a uitat din nou spre ea. O văzuse în cel mai rău hal, stând cu capul pe picioare plângând şi strângându-și genunchii în mâini ca şi cum ar fi o persoană, stând pe pământul ud murdărindu-și rochia cu noroi dar fără ca măcar să îi pese de asta. Ruptă...Soptise nimănui ceva ce îi adresa doar lui :
-TE IUBESC....!!

Dar Carto apărând în fugă de după colţ neputând să o mai vadă aşa şi mişcat de cuvintele ei sincere ,fugind într-un suflet la ea, compus din al lui și al ei , ea văzând asta se ridica putin speriată în aceaşi fugă miraculoasă, şi Carto o cuprinse în braţe ca şi cum s-ar întâlni două lumi imposibile, ca şi cum s-ar întâlni Luna şi Soarele creând un impact iraţional în lume cu o lumină şi o putere deosebită. O ridicase şi o invartise în mâinile lui mari ce o strângeau tare, nevrând să îi mai dea drumul vreoadată, Elina îl strânse la fel de tare nevrând să îl mai lase să plece vreodată. Lacrimile curgeau ca şiroaiele unui râu udandu-le hainele, iar Carto strângând-o şi mai tare îi zise :

-ŞI EU TE IUBESC!!!!!