Adevărul din ochi

Fiecare este acuzat de altceva

Mai apoi după toate imbratisarile dintre cei doi foşti îndrăgostiţi cu inimile pline de o iubire dureroasă  , cei doi trebuiau să se întoarcă în restaurant că altfel părinţii lor urmau să se întrebe unde au dispărut şi să îşi facă griji. Nu ştiu voi, dar eu cred că dacă părinţii lor s-ar fi văzut, după toate întâmplările ce avuseseră loc ,s-ar fi făcut ca nu se cunosc.

Evindent, nu puteau să intre îmbrăcaţi aşa. Cu hainele mototolite în noroi, parcă luate chiar de acolo, uitând eleganţa unei nunţi. Din fericire Elina la orice nuntă avea o rochie de schimb, unde mai apoi să se îmbrace în ea când se va face mai târziu. Dar Carto nu avea încă un costum la el, iar noroiul i-a ajuns mai sus de brâu.
-Şi ce vei face acum?  Intreba Elina îngrijorată.
-Dacă sunt cu tine nu mai am nicio grijă!  Cu tine mă căsătoresc şi în balta asta de noroi! Zise el nepăsându-i într-adevăr de nimic altceva decât de ea.

Elina îl mai îmbrăţişă o dată şi îi venise o idee.
-Din câte văd ai mulţi cunoscuţi pe aici ,cărora le-a fost dor să te vadă dar evident niciunul nu întrece dorul pe care ţi l-am purtat eu. Sunt sigură că unul din băieţi are un costum de schimb la el.
-Aa ai dreptate, zise Carto bucuros de ideea grozavă ce îi venise Elinei. Cel mai bun prieten al meu stă la masă cu noi. Sunt sigură că ai văzut un băiat înalt şi brunet.
-Da ,imi amintesc!
-El era. Il sun imediat pe Ievus şi sunt sigur că mă va ajuta.

Elina se duse după rochie şi se schimbă în ea. Desigur nu a intrat aşa în restaurant. Dar masa ei fiind exact cea de lângă uşă a rugat pe cineva să i-o aducă repede, fără să spună cuiva deşi părea mult prea ciudat pentru unii.

Lui Carto i-a adus pritenul său Ievus, costumul său de rezervă,  fiind un băiat modest care oriunde mergea umbla cu trei rânduri de haine de schimb.

Acesta s-a schimbat imediat, iar apoi s-au întâlnit cu toţii la masă, unde Elina îl aştepta prinvindu-l fără ca măcar să clipească. Nici ea nu ştia dacă îl privește zâmbind sau pur şi simplu cu lacrimi. Era atât de ciudat totul între ei, ai putea compara într-o oarecare măsură iubirea lor cu vremea. După o ploiță uşoară de vară a venit furtună ,iar dupa acea furtunã îngrozitoare şi care parcă dărâma orice avea in cale, nici măcar nu sunt siguri dacă cel care îl văd pe cer e soarele. Sau doar o rază de a lui care încă încearcă să îi ia locul, dar care va dispărea la fel de rapid precum a venit.

Cei doi au vrut să se întrebe despre trecut.. Ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat, de ce s-au îndepărtat. Sau pur şi simplu aveau mii de întrebări diferite despre minciunile cu care Radina le-a stăpânit sufletele cu uşurinţă. Dar decât să rascolească acum trecutul, cu regrete şi întrebări unde nici mincinosul nu mai avea răspuns, au preferat să trăiască prezentul cu fiecare clipă şi mai ales acum că s-au regăsit. Ce mai conta restul?  Au dat totul la o parte, toate suferinţele, toate regretele, toate intrebarile, toate durerile pentru îmbrãţişarea lor de revedere. Pentru a face mai mult decât să îşi amintească de iubirea lor ce înflorise şi când erau departe, ci să o retrăiască cu aceeşi pasiune ce nu se ofilise nici măcar puţin de-a lungul timpului, acea pasiune de care se îndoiau că s-ar stinge vreodată.

Elina mai apoi, trebuia nepărat să îl întrebe dacă s-a întors de tot, fiindcă ar fi dureros pentru ea să afle că acesta va pleca în câteva zile. Nici nu s-a gândit la alte lucruri înafara de cum îl privea şi el o privea atâtea ore petrecute la cea mai perfectă nuntă din lume, asta fiindcă o petreceau împreună şi această nuntă i-a făcut pe tinerii îndrăgostiţi să se revadă după mult ,mult timp. Ei bine, de fapt nu asta era cea mai perfectă nuntă din lume ci nunta lor. Nunta în care Carto Calori avea să danseze pe ringul de dans împreună cu mireasa lui Elina, care avea să ii poarte numele împreună cu iubirea lor mult prea eternă ,nu numai o viaţă ci şi după.