Un weekend la my ex BFF

13 1 0
                                    

Iar mai apoi după toate câte s-au întâmplat, ambele familii erau mai necăjite că s-au făcut de râs extrem de mult în seara aceea, decât ca copii lor pentru care practic pentru ei a fost toată cearta asta, suferă nespus în tăcere. Unul după altul, ducandu-si dorul. Pentru ei iubirea era mai mare ca orice minciună ce i-ar putea distruge sau a făcut-o deja. Fiecare din ei ştie propriul adevăr, adică cauza despărţirii lor, dar până la urmă care e adevărul curat?  Unde e chiar acum când ai nevoie de el?

Mama Elinei îi spuse fetei ei :
-Cum ai putut să stai la masă cu ăla?!!  Din cauza ta că ai stat cu el, mama lui ne-a făcut de râs prin toată localitatea sau mai rău, cred că acun râd de noi şi domnii de Bucureşti. După ce te-a lăsat baltă pentru o cârpă tot el si părinţii lui sunt mai nervoşi că cică tu l-ai lăsat pentru altul. Ce mincinoşi!
-Mamă ..,zise Elina mai mult tristă decât nervii pe care îi avea mama ei, ceva nu e în regulă. Ei cred ceva, iar noi altceva. E ceva putred la mijloc.
-Da sigur, zise mama ei dandu-si ochii peste cap. Mai mult ca sigur au găsit o scuză bună ca să plece să aibă bani cu căruţa.

Dar Elina tot nu era de acord cu mama ei. Ceva tot era acolo.
Același lucru se intreba şi Carto şi avea o nelămurire foarte mare, după ce mama lui îi ţinuse ditamai predica că de ce a stat la masă cu fata care a ales pe altcineva, etc, etc.

Amândoi şi-au dat seama că fuseseră minți. Dar nu ştiau de cine, cum, şi de ce. Ar fi vrut să vorbească ca un cuplu adevărat şi să rezolve problemele pe care le aveau împreună, să pună cap la cap tot şi sa afle adevărul. Dar părinţii lor nu le mai dădeau voie să se vadă nici în ruptul capului.

Trecuseră deja cateva sapamani de la incident si cei doi nici macar nu au avut ocazia să isi vorbească. Până la urmă parintii lor si-au dat seama că nu mai au nicio legătură și au cam uitat.

Intr-o vineri normală de școală, după ore, Radina a chemat-o pe Elina să doarmă weekend-ul acela la ea. Chiar nu intelegea motivul pentru care a chemat-o, fiindca s-au indepartat mult de la o vreme.  Însă Elina a acceptat, si nu fiindcă e proastă ci fiindcă credea că a chemat-o ca să uite de toate conflictele dintre ele,  și să incerce măcar parțial să fie ca inainte. Dar cine știe ce a fost de fapt în capul Radinei, nu?

După aceea, au mers acasă la Elina, aceasta și-a împachetat niște haine, a anunțat-o pe mama ei, și au plecat. Radina părea foarte veselă și încântată că "prietena" ei stă la ea tot weekend-ul.

Și desigur, cum atmosfera era prea frumoasă, Radina o stricase zicând :
- Și cu Feldon ai mai vorbit?
Elina o cuprinsese brusc cu privirea de parcă i-ar fi zis de un cutremur. Și apoi o lăsase la fel de repede în jos.
-Daa... Am mai vorbit..
-Să vă țină!!!  Sărise repede Radina în ciuda că Elina abia mai șoptea.
Ar fi vrut Elina să zică ceva dar a tăcut. Normal că trebuia să își continue planul cum că ea ar fi cu Feldon.
-Mulțumim!  A zis cu jumate de gură sau jumătate de suflet.
-Nu aveți pentru ce,  dragilor!  Așa ar fi zis-o de parcă nu murea parcă de gelozie, iar tâmplele ei mai, mai că îi pușcau în cap, iar venele îi trosneau.

Cât timp Elina îsi aranja hainele pe dulapul din camera Radinei, vorbind cu aceasta și gandindu-se că până la urmă a fost o idee proasta să vină, dar totuși se mai astepta la un semn de împăcare din partea ei, nu observase că în tot acest timp fuseseră filmată de telefonul Radinei care stătea în colțul dulapului de sus, unde era intr-adevar cam greu de observat. Radina plănuise asta de la început.

După aceea, apăruse ca prin magie vărul Radinei, Tobby, parcă la țanc și le chemase pe fete la un suc după ce făcuse cunoștiință cu încântătoarea Elina.
De fapt, Radina îl chemase ca să poată să scape de Elina o jumate de oră. Și desigur, și asta făcea parte din plan, iar planul mergea ca pe roate.
-Veniți la un suc, fetelor?
-Eu nu pot veni..., îi zise Radina tristă așa de parcă nu se aștepta la asta, fiindca facea parte din plan. Trebuie să o ajut pe mama la ceva, mergeți voi, oricum barul e aproape și vin la voi cand termin.
-Ești sigură că nu te superi? Zise Elina neștiind ce au ei de gând de fapt și speriată că din nou s-ar putea supăra Radina pe ea.
-Nuu, nu mă supăărr!  Mergeți liniștiți!
-Bine, draga mea!  Zise Elina și o îmbrățișa, îi zămbea frumos Elinei, dar pe la spate, rânjea malefic spre Tobby.

Cei doi s-au îndreptat spre bar, ambii cu zâmbetul pe buze. Elina habar nu avea că după fericirea asta, avea să o trăsnească un nor divin de negru.. O nouă furtună.. Au mers și s-au așezat la o masă de patru persoane, stând față în față, și au comandat două sucuri pepsi. Din celălalt colț al barului, îi zăresc pe Tobby și Elina, doi băieți care să presupunem că îi erau prieteni lui Tobby. Aceștia se aproprie ca să dea măna cu Tobby, dar nu își luaseră o secundă privirea de la frumoasa Elina,  ce stătea pe un scaun de la masă, liniștită.
-Tobby Wviles, băiete ce mai faci?  Zise unul din ei, strângându-i puternic mâna.
-Bine, la un suc.. Raspunse Tobby puțin speriat dar nelăsând asta să se vadă atât de tare.
-Oohh, te-ai făcut cu gagică, Tobbiță. Zise celălalt dându-i un pumn brusc și tare în umăr, iar Tobby rămăsese nemișcat.
-Sunt Berto Keng, zise primul întinzându-i mâna Elinei.
-Eu sunt Elina Bleutresse, zise aceasta dând mâna cu el.
-Până și numele tau e perfect, frumusețe rară!  Zise pupându-i mâna, iar Elina stătea mai mult cu gura căscată.
Încăntat de cunoștință!!
-De asemenea, zise Elina cu juma' de gură.
Apoi se băga în seamă și celălalt.
-Flavios Entertto, scumpă domniță!  Zise făcând o plecăciune parcă închinându-se unei regine. Tobby oftă adânc și își puse mâna în cap.
-Elina Bleutresse, zise aceasta cu o mirare ce i se citea pe chip. Nu știa dacă cei doi s-au îmbătat sau erau treji, dar i se părea mai în regulă să fii fost beți.
- Prea încântat de această minunată cunoștiință la fel ca tine!
-Pfff, pufni Tobby în râs că Flavios a încurcat cuvintele.
-Ce e, Tobbiță?  Îi zise acesta. Ți s-a urât cu binele și ai nevoie de o "mică" bătaie?

Adevărul din ochiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum