Povestea Emei

Capitolul 16 - Tragic

     "Mi de întrebări mă frământă. Oare mă mai iubeşte? Oare mai ţine la mine? Oare mă va ierta vreodata?
I-am ranit inimioara ei mica şi fragedă. Acum sigur e distrusă ca mine poate mai rău. I-am ranit sentimentele si am dezamagit-o. Sunt un tont."

   Din perspectiva Emei:
   "Nu pot să cred că nu a vrut să îmi spună ce s-a intmplat. Puteam sa fi alături de el,să îl ajut,dar el nu are incredere in mine. Si de ce să mergi să bei, să te distrugi dacă ai tai nu se înţeleg? Nu trebuie să faci asta trebuie să fi tare şi să fi alaturi de parintele pe care il vrei.

       Intru in camera nervoasă. Nici nu mai imi fac rutina de seară. Ce rost mai are? Mă pun la somn. Şi aşa e deja ora 3 dimineata. Sper totusi sa dorm pana la 7 si un pic.

        Mă uit pe pereţi. Închid ochii. Mă foiesc in pat. Şi tot nu ajung să adorm.

         Cobor jos. Da de e Victor acolo,aşa poate voi putea uita de cele întâmplate. El se muta-se in Londra in apropiere, adica in casa mea de vara din curtea din spate. Desi era nervos pe mine mai facea cate o raintă in living sa se uite la televizor.

          --Unde mergi la ora asta tarzie? Am inchis usa,zise el aşa cu ura si nepasare.
           --Aş vrea să vorbesc cu tine. M-aş simți mai bine.
            --Dute la iubi dubi al tău şi vorbeşte cu el. Eu nu sunt cârpa nimanui.
            --Îmi pare rau de cele intamplate. Si curand nu cred ca va mai fi. Daca va continua tot asa.
           --Aşa cum?

       Ii explic ce se întâmplă cu neînrederea lui in mine, iubita lui. Si pe deasupra ca si bause, fumase si mai stiu eu că nu se drogase.

           --Imi pare tare rau, şi mă ia îm braţe.

        Chiar aveam nevoie. Sunt foarte dezamagita de Dominic. Nu credeam ca va face asa ceva.

          Ne asezam jos pe o canapea. Radem si povestim. Când intra nenorocitul de Dominic in casa. Sigur mă caută.

         --Ema... Nu mă aştepam la asta.

           Era tot ud. Pe fata lui se vedea ce distrus e. Acum parca razbunarea nu e asa de dulce. Dar nici să îl iert aşa uşor nu pot.

          --Văd că nu ai să îmi zici nimic, aşa că plec.

    Din perspectiva lui Dominic:
     "Nu pot sa cred. Eu care vroiam sa vin sa imi cer scuze si ea şi trage cu altul. Văd că se uită în gol,putin dezorientată. Nu mai rezist să o văd în preajma acelui băiat, asa ca eram nevoit să ies din casa si sa plec unde vad cu ochi. Cum ies pe uşă cum simt golul din sufletul meu mai mare. Simt ca acum inima mea se rupe in mii de bucăţi. Simt că viaţa mea e ruinată şi nu voi putea să repar nimic.

          Alerg spre un parc din aproiere. Afara incepe să ploaie din ce în ce mai tare. Dar eu nu ma opresc din alergat. Ajung in parc si pe aceeasi banca unde am stat cu Ema prima data, mă aşez acum.

           Privesc spre cerul instelat si mă intreb "de ce mi se intamplă asta mie? de ce?"

            Aţipesc pe bancă. Dar in scurt timp adorm. Si cad pe bancă ca şi cum aşta intr-un pat cald,dar acesta e rece şi ud. Dar nu simteam asa de tare frigul, dearece suferinţa era prea mare.

             Un străin după 4 ore se găseşte să trecă prin acel parc şi pe lângă banca unde dormeam eu. Se opreşte speriat langă mine şi începe să mă scuture. Eu nu realizez ce se intampla, frigul pe care el nu-l simteam incepusem să îl simt. Pana cand frigur intrase bine de tot in mine si nu reusisem să mă mai mişc.

            Omul speriat sună la o salvare. In 15 minute ajunge in parc. Mă ia pe sus pe o targă şi imi fac ceva resurcitări, "in zadar" aud cum spun ei "e in comă, si cred ca are si aprindere de plămâni să îl ducem la cel mai apropiat spital". Mă urcă în salvare şi pleacă cu mine grăbiţi.

           Ajuns în spital. Aud sunetele aparatelor. Mă duc intr-un salon unde conecteaza toate aparatele pozibile ca să nu mă piardă.

     Din perspectiva Emei:
      "Fug după el lăsându-l din nou cu ochi in soare pe Victor. Îi pierd urma când incepuse ploaia.
          Mă intorc din drum şi merg spre casă. Mă arunc in pat gândindu-mă că între noi se va repara tot şi că mai avem o şansă. Adorm.

        Imi sună alarma. Îmi fac rutina de dimineaţa si cobor jos. Victor era deja la masă. Dar când mă văzu că cobor scările plecă spre "casa lui". Îmi prepar nişte ceriale cu lapte,când îmi sună telefonul.

         --Ema,tu esti?
         --Da,cine e la telefon?
         --Sunt mama lui Dominic. Te-am sunat să îţi spun ce s-a intamplat cu el.
          --Ce sa intamplat spuneti,rapid..

         Inima incepu să bată tare. Nu puteam să o mai controlez. Începusem să tremur şi să lăcrimez. Sper sa nu fie ceva grav.

            --A fost găsit in parc, coplet infrigurat şi cu aprindere de plămâni dormind pe o bancă. L-au dus de urgenţa la spital. Dar el e in comă.
             --În comă????

        Şi scap telefonul. Sunt distrusă. Eu am nevoie de el. Nu pot să îl pierd. Ies din casă şi fug spre spital.
  
       Sper să mai aibă o şansă la viaţa Dominic al meu...