Povestea Emei

Capitolul 18 - Miracol?

      --Vreau să vă spun că Dominic a trecut printr-o operaţie foarte coplicată de curăţare a plămânilor de tutun şi doar un miracol îl poate trezi din comă. Îl vom mai ţine câteva ore la aparate după care îl vom deconecta.
           
         În acel moment simţeam o înţepătură la inimă, un gol în stomac şi un nod în gât. Nu vreau să îl deconecteze. Voi încerca să fac tot posibilul să te întorci Dominic.

         Nu după mult timp ieşiseră medici din sala de operaţie. Dominic dormea, era întins pe o targă rece şi cu ici colo câte o pată de sânge. Era înfăşurat într-un cearceaf.

          --Îl vom duce în salonul 18.

        Am mers cu mama lui să îi strângem lucrurile din celalat salon şi să-i le ducem în cel nou.

        --Doamnă Vakon, credeţi că se va trezi din comă în aceste 2 ore?
         --Nu ştiu fata mea.

       Mă lua-se în braţe şi începu să mă strângă tare. Simţeam o picătură care mi se prelinge pe umărul drept.

         --Va fi bine, si o mângâi pe spate prieteneşte.

        Intrăm în salon. Nu ne despărţim de Dominic şi de patul lui nici moarte. Mama lui era obositā, mai ales că ea a stat tot timpul aici cu el. Nici nu ştiu dacă a mâncat ceva sau nu.

         Mă întreb oare tatăl lui ştie ce sa întâmplat? Oare lui nu îi mai pasă de copilul lui?

         Dupa 2 ore:

      Trecură acele 2 ore în care Dominic mai avea o şansă acum totul s-a terminat. Intră un medic în salon.

        --Nu vă rog nu-l deconectaţi îşi va reveni... strig eu disperată apucându-l pe doctor de mână şi trăgându-l.
         --Termină fetiţo, şi să izbi de podea.

         Halal medic. Nici nu ascultă ce au de zis ceilalţi.
          Dominic fusese deconectat. Inima lui încetă să bată. Dar eu tot lângă patul lui stăteam ţinândul strâns de mână. Nu se poate termina aşa. Începusem să mă rog.

          --Ce s-a întâmplat cu fiul meu?

      Intră tatal lui ca un fulger în salon.

          --E doar din cauza ta nenorocitule. Nu e destul că mi-ai distrus mie inima, iai distrus si lui viaţa.

        Tatăl lui căzu la pământ. Îşi puse mâinile în cap murmuind "de ce fiule? de ce?".

          --Vă rog faceţi loc. Îl vom duce la morgă. Dupa 2 ore îl puteţi scoate. Ar trebui să vă pregătiţi pentru înmormântare.
           --El nu e mort. El nu e mort, incep eu să strig prin salon.

         Unul dintre ei vine si mă ţine. Să nu mai opresc încăodată targa să treacă.

           --Calmează-te fetiţo. Altfel nu vom avea de ales decât să vă ducem la un psiholog.
            --Eu nu sunt nebună. El trăieşte vă zic. Nu e mort.

         Mă zbat şi scap de el. Încep să fug după targă dar nu mai avea nici o urmă pe holul spitalului. Cobor jos la biroul de informaţi şi întreb unde e morga. Mă grăbesc să ajung acolo, dar un agent de pază gras şi chelios mă opreşte.
  
         --Aici doar personalul are voie să intre.

       Mă împinge. Să.nu creadă că sapă aşa uşor de mine. Merg să caut o debara unde îşi ţin angajaţi spitalului halatele.
        Ajung intr-un final la etajul trei. Bun aici e camera pe care o căutam. Mă furişez înăuntru şi îmi caut un halat pe măsura mea. Când aud că intră cineva. Mă arunc între haine la podea să nu mă vad.

        --Insfârşit ieşim şi noi din tură, zise unul dintre ei.
        --Sunt extenuat după ce a trebuit să îmblânzesc o nebună, spune râzând.

         Ies din acea cameră şi încuie. Perfect după ce m-au bârfit mă mai şi închid aici. Încep să caut prin buzunare, dar nimic. Nu e de găsit nici o cheie. În schimb găsesc un modil.

           Îmi prind părul într-un coc şi fur ochelari de vedere ai cuiva. Îmi schimb vocea şi sun la infirmiere să vină să îmi deschidă uşa.
 
             --Domnişoara Matache, cum aţi rămas aici încuiată?
            
    Mă gândesc la ceva credibil.
   
             --Un coleg nu a observat că eu încă nu îmi luasem halatul pe mine,el ieşi şi închise uşa. Uşa asta trebuie să fie mereu încuiată cine ştie cine s-ar strecura pe aici.
             --Aveţi dreptate domnişoară.

         Huu, am scăpat cu brio de acea infirmieră băgăcioasă. Nu mi-ar plăcea să lucru la spital cu asemenea oameni.
           Mă grăgesc la parter,la morgă să îl recuperez pe Dominic al meu. Nu ştiu de ce dar simt că el încă trăieşte de şi e în acel loc.

           --Domnişoară Matache încotro aşa grăbită.

           Serios? Asta mai îmi lipsea să îmi ia şi el interogatoriu,mai ales că sunt pe grabă să nu îmi pună iubitul într-un sicriu.

           Îi explic lui ăsta că am un pacinent căruia nu i-am facut toate investigaţile. Intr-un in acel loc sinistru şi macabru.
           Fel şi fel de cămăruţe. În una câte doi morţi în alta doar unul. O grămadă de doctori în jurul lor să vadă cauza morți.
            În camera din capătul holului, o cameră întunecată. Îl găsesc pe Dominic. Mă apropriu de el şi simt un aer greoie care vinea spre mine. Ştiam că respiră.

             O sun pe mama lui şi îi spun ce şi cum. Coboară doctori rând pe rând să vadă miracolul de care vorbeam eu toata ziua şi în care am sperat tot timpul. Se pare ca rugaciunea care am facut-o a ajutat mult.

          --Resurcitaţil până nu îl pierdem de tot, zic eu panicata deoarece respiraţia lui era si mai grea.

          După resurcitare aud o voce blândă şi călduroasă.

         --Iubito stiam că nu mă vei lăsa aşa uşor..