Povestea Emei

Capitolul 20 - Crăciunul

        Cobor jos, unde... ceva nu e inregulă.. părintii mei stau pe canapea langa brad.
        --Mamă, tată? Spuneţi-mi ca nu visez.
        --Draga mea, mie mi se pare ca esti cat se poate de treaza. Vin-o sa vezi ce cadou ai primit.
         --Dar, intai de toate vreau sa va iau in brate, deoarece mia-ti lipsit enorm..

         Mă apropriu spre ei să îi strâng la piept asa cum nu am mai facuto vreodata,dar ei se transforma intr-o ceata ce dispare.

        --Nuuuuuu, intoarcetiva..

          Dominic se trezeste speriat de ţipetele mele.

         --Scumpa mea, ce sa intamplat?
         --Iubire, eu nu mai rezist asa imi lipsesc enorm parinti.
         --Gata dragoste,nu plange, ce ai spune cum se crapa de zi sa mergem la mormintele lor sa le ducem un cadou.
         --Mi-ar prinde bine.

          Anul acesta e primul craciun in care nu sunt curioasa ce am primit de la mosul. Voi trece mai tarziu si ma voi uita.
           Imi fac rapid rutina de dimineata,ma inbrac gros, il iau pe Domnic de mână si plecam spre ai mei.

          --Vai, de cand nu am mai fost uite Dominic, totul s-a facut urat..
           --Nu e nimic,curatam si facem frumos pentru parinti tai, sa aiba si ei un craciun fericit.
           --Ar fi asa de bine daca ar fi si ei acum cu mine..

          Picioarele mi se fac moi, eu cad la pamant, strangând crucile lor cat de tare pot. Mangai pamantul, plang si le povestesc ce dor mie de ei, si ca mi-ar fi placut nespus de mult sa fie cu mine.

          Dominic se uita cu ochi ingrijorati spre mine. Ii era milă. Nu dură mult că faţa lui ii se umezi cu lacrimi..

            --Păpuşa mea,daca plangi tu instantaneu mă faci si pe mine sa plang, asa ca gata cu plansul te rog.
       
          Ma uit spre el. El nu isi lua privirea o secunda de la mine. Imi citea durerea in ochi.

            --Stiu ca tie greu. Pierderea unui parinte e cuplita. Stiu cum te simti. Vin-o aici iubire.

           Ma strange in brate, stergandumi lacrima cu lacrima. Zambindu-mi si spunandu-mi ca "va fi bine".

           Picioarele mele incepuseră sa inghete. Nasul imi era rosul, ca si cum as avea un nas de clovn. Iar unele dintre lacrimi inchetaserău si ele pe faţa mea.

            --Frigurici, nu mai stam mult spunele ce mai ai de spus parintilor tai si mergem,ca altfel te vei raci si nu imi doresc asta.

            Ma ia de mână si pornim pe carare in jos luând drumul spre casă.

            --Dovelecel, haide sa vedem noi ce ti-a adus mosul.

             Mă aplec spre brad. Deschid cadoul pe care scrie "din partea celui mai bun iubi", era un ceas alb, cu un flutere albastru in interiorul lui, langa niste cizmulite noi sa nu mai imi inghete asa rapid piciorusele si niste manusi asa dragalase cu un ursulet.
              Langa brad ce era ciudat e ca nu era doar cadou meu pentru el acolo ci mai era inca unul. Pe el scria "din partea lui mami si tati". Nu pot sa imi explic cum, dar eram nerabdatoare sa vad ce era in el. Il deschid. Era.. era tot ce mi-am dorit mai mult. Cand eram mica la televizor era un unicorn tare dragalas care dansa pe un curcubeu cu prieteni lui, mereu mi l-am dorit dar ai mei nu aveau posibilati sa mil ea pe atunci, era destul de scump. Acum dorinta mea sa indeplinit.

          --Mulţumesc mami si tati.
          --Acum ca ai primit tot ce ai vrut, ia-ti cizmulitele noi si vin-o cu mine la zapada.

          Afara ninge. Eu si cu Dominic facem concurs cine mănânca cei mai multi fulgi de nea. Cand pe marginea strazi vedem o lada ce se misca. Ne indreptam spre ea. Si ce sa vezi? Asa de dragalas. Era un biet catel micuţ si pufost, ce dardaia de frig saracul.

          --Il putem lua acasa te rog, facând faţa aia de căţeluş plouat care niciodată nu mio poate refuza.
          --Bine draga mea. Il vom lua. Dar promiti sa ai mare grija de el?
          --Da da. Si il vom numi Puffy.

  Imi pare rau ca acest capitol e mai scurt. Promit ca urmatorul va fi mai lung. Va pup😚