Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 4

          Mă trezesc dimineaţă, cu sunetul alarmei telefonului meu ce îmi face în cap, anunţându-mă că trebuie să mă dau jos din pat. Ultima zi de weekend, după care urmează din nou agonizanta săptămămână de şcoală în care elevii se plâng că trebuie să se trezească cu noaptea în cap să înveţe, deoarece şi-au petrecut timpul liber distrându-se prin cluburi şi îmbătându-se până îşi uită propriul nume, desigur, unii nici nu se mai obosesc să inveţe, sau chiar să meargă la şcoală. Dar nu şi în cazul meu, eu aleg să îmi petrec weekendurile fie învăţând, fie făcând ceva folositor, cum ar fi sport sau să-mi ajut mama în minigrădina de pe balconul blocului nostru, sau chiar să-mi pictez noi desene pe peretele din camera mea. Azi am ales să fac puţin sport, adică să alerg cu Lucy, Andrei profită de asta şi mă roagă şi pe mine să-i plimb câinele, Rex, cel mai bun prieten al căţelei mele. Oricum nu mă derajnează, îmi place să alerg cu câinii, mă relaxează.

          Mă dau jos din patul meu moale, în care aş mai lenevi ore bune, şi mă îndrept spre comoda mea pentru a-mi lua trusa de toaletă şi mă îndrept spre baie. Sunt acel gen de persoană căruia îi place să-şi facă duş dimineaţa, astfel voi avea o zi mai liniştitoare şi mintea mea va putea gândi mai limpede. Las apa să-mi alinte corpul cu picurii ei fierbinţi, iar balsamul cu miros de cocos îmi alintă simţurile. După duşul meu relaxant, îmi bag uscătorul în priza şi încep să-mi usuc părul, dar nu înainte de a-mi pregăti hainele ce le voi purta azi la alergarea mea. După ce mi-am uscat părul şi m-am îmbrăcat, a sosit vremea să-i pun lesa lui Lucy. După ce i-am pus-o, am mers către blocul lui Andrei pentru a-l lua pe Rex.

— Bună ziua, Lili! spun eu, salutând-o pe mama lui Andrei.

— Oh, bună, Ana, gata?

— Da, unde este?

— Chiar aici. Rex! strigă ea la Rex.

          Rex vine cu lesa lui în gură, după care îmi iau la revedere de la Lili şi îi pun lesa lui Rex. Ieşim din bloc, iar apoi mă îndrept cu cei doi, fugind, în parc. Odată ajunsă în parc, mi-am dat seama că am uitat să iau pungile de nevoi, în caz de orice. Dau să mă întorc, dar deodată simt cum mă împiedic de ceva, era Max.

— Oh, hei Max! Ce faci, băiete? spun eu mângâindu-l pe Max, care dădea bucuros din codiţă.

— Îl cheamă Spot, nu Max! îmi spune aşa-zisul proprietar, venind spre mine şi apucându-i lesa lui Max, adică Spot.

— Uau, tu chiar eşti atât de aerian încât nu ştii nici să ai grijă de un câine? îi spun eu ridicându-mă.

— Rex... ăăă, adică Spot, te-a văzut şi a fugit spre tine cu tot cu lesa, ce-i vina mea?

— E vina ta că nu ştii să-l potoleşti, câinii mei nu fac aşa, spun eu uitându-mă mândră spre Lucy şi Rex.

— Adică vrei să spui că ei fac tot ce spui tu?

— Da!

— Pff, mă laşi, nu te mai da în spectacol.

— Nici tu nu mai fi aşa de îngâmfat, împiedicatule!

— Pe cine faci tu îm..., spune el, dar apoi se opreşte, uitându-se în jos. La naiba! Câinii tăi au făcut pe mine, spune el deranat, iar pe mine mă apucă râsul.

— Vezi? Telepatie, spun eu ironică.

— Ok, ok, m-am convins, nu vreau să facă şi altceva, spune el chicotind.

— Haideţi băieţi! le spun eu celor doi. Mi-a făcut plăcere să te revăd... Spot, spun eu amuzată.

— Stai! Nu mi-ai spus cum te cheamă, spune el, dar eu deja pornisem la alergat.

— O străină, strig eu de departe.

          Odată ce ajung acasă, iau repede pungile de nevoi şi plec iar la alergat. După o oră şi jumătate de alergat, mă pun pe o bancă pentu a-mi trage puţin sufletul, iar nu după mult timp, simt cum telefonul meu îmi sună şi este enervant, deoarece este dat pe vibraţii. Îl scot din buzunarul pantalonilor şi observ că cel ce mă sună este Andrei.

— Alo? spune el.

— Da.

— Ce faci? Ai termiat de alergat?

— Da, doar ce m-am pus puţin pe bancă.

— Ce zici, vii la o cafea? Abia ce am venit de la sală, iar acum mă pun să-mi fac un duş.

— Super, cât duc eu câinii acasă tu termini duşul, ţi-l aduc pe Rex şi mergem la cafea.

— Ok, hai, vii la mine, pa!

— Pa!

          Mă ridic de pe bancă şi pornesc către blocul meu, o las pe Lucy acasă, după care pornesc spre blocul lui Andrei. Urc leneşă scările şi deschid uşa, văzând că nu este încuiată. Îi dau lesa lui Rex jos, apoi îl strig pe Andrei.

— Andrei, eşti gata? îl întreb eu, uitându-mă prin apartament.

— Da, vin imediat, spune el, stai jos până vin.

— Sunt bine şi aşa, hai mai repede.

          Andrei vine după cinci minute, ieşim afară, iar el închide apartamentul şi pornim către cafenea. Cum am ajuns la cafenea, chelneriţa a venit spre noi şi ne-a luat comanda: două frappe-uri cu oreo.

— Şi, cum a fost la alergat? mă întreabă Andrei.

— Bine, în mare parte. Ghici de cine am dat în parc.

— De cine?

— De blondul acela care m-a acuzat că i-am furat câinele.

— Nu-mi mai spune, şi?

— Şi Lucy şi Rex au făcut pe el, spun eu râzând, iar chelneriţa ne aduce comanda.

— Serios? De ce?

— Nu ştiu, proabil şi pe ei îi enervează aroganţa lui, spune eu amestecând frappe-ul.

— Nu numai pe ei, spune Andrei chicotind.

— Mâine iar şcoală, spun eu plângându-mă.

— Mda, ţi-ai făcut tema la franceză? întreabă el.

— Mă întrebi subtil dacă ţi-o dau, aşa-i? spun eu pe un ton ironic.

— Ce bine mă ştii, spune el râzând.

Capitol editat a treia oară pe 21/11/2017

#1000 de cuvinte