Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 5

— Ce bine mă ştii, spune el râzând.

— Doar te ştiu de un veac, spun eu ironică.

— Pentru testul de la română ai învăţat?

— Încă nu, dar nu ştiu de ce am presimţirea că nu o să-l mai dau, spun eu gânditoare.

— Oho, ar fi super dacă nu-l mai dăm.

— Am chef de îngheţată, spun eu chicotind.

— Acum? Nici n-a venit vara şi deja vrei îngheţată?

— Dar nici mult nu mai e, şi sunt sigură că găsim pe undeva îngheţată.

— Eşti nebună, dar hai, spune Andrei râzând.

          După ce eu şi Andrei ne-am băut frappe-urile, am ieşit din cafenea şi am căutat toate magazinele şi supermarket-urile în căutare de îngheţată, deoarece la un magazin găseam ceva, dar nu-i plăcea celuilalt şi tot aşa. Până la urmă a găsit fiecare ce voia, iar apoi ne-am dus în parc pentru a ne savura îngheţatele. În timp ce căutam îngheţată, am luat şi nişte pungi de miez de semninţe de floarea soarelui, pentru a hrăni porumbeii ce se află în parc. Mai târziu ne-am plimbat pe faleză până când afară s-a aşternut întunericul. Ne-am decis să mergem să vedem podul, deoarece seara este o privelişte magnifică în Constanţa, şi nu numai, abia aştept Crăciunul. Se spune că dacă pui cu persoana iubită un lacăt pe un pod şi arunci cheia, vă va fi garantată dragostea eternă. Aşa am făcut şi eu cu Andrei, dar nu pentru că suntem dragoste eternă, ci pentru prietenie eternă, Andrei este un prieten extraordinar şi nu vreau să-l pierd, aşa că dacă aceste lacăte garantează dragostea eternă, de ce să nu garanteze şi prietenia eternă? Andrei m-a dus până acasă, după care s-a dus şi el acasă. Pe drum ne-am amintit toate lucrurile pe care le-am făcut împreună, de la cum ne-am cunoscut, până acum, nu-l voi uita niciodată pe Andrei, este un prieten nemaipomenit, el mi-a fost singurul prieten în afară de tatăl meu, a fost singurul care m-a acceptat aşa cum sunt, rar găseşti aşa prieteni. Deschid uşa apartamentului, iar când intru o strig pe mama, care îmi răspunde din bucătărie cu un ton ce mie mi se pare puţin cam ciudat.

— Hei mamă, spun eu, intrând în bucătărie.

— Oh, bună, scumpo, ce faci, cum a fost azi?

— Bine, am fost cu câinii la alergat, iar mai apoi am ieşit cu Andrei.

— Mă bucur că te-ai distrat, tocmai ce am terminat de făcut cina, mâncăm?

— Mai întrebi? Abia aşteptam să ajung acasă.

          Mama pune mâncarea pe masă, iar apoi începem să mâncăm. Pe tot parcursul cinei, mama nu a spus nimic, îndoielile mele cresc din ce în ce mai tare.

— Mamă?

— Da, scumpo? spune mama, oprindu-se din mestecatul mâncării cu lingura.

— Nu ţi-e foame? Abia te-ai atins de mâncare. S-a întâmplat ceva?

— Nu, Ana, sunt doar obosită.

— Sigur este doar asta? întreb eu îngrijorată.

— Sigur, spune ea, falsând un zâmbet.

          Terminăm de mâncat, mai bine zis, termin de mâncat, după care mă duc în camera mea. Acolo sunt întâmpinată de Lucy care sare la propriu pe mine, lucru specific câinilor. Ce o fi cu mama de a lăsat-o pe Lucy închisă în cameră? Ea mereu îi dă drumul. Îi dau de mâncare şi îi pun apă în bol, apoi mă joc puţin cu ea, după care îmi fac rutina de seara. Îmi fac un duş relaxant pentru a putea dormi bine, iar apoi, când ajung în cameră, mă pun să învăţ şi să-mi fac temele pentru mâine. Nu a durat mult, deoarece nu am avut prea multe de învăţat şi scris, aşa că m-am pus puţin în pat şi m-am mai jucat cu Lucy. După o oră de lenevit, îl sun pe Andrei pe Skype pentru a ne juca o rundă de League of Legends şi una de Don't Starve.

— Cred că mama a păţit ceva, spun eu, nefiind atentă la joc.

— De ce zici asta? spune Andrei, omorând minionii.

— Nu ştiu, mi s-a părut puţin cam posomorâtă la masă.

— Doar ţi se pare. Vezi că vine Zed, vin imediat!

— Ahh! strig eu, deoarece am murit înainte ca Andrei să ajungă.

— Pe bune? 1 hp? Ce fraieră, spune Andrei râzând.

— Dacă veneai mai repede nu scăpa.

— Oh, acum dai vina pe mine că eşti noob?

— Mai taci, nu sunt noob, doar că n-am chef de..., spun eu, dar sunt întreruptă de un ciocănit.

— Ana, scumpo, dormi? mă întreabă mama de afară.

— Andrei, eu mă duc, vorbim mâine, spun eu închizând.

— Dar stai, nu ieşi din meci, o să-ţi ei ba..., spune Andrei, dar eu deja am închis.

— Nu, mamă, intră.

          Mama intră în cameră puţin supărată, ştiam eu că are ceva.

— Mami, ce ai? S-a întâmplat ceva? o întreb eu îngrijorată.

— Da, s-a întâmplat ceva foarte grav..., spune aceasta aşezându-se pe pat.

— Ce? întreb eu, iar ea îmi face semn să mă aşez pe pat.

— Nu ştiu cum să-ţi spun, dar...

— Dar ce? Mamă, mă sperii, spun eu agitată.

— Scumpo, proprietarii acestui bloc au vândut clădirea altcuiva.

— Ok, şi?

— Şi... noul proprietar ne-a anunţat azi că vrea să demoleze blocul şi să construiască o parcare, îmi spune mama, iar eu simt cum ochii îmi lăcrimează.

— Ce?! Nu! Nu se poate! Apartamentul ăsta, camera asta... este singurul lucru de preţ de la tata de când a... murit. Mamă, te rog spune-mi că nu este adevărat, mă rog eu, luându-i mamei mâinile în palme.

— Din păcate este adevărat. Îmi pare rău draga mea, dar într-o săptămâna trebuie să ne mutăm.

— Dar, cum poate face asta? Unde vom sta? o întreb eu cu lacrimile curgând şiroaie pe faţă.

— Tot cel ce a cumpărat blocul ne-a dat adresa unui bloc unde locuieşte el, a spus că sunt două apartamente disponibile. Stai liniştită, este tot în Constanţa, numai că în alt cartier, dar este departe, aşa că va trebui să te transferi la alt liceu.

— Ce liceu?

— Cel ce se află în apropierea cartierului. Îmi pare rău, scumpo, dar nu avem ce să facem..., spune ea şi mă ia în braţe.

Heei, îmi pare rău dacă capitolul acesta nu a fost aşa de reuşit dar nu prea am avut inspiraţie.

Ce credeţi că va face Ana în legătură cu mutarea? Oare va încerca să împiedice asta? Sau va accepta situaţia şi se va muta alături de mama sa în alt cartier?

Capitol editat a treia oară pe 22/11/2017

#1092 de cuvinte