Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 8

          Ziua următoare, mă trezesc de dimineaţă, pe la ora şase şi jumătate, înaintea alarmei, pentru că nu mai puteam să dorm, având emoţii pentru prima zi în şcoala cea nouă. Încet, încet se face ora şapte şi jumătate, aşa că m-am decis să îmi fac un duş rapid, pentru a elibera energiile negative şi pentru a avea o zi mai liniştită. Îmi îmbrac hainele pregătite de mama de dimineaţă, nu am rugat-o, dar mama mă cunoaşte aşa de bine, încât ştia că o să îmi ia ani întregi să-mi găsesc nişte haine care să fie pe gustul meu, aşa că mi-a ales o ţinută perfetă pentru prima zi de şcoală la sfârşitul şcolii. Îmi bag nişte caiete în ghiozdan, unul studenţesc de română, unul studenţesc de matematică şi două caiete mici de română şi matematică. Îmi mănânc micul dejun, după care îmi iau la revedere de la mama şi plec mai devreme în scară, pentru că vreau să o aştept pe Sara, pentru că plecăm amândouă la şcoală. O aştept acolo de mai bine de zece minute, iar văzând că nu vine mă decid să o rog pe mama să vină cu mine la liceu, cu speranţa că Sara este deja la scoală şi că o voi găsi acolo. M-am întors în apartament, unde mama era pregătită să meargă la lucru, acum, fiind în alt cartier, trebuie să plece cu o oră mai devreme, faţă de când pleca înainte.

          Aceasta a acceptat să mă conducă până la liceu, iar neştiind unde se află şcoala, am pornit GPS-ul de la telefon şi, cu puţin noroc, voi ajunge chiar la liceul dorit. Din fericire, GPS-ul nu ne-a dezamăgit şi am ajuns chiar la Decebal, iar drumul chiar a fost scurt, iar acum pot merge pe jos la liceu. Îi mulţumesc mamei pentru că m-a adus, dar aceasta insistă să meargă cu mine, deoarece vrea să vorbească cu directoarea, să fie sigură că pot învăţa aici. Ne-am chinuit ceva până am găsit biroul directoarei, dar l-am găsit, într-un final. Directoarea ne pofteşte înăuntru, iar după cincisprezece minute inutile de vorbit, în sfârşit am reuşit să ajungem la concluzia că pot învăţa la liceul Decebal, din fericire, nu va trebui să dau diferenţele, deoarece m-am transferat la acelaşi profil la care eram şi în liceul vechi. Îmi iau orarul de la secretariat şi mă duc spre clasa mea, urmată de mama. Aceasta voia să intre şi în clasă, dar i-am zis că mă descurc, iar aceasta a acceptat, pentru că oricum întârzia la serviciu. Odată cu plecarea mamei, îmi fac şi eu curaj să intru în clasa. Bat la uşă. după care deschid uşor uşa, aceasta scârţâind silenţios în momentul în care o deschid. În clasă erau numai feţe necunoscute care se uitau la mine ca la un intrus, adică practic asta eram. În faţa clasei, lângă catedră, se afla o profesoară, toate privirile sunt aţintite către mine. Urăsc când oamenii se uită la mine, urăsc să fiu în centrul atenţiei, mă blochez şi mă fac de râs. Mai pe scurt urăsc să interacţionez cu oamenii.

— Da? Cine eşti tu? întreabă profesoara, întrerupând lecţia.

— Uhm, eu sunt nouă, azi m-am transferat.

— Şi de unde pot să ştiu că nu minţi? Ai vreo hârtie de la directoare? mă întreabă ea, iar brusc îmi amintesc că secretara mi-a dat o hârtie, împreună cu orarul.

— Ămm, da, aceasta? îi spun eu, dându-i hârtia.

— Oh, da, este în regulă. Păi bun...

— Ana, îi spun eu.

— Păi bun. Deci, după cum vedeţi, azi avem o nouă colegă printre noi, spune profesoara, uitându-se la mine. Ana, ne poţi spune ceva despre tine, ca să te cunoaştem şi noi mai bine?

          Analizez puţin persoanele din clasă cu speranţa că dau de Sara, când îmi apare în faţa ochilor o faţa cunoscută care stătea singură în ultima bancă de lângă fereastră, era băiatul al cărui câine a venit la mine în parc, când o plimbam cu Lucy, şi tot acelaşi băiat care m-a acuzat că i-am furat câinele.