Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 9

          Trece o oră, n-am adormit, trec două ore, n-am adormit, şi tot aşa până se face ora trei dimineaţa. Nu dormeam la ora aceea pentru că nu puteam, în gândul meu era un singur lucru, oare să accept să ies cu Vlad? Oare chiar mă va plăcea? Oare mă va vrea ca amică? Sau o să-l sperii ca pe toată lumea? Atâtea întrebări fără răspuns iau naştere în mintea mea. Ar trebui să încerc să mă împrietenesc cu el? Ar trebui să îmi fac prieteni, sunt prea singură, dar lumea nu mă vrea, deci şi el mă va respinge. Dar a încercat să îmi fie prieten iar eu l-am lăsat cu ochii în soare. Cred că ar trebui să încerc să mă împrietenesc cu el şi să ies cu el. După atâta vorbă cu conştiinţa mea, în sfârşit am adormit.

— Cred că mi-am sucit glezna, Ana, fugi! strigă Vlad, gâfâind.

— Nu, nu te las aici singur, spun eu, plângând.

— O,nuu, se apropie. Ana fugi acum, lasă-mă pe mine. Fugi, Ana!!

          Încep să fug, iar dintr-o dată se aude o împuşcătură, după două secunde se mai aude una. Mă întorc într-un suflet către Vlad sperând că nu a fost rănit. Când mă întorc văd un om întins pe jos cu un glonţ în stomac.

— Vlad, ce mă bucur că nu tu ai fost cel rănit. Dar stai, s-au auzit două împuşcături, iar el are doar un glonţ. Asta înseamnă că... nu, nu ,nu, nu, nu se poate, sigur a doua a fost ratată.

— Ana, îmi rosteşte Vlad numele, abia putând să vorbească.

— Vlad, nu, spun eu, plângând. Te rog, nu muri, nu şi tu, nu mă lăsa şi tu, te implor.

— Linişteşte-te, totul o să fie bine, pro ...

— Nu, Vlad, nuu! Te rog, deschide ochii, trezeşte-te, te rog, te implor, nu mă lăsa,

— Anaa, Anaa, ţi-am spus că nu vei scăpa. Anaa, Anaa ...

— Anaa, Anaa, trezeşte-te! ţipă mama la mine, iar eu trezindu-mă ţipând.

— Mamăă, ce s-a întâmplat?!

— Trezeşte-te, o să întârzii la şcoală!

— Gata, m-am trezit.

— În 10 minute să vii la micul dejun, spune mama, ieşind din cameră.

— Da, mamă.

          Nu. Nu voi ieşi cu Vlad. Poate ăsta este un semn, aşa îl voi considera, nimeni nu mă vrea, sunt o ciudată, sunt al dracului de ciudată, nimeni nu vrea ciudaţi prin preajmă. Mă pregătesc în fugă pentru şcoală şi ciugulesc puţin din micul dejun pregătit de mama, după care plec spre şcoală, deoarece nu vreau să întârzii. Pe drum m-am ciocnit de câţiva oameni din cauză că mă grăbeam, dar în acel moment chiar nu mă interesa nimic decât să ajung la şcoală. Odată ce am ajuns, intru în clasă, mă pun în bancă, iar peste câteva minute intră şi Vlad. Se aşază în bancă puţin trist, de parcă parcă nu ar fi în apele lui.