Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 12

Perspectiva Anei

          A venit și dimineața. Azi, pentru prima oară, în 3 ani, m-am trezit cu zâmbetul pe buze și binedispusă. Nici eu nu ştiu care-i motivul. "Aproape te-ai sărutat cu Vlad, dăă" îmi spune conştiinţa mea. Taci, conştiinţă, nu te-a întrebat nimeni. Păi te-ai întrebat singură, iar eu sunt tu, deci. Să ştii că ai dreptate. Mereu am.

— Vlad! mă ridic eu, țipând, din pat. Unde o fi?

          Ai adormit aseară pe umărul lui, iar el te-a pus în pat şi te-a învelit.

                                                                                          ***

          A trecut o zi de când l-am văzut pe Vlad, de când aproape ne-am sărutat. Mă gândesc în continuu la asta, el a fost atât de drăguţ cu mine, nimeni nu s-a mai comportat aşa cu mine, iar eu am adormit ca o nesimţită ...

— Păi dacă eşti, se aude o voce din spatele meu.

— Andreei! spun eu, întorcându-mă.

— Unicul, spune el, mândru.

         Odată ce îl văd pe Andrei, îi dau o îmbrăţişare lungă.

— Andreei, ce faci aici?? De unde ştii unde stau? De ce nu mi-ai spus că vii??

— Vorbeşti prea mult, femeie. Am vorbit cu mama ta. Am vrut să-ţi fac o surpriză, dăă.

— Aa, mi-a fost aşa de dor de tinee, spun eu entuziasmată.

— Şi mie, piticanie.

— Vreau înapoi acasă... Aici mă simt singură, tu eşti singurul meu prieten, şi mă doare că nu te pot vedea decât o dată pe săptămână, spun eu, lăsând tristă capul în jos.

— Dar cine a zis că mă vezi o dată pe săptămână?

— Timpul...

— Şi dacă-ţi spun că eu sunt mai tare decât timpul?

— Ce vrei să spui?

          Andrei face o faţă perversă la mine, iar asta mă pune pe jar.

— Taaaci. Nu-mi spuneeee!! spun eu, ţipând.

— Binee, nu-ţi spuuuun, spune el, ţipând de asemenea.

— Aaaa!! ţip eu.

          De fericire, sar în braţele lui Andrei, încolăcindu-mi picioarele în jurul taliei lui.

— Am vorbit cu mama, maică-ta şi mă voi muta la tine.

— Aşa-i, scumpo, spune mama din colţul camerei.

— Surprizăă, exclamă mama şi Andrei.

— La mulţi ani, distruso, îmi spuse Andrei, luându-mă în braţe.

— La mulţi ani, scumpa mea! spune mama, dându-mi un sărut pe frunte.

          Oh nu, azi e ziua mea. Am uitat complet. La naiba. Atât de mult îmi urăsc ziua de naştere încât am uitat şi de ea. Da, fraţilor, astăzi este ziua mea. Super, cea mai urâtă zi... măcar Andrei este aici.

— Nu-mi spune că ai uitat că este ziua ta, spune Andrei, deranjat.

— Ăă, nu, normal că nu. Mulţumesc mamă, mulţumesc Andrei, spun eu, încercând să mă comport normal.

— Cu plăcere, scumpo. Acum eu plec la servici, aveţi micul dejun jos în bucătărie, aveţi grijă la şcoală, spune mama, zâmbind.

— Pa, mamă!