Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 7

          Şi aşa ne-am petrecut toată săptămâna, după ore, făceam câte-o activitate. Luni ne-am uitat la filme toată ziua, iar seara m-a ajutat să-mi strâng din lucruri. Marţi am fost să ne plimbăm cu barca şi să hrănim porumbeii, iar seara, eu, mama şi Andrei am făcut pizza. Miercuri am fost la zoo, iar Andrei s-a speriat de o maimuţă, s-a privit în oglinda, iar seara m-a ajutat din nou la bagaje. Joi ne-am plimbat cu bicicleta până când am ajuns la graniţă, iar seara am ajutat-o şi pe mama cu bagajele. Vineri am stat toată ziua în casă şi ne-am jucat diferite jocuri. Sâmbătă şi duminică am stat să strângem restul lucrurilor din casă, iar acum, luni, sunt pregătită să mă mut. Andrei ne ajută să luăm bagajele şi să le punem în maşină, restul lucrurilor sunt într-o dubă. Îmi iau la revedere de la Andrei şi împreună cu mama mea, plecăm spre noua noastră locuinţă. Pe parcursul drumului m-am gândit la cum va fi viaţa mea într-un alt cartier şi altă şcoală. Am decis că vi fi mai sociabilă cu lumea şi îmi voi face prieteni. Gata cu secretul, nu mă va mai împiedica să-mi fac prieteni.

          Odată ce am ajuns, eu aştept în maşină, cât timp mama se duce să facă rost de cheile de la noul nostru apartament. După ce mama face rost de chei, mă dau şi eu, într-un sfârşit, jos din maşină şi pornim către apartament. Aparent, voi sta la etajul al doilea. SUPER! Poate aşa îmi voi învinge frica de înălţimi. Durează câteva ore până ne aşezăm, dar, într-un final am reuşit să face apartametul acesta să arate cât de cât decent, cealaltă dubiţă cu restul lucrurilor va ajunge mâine.

— Mamă, mai ai nevoie de ajutor la ceva? Aş vrea să mă duc puţin afară.

— Nu, Ana, te poţi duce, am terminat pe ziua de azi.

— Bine, mersi, mamă.

— Să nu stai mult, mâine vei merge la şcoală.

— Da, mamă, nu stau mult.

Neştiind pe nimeni, mă duc singură în scara blocului, îmi pun căştile în urechi şi dau drumul la muzică. Nu după mult timp, se aud paşi venind de pe scări, eram sigură că urmează să vină cineva, aşa că m-am ridicat să plec, dar ceva s-a întâmplat. În timp ce mă ridic, o fată se ciocneşte de mine, iar cârţile pe care le avea în mână, au căzut când ne-am ciocnit.

— Îmi pare foarte rău, nu te-am văzut. Poftim cărţile, îi spun eu zâmbind.

— Nu-i nicio problemă, se mai întâmplă, îmi spune ea, zâmbindu-mi înapoi.

— Ămm... eu sunt Ana, sunt nouă pe aici, abia azi m-am mutat.

— Eu sunt Sara, încântată!

— Asemenea!

— Şii... eşti nouă în oraş, sau doar în cartier?

— În cartier... blocul în care locuiam a fost vândut altui proprietar iar acesta s-a hotărât sa-l demoleze şi ne-a spus să ne mutăm în alt bloc.

— Îmi pare sincer rău...

— Eh... nu-i nimic, asta este, aşa e viaţa, cu bune, cu rele...

— Şiiiii... unde o să mergi la şcoală, aici sau unde erai înainte?

— Păi, şcoala la care obişnuiam să învăţ e prea departe... deci voi merge la şcoala din aproprierea blocului, nu mai ştiu cum spunea mama că se numeşte, ceva cu D.

— Aaa, deci la Decebal?

— Da, aşa se numea.

— Acolo învăţ eu, deci nu-ţi face griji, n-o să fii singură.

— Mă bucur... Uite, mi-a părut bine de cunoştiinţă, dar trebuie să plec acum, altfel mama mă va trimite înapoi la blocul vechi, glumesc eu.

— Ok, şi mie. Ne vedem mâine la şcoală, da?

— Da... Pa!

— Pa!

          Ajungând acasă, nu apuc să intru bine pe uşă că mama mă întreabă unde am fost.

— Ana, unde ai stat atât? mă întreabă mama panicată.

— Stai liniştită, mamă, am stat în scară cu o fată care stă în blocul ăsta şi am cunoscut-o acum. A zis că şi ea învaţă la Decebal.

— Foarte bine, scumpo! Mă bucur că îţi faci prieteni. Să ştii că am încălzit pizza, vrei?

— Ăăă, nu, nu prea mi-e foame. Sunt obosită, mă duc direct la culcare.

— Sigur?

— Da, noapte bună, mamă.

— Noapte bună. Şi nu uita, mâine trebuie să te trezeşti devreme pentru că ai şcoală.

          Odată ce ajung în camera mea, mă schimb de hainele ce le-am purtat toată ziua în nişte pijamale comode, după care vorbesc puţin cu Andrei şi îi povestesc cum a fost prima mea zi în cartierul nou, apoi mă pun să dorm punându-mi alarma telefonului să sune la şapte, pentru că încep orele la opt jumătate.

Capitol editat a treia oară pe 23/11/2017

#786 de cuvinte