Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 18

          Când ies pe uşă mă ciocnesc de celălalt geamăn. Cred că am fost blestemată să mă ciocnesc de ăștia doi.

— Îhhh, mai întâi Cristi şi acum tu? Voi Muntenii aveţi un obicei de a vă ciocni de oameni? îl întreb vizibil deranjată de prezența sa... sau oare din cauza faptului că mi-e frică să fiu lângă el?

— L-ai văzut pe Cristi? întreabă el, întrerupându-mi gândurile.

— M-am ciocnit de el când mă duceam la baie. Sara mă aşteaptă afară, te rog să mă scuzi, spun, încercând să evit contactul cu el cât mai repede posibil.

— Ana, stai! spune el, prinzându-mă de mână.

— Ce? îl întreb eu, vrând să par plictisită.

— De ce te porţi aşa cu mine? De când mi-ai spus secretul tău esti distantă cu mine. Te-a deranjat sărutul? mă întreabă și simt cum fiecare firișor de păr de pe șira spinării îngheață atunci când mă gândesc la sărut.

          Cum poate să mă deranjeze dacă în fiecare secundă, fiecare minut și fiecare oră doar la asta mă gândesc? Nu mănânc, nu citesc, nu dorm, nu fac nimic fără să mă gândesc la acel sărut. Încă simt atingerea buzelor lui, mângâindu-mi-le pe ale mele printr-un sărut atât de tandru. Chiar dacă a fost primul sărut, nu cred că puteam să am unul mai per... mai bun ca acesta. Dar sunt sigură că pentru el nu a însemnat ceva mai mult decât un simplu sărut. Pentru mine a fost... a fost totul.

— Uite ce e, Sara mă aşteaptă, nu pot să vorbesc. Ne vedem la oră, pa! îi spun, îndepărtându-mă de el.

— Dar, Ana ...

          Plec de lângă Vlad, fără să-i mai spun ceva. Amintindu-mi că Sara chiar mă așteaptă afară, m-am îndreptat spre ușa de ieșire și am ieșit în curte.O văd pe Sara stând pe o bancă aşa că mă duc la ea.

— Hei, ce a durat atât? De ce ai faţa asta, ce ai păţit? mă întreabă ea îngrijorată, chiar este atât de evident?

— L-am văzut pe Vlad... şi pur şi simplu nu am putut da ochii cu el... nu am putut să vorbesc cu el

— Ţi-e frică că te va respinge? Ana, te-a sărutat înainte să îţi afle secretul şi te-a sărutat şi după ce l-a aflat, e evident că te place, iar după cum reacţionezi e clar că şi tu simţi ceva pentru el.

— Crezi că ar trebui să vorbim?

— Daaa! spune ea încrezătoare.

— Dar dacă o să mă blochez iar ?

— Nu o s-o faci, îţi iei inima în dinţi şi îi spui exact ce simţi.

          Şi ce simt? Nici eu nu ştiu ce simt... dar ştiu sigur că sentimentul pe care acel sărut l-a trezit nu a fost unul obişnuit, a fost unul frumos şi extrem de special.

— O să-i spun să ne întâlnim după ore ...

— Acum ai şansa, uite-l că iese afară, spune ea, arătând spre Vlad, care venea.

— A-acum?

— Daa, Ana! Du-te, spune ea, împingându-mă.

— Bine, bine ...

          Mă duc timidă către Vlad pentru a-i cere să ne întâlnim şi să-i spun ce simt, mă îndrept spre copacul sub care era aşezat, dar ceva mă opreşte ... Lângă el se aşază Maria, fata din clasa mea care mă urăşte. Deși nu i-am făcut nimic, felul în care mă privește, expresivitatea din ochii săi este plină de ură. Nu pot înțelege cum de unii oameni pot fi atât de răi! Judecă și rănesc fără să se gândească că poate acea persoană nu este atât de puternică și că pot exista consecințe în urma răutăților primite. O văd pe Maria așezându-se lângă el, iar mâna sa se îndreaptă spre obrazul său rozaliu, începând să-l mângâie. Nu știu de ce, dar văzând-o pe Maria făcându-i asta, dându-se la el, ochii mi se umezesc și, instinctiv, îi privesc pe cei doi cu lacrimi în ochi, când deodată privirea Mariei se îndreaptă spre mine.

— Tu ce naiba cauţi aici,ciudato? mă întreabă ea cu privirea din ochii săi plină de răutate.

          Vlad se întoarce cu faţa pentru a vedea cine este, iar mintea și picioarele mi s-au blocat pentru o secundă, neștiind ce să fac. De ce mă afectează faptul că i-am văzut pe cei doi împreună? Am revenit cu picioarele pe pământ și am început să fug cât de repede am putut. Am intrat în liceu și, fără să știu unde să merg, m-am îndreptat spre baie, încuind ușa. Pornesc chiuveta și îmi clătesc fața cu apă rece pentru ca lacrimile să dispară și să-mi limpezesc ochii. O bătaie în ușă mă face să tresar chiar în timp ce închideam apa.

— Ana, nu e ceea ce pare, te rog, crede-mă, spune el, încercând să deschidă uşa.

— Doar pleacă..., spun eu, aproape fără glas, ștergându-mi fața cu un șervețel găsit în buzunarul din spate al blugilor.

—Ana, te rog deschide uşa. Maria se dădea la mine, eu nu am făcut nimic, te rog, Ana...

— De ce?

— Pentru că vreau să vorbim.

— De ce? De ce să vorbești cu mine, Vlad? Despre ce să vorbim? De ce Dumnezeului ai vrea să vorbești cu cineva ca mine?

— Despre tot ce s-a întâmplat, despre noi. Ana, trebuie să vorbim despre sentimentele mele pentru tine...

— Ai sentimente pentru mine?

—Dacă am? Ana, de când te-am văzut prima oară am simţit ceva, de când ne-am sărutat mă gândesc într-una la tine. Ana, te plac.

          Mă place? Nici măcar eu nu mă plac, cum mă poate place el? Într-un moment de slăbiciune, am deschis ușa de la baie și l-am găsit pe Vlad, stând rezemat de tocul ei. Fără să gândesc mi-am pus mâinile pe umerii săi și l-am strâns în brațe.

— Vlad, îmi pare rău că am fost distantă cu tine... dar mi-a fost frică să îţi spun ce simt pentru tine pentru că eu credeam că mă vei respinge..., spun eu, strângându-l în braţe.

— Ana, niciodată nu te-aş respinge, niciodată nu aş face ceva care te-ar putea răni...

— Trebuie să vorbim...

— Ştiu...

— Când am venit la tine voiam să îţi cer să ne întâlnim după ore... dar când te-am văzut cu Maria... nu ştiu... m-am simţit prost...

— Maria nu înseamnă nimic. E doar o fană obsedată.

— Deci ne vedem ?

— Consier-o o întâlnire.

          Brusc ochii mi se înseninează. Deci chiar am o întâlnire cu un băiat. Poate că, totuși, el vede în mine ceva ce eu nu sunt în stare să văd. Se sună de intrare, iar eu şi Vlad intrăm în clasă. Orele trec repede, eu,Vlad, Cristi şi Sara plecăm împreună acasă pentru că toţi stăm în acelaşi bloc. Pe drum, Cristi mă opreşte puţin în spate.

— Ana... uite, îmi pare rău că m-am purtat aşa cu tine, doar că eram nervos pe Vlad şi am vrut doar să-i fac probleme.. dar nu trebuia să mă port urât cu tine ...

— Nu-i nimic... nu-ţi pot pică. Dar dacă îmi mai spui ceva vreodată am să-ţi zdrobesc oasele.

— Stai, vorbeai serios când ai spus că faci taekwondo?

— Ţi se pare că glumesc?

          Îl apuc de mână şi i-o pun la spate blocându-i toate posibilităţile de a se mai mişca.

– Au, ok, ok, am înţeles, acum dă-mi drumul, mă roagă el, în timp ce Vlad și Sara chicoteau în față. Voi de ce râdeţi?

— De tine, spun cei doi.

— Ai fost pus la punct de o fată, spune Vlad, râzând de fratele său.

– A făcut taekwondo, taci, spune Cristi supărat.

          Am ajuns acasă, ne luăm toţi la revedere, iar eu mă duc să mă pregătesc pentru întâlnirea cu Vlad. Odată ce intru pe ușă în față îmi apare...

Capitol editat pentru a treia oară pe 6/6/2018

#1300 de cuvinte