Letters

c-i-n-c-i

 „ Dragă Rose,

Îţi las tot timpul din lume să te gândeşti. Îţi las cât timp doreşti, scumpa mea. Eu nu te oblig, nu te forţez. Ştii vorba aia, toate la timpul lor.

Ştiu cum e să fi judecat, jignit. În fiecare zi primesc ură şi sunt catalogat ca fiind gay sau afemeiat, deşi niciuna nu e adevărată. Băieţii sunt singurii care ştiu prin ce trec zi de zi. Ei nu bagă de seamă şi încerc şi eu să-i urmez, dar nu-mi iese. Mereu mi-am dorit să fiu una din acele persoane cărora nu le pasă de părerile celorlalţi, fie ele bune sau rele. 

Te înţeleg foarte bine, mereu mi-ai spus ce ai avut pe suflet. Niciodată nu ne-am ascuns unul de celălalt, îţi mai aduci aminte ? Mai ţii minte când le făceam farse colegilor mei de trupă sau Gemmei ? Alea erau vremuri... vremuri ce le vreau înapoi...

De ce crezi că vreau să te duc de nas, să te dezamăgesc din nou ? M-am schimbat. Iubirea m-a schimbat, mi-a deschis ochii. Acum privesc lumea altfel.

Nu mai vreau să fii tristă. Zâmbetul tău poate îmbunătăţi ziua cuiva. Tu ai văzut decât partea rea a vieţii, nu ai descoperit-o încă pe ceea care trebuie. Vreau eu să ţi-o arăt, să o explorăm împreună. Să avem din nou relaţia, pe care toţi o invidiau, să le demonstrăm că iubirea noastră nu a apus, ci încă arde. Nu vrei să avem o lume doar a noastră, unde să nu ne deranjeze  absolut nimeni? Unde facem ce vrem, unde totul e exact cum ne dorim. Fără durere şi suferinţă, fără lacrimi, poate doar lacrimi de fericire. O lume unde nu există critici, o lume perfectă, plină de iubire şi bucurie. Unde noi facem povestea şi suntem personajele principale. 

Eşti o fată tânără ca şi mine. Însă, n-am uitat că ziua ta de naştere este aproximativ peste o lună. O să faci douăzeci de ani, o să fii unpicuţ mai bătrână, dar asta nu contează. Poate... poate până atunci îţi revine curajul ca prin minune. Nu?

Mi-e aşa dor de tine. Mi-e dor să mă trezesc cu tine, să te ţin strâns în braţe. Mi-e dor chiar şi de certurile noastre pe telecomandă, pe care le aveam aproape zilnic. Mi-e dor chiar şi de certurile noastre, atunci când ne certam şi peste cinci minute ne împăcam şi ne îmbrăţişam şi sărutam de parcă nu ne-am mai văzut de luni, ani, secole. Aş face orice ca să am parte de acele momente ale noastre, ciudate -  cum le spuneam. Încă ţin minte prima întâlnire pe care am avut-o. 

Era la un restaurant elegant, unde mergeau doar bogătaşii. Am vrut atât de tare să te impresionez, că mi-a luat o săptămână să găsesc un restaurant luxos, iar cu ajutorul lui Zayn l-am găsit. El mi l-a recomandat ca fiind cel mai bun restaurant la care a fost, că mâncarea e una de calitate. Şi aşa şi era. 

Purtai o rochie albă mai scurtă de genunchi, o pereche de pantofi tot albi cu tocul nu foarte înalt, iar părul uşor cârlionţat ţi l-ai lăsat pe spate. Arătai splendid. 

Întâlnirea mergea foarte bine până am râs de îmbrăcămintea chelnerilor. Până la urmă, am ajuns să mâncăm la un fast-food. A fost aşa ciudat, dar mi-a plăcut. Probabil dacă am fi rămas la restaurantul ăla de fiţe ne-am fi plictisit de moarte. Din ziua în care te-am văzut am ştiut că tu eşti aleasa inimii mele. Eşti tot ce şi-ar dori un bărbat cumsecade. Eşti unică, niciodată nu ţi-a fost frică de nimeni şi nimic. Asta m-a atras la tine. Acest ceva, ce nu am mai văzut la altă fată. Eşti totul pentru mine.

Nimeni nu va avea chimia ce-o avem noi. Ei nu ştiu ce-am făcut noi, despre poveştile şi glumele spuse, ei nu ştiu nimic despre noi, despre vieţile noastre.

Ei nu ştiu despre lucrurile pe care le facem,

Ei nu ştiu ce mult te iubesc,

Dar dacă ar vedea, dacă ar ştii,

Vor fi geloşi pe iubirea ce o purtăm,

Privirile lor de gelozie, de ură,

Ne vor aduce nouă plăcere. "