Letters

ş-a-s-e-s-p-r-e-z-e-c-e

Citea fiecare rând cu atenţie. Lacrimile îi curgeau pe faţă fără oprire. Nu-i venea să creadă ce a citit din nou şi din nou. Nu vroia s-o lase să facă aşa ceva. Dacă ea nu mai era, nici el nu avea nici un rost pe pământ. Regretă că a părăsit-o când îi era cel mai greu. A lăsat-o în urmă, cu inima zdrobită, fără să-i pese. E un nemernic, gândi el cu voce tare. 

Era nervos. Vroia să spargă tot ce-i ieşea în cale. Vroia s-o vadă. Iubirea lui. Trebuia s-o salveze. A trântit uşa casei cu putere, încât mai avea puţin şi ieşea din balamale. Prea puţin îi păsa. Putea cumpăra alta oricând dorea. A deschis portiera şi apăsă fără milă pe acceleraţie. Nu e nimic mai important decât iubita lui. Trebuie să ajungă acolo înainte să facă vreo prostie. Nu şi-ar ierta-o nicioadată. Ştie că e vina lui şi vrea s-o repare. 

Lacrimile încă-i curg pe obraji fără să se oprească. E noapte. Luna este prezentă pe cer. Poate doarme, poate n-a apucat să facă nimic. Nu e posibil. Doar vrea s-o vadă vie şi teafără. Vrea să-i ceară scuze încă o dată. Pentru că e un idiot, un egoist. 

Când era aproape de casa lui Rose, a rămas fără benzină. La naiba, îşi spuse el. Ploua cu găleata. Nu avea nici semnal la telefon. Nici măcar o liniuţă. A pufnit nervos, şi-a pus fesul pe cap. A decis că o să meargă pe jos. Ploua, dar nu-i păsa. O să răceasca, dar pentru Rose ar face orice. S-ar duce şi la Polul Nord pentru ea. 

A pornit pe jos, lăsând maşina în mijlocul pustietăţii. Era ud, dezbrăcând geaca, aruncând-o în spate. Ştia drumul spre casa ei. Şi mai ştia, şi că mai are puţin şi ajunge. Doar să traverseze părculeţul lor. Unde s-au văzut ultima oară. Mai urmau şi alte dăţi. Era hotărât. Vroia s-o oprească. 

Stătea în faţa casei ei. Picioarele îi tremurau. Era ud fleaşcă. A păşit înspre uşă, văzând că becul era aprins, la parter. Un zâmbet mic i-a apărut pe buze. Era în viaţă. A bătut cu pumnul în uşa de metal, aşteptând un răspuns. Imediat, lumina s-a stins. Şi-a dat ochii peste cap, şi-a mai încercat o dată. Nervos, a dat cu piciorul în asfalt. Un suspin s-a auzit dincolo de uşă. 

- Rose, eu sunt! Deschide uşa, te rog, rosti el cu un glas blând. Era emoţionat. Ar putea sta toată noaptea ca să deschidă. Nu s-ar mişca, nici măcar n-ar dormi - nu are unde.

Un scârţâit se auzi. Uşa se deschise larg, fata, pe care o iubeşte cel mai mult, arătându-se. Purta o pereche de pantaloni gri de trening, şi-un tricou alb. Părul îi cădea pe faţă, dânduşi-l după urechi. Era drăgălaşă. A strâns-o tare-n braţe, parcă nu voia să-i mai dea drumul. A aşteptat momentul ăsta de atâta timp. Nu vrea să se termine. Vreau să o aibă aproape, să o protejeze de lumea rea. Să fie a lui. 

- Harry... ce faci aici? întreabă. Nu se aştepta la o vizită din partea lui. Era bucuroasă să-l vadă, chiar i-a lipsit. Vroia să-l mai vadă încă o dată, înainte să părăsească lumea. 

- Am venit pentru tine. Eu... nu pot sta departe de tine, te iubesc! strigă cu toată puterea. S-a îndepărtat puţin de el. A privit-o confuz, după care şi-a dat seama. Se speriase. A scuturat din cap - şi-a întins mâna spre ea. A apucat-o imediat, trâgându-l înăuntru. Totul era exact cum îşi amintea. Pereţii albi, plini cu tablouri, canapeaua neagră din mijlocul sufrageriei, tot acolo era. Nimic nu era schimbat.

Au luat loc pe canapea, dar, niciunul nu spunea nimic. Harry o analiza din cap până-n picioare. E superbă. Observă cum încerca să-şi ascundă tăieturile. Ştia de problema ei, dar voia să înceteze. Îşi făcea rău singură. A pupat-o scurt chiar pe tăieturi, ridicând privirea spre ea. Se abţinea să nu plângă. Dădu din cap, la scurt timp, câteva lacrimi făcându-şi apariţia. I le-a şters, Rose luându-l în braţe. S-a făcut comodă, iar el şi-a dat tricoul jos - era ud - şi se lipise de piele. Nu-i era ruşine de ea, l-a mai văzut aşa şi-nainte. 

S-a aplecat, şi-a sărutat-o pe buze. Buzele lor se sincronizau perfect, parcă erau făcute una pentru alta. Era sărutul de revedere. Spera că nu o să fie ultimul.

- Mi-ai lipsit, iubito. Ea zâmbi. 

- Şi mie mi-ai lipsit, dar, acum eşti aici, cu mine. Altceva nu contează. Inima lui Harry mai avea puţin şi ieşea din piept, la auzul cuvintelor rostite. Se bucura să audă asta din partea lui Rose. I se repeteau cuvintele în minte din nou şi din nou.

- Vreau să-ncepem o viaţă nouă. Noi doi pentru totdeauna. O să te protejez, cum pot eu mai bine. Am să fiu lângă tine zi şi noapte. Te iubesc, te iubesc! Aş putea să o spun toată ziua chiar să cânt, jur.

Râse la declarația lui. Era adevărat. Se gândi bine şi acceptă. O pot lua de la capăt - de la zero. O să fie bine. Nu o să mai lase pe nimeni s-o doboare. E puternică. Are încredere în ea. O s-o facă, e-n stare de orice. S-a săturat de singurătate, trebuie să iasă la suprafaţă. Gata cu durerea, gata cu tot. De acum, e altă persoană.

- Mereu împreună? spuse Rose, strângându-l de mână.

- Mereu, exclamă el. Nimeni nu o să-i despartă. Sentimentele lor sunt prea puternice ca să treacă peste.

  ❝ Iubirea ne-a despărţit, dar tot ea ne-a adus împreună. ❞

___________________________________

Nu-mi vine să cred că ăsta a fost ultimul capitol... din prima carte! Mulţumesc mult pentru că aţi citit, şi pentru părerile voastre. Vă mulţumesc din suflet, sunteţi cei mai tari şi vă iubesc. ❤

Ne citim la cartea a doua. ❤