Letters

c-i-n-c-i

Cei trei se îndreptau spre spital. Niall o ţinea strâns de mână pe Lara, iar Zayn îi suna pe ceilalţi doi. Lara îşi doreşte să fi fost o farsă. Dar nu, nu se va întâmpla asta. Totul e real.

Lacrimile încă-i curgeau pe obraji fără oprire. L-a îmbrăţişat pe Niall, acesta punându-şi mâinile pe spatele Larei. A sărutat-o în creştetul capului. A încercat să o calmeze, dar n-a reuşit. Cum ar putea să se liniştească ? De ce toată lumea îi zice acest lucru?

***

Trecuseră ceva ore de când sunt acolo, dar n-au aflat nimic despre Harry şi Rose.

- Oh, serios! Ne spune cineva cum se simt Rose şi Harry? strigă Louis la primul doctor pe care-l văzu.

L-a ameninţat. Dacă nu se potoleşte, cheamă garda să-l scoată afară din spital. Doctorii ascund ceva. Când întreabă de ei... se fac că nu aud.

S-au aşezat pe scaunele de pe holul imens. Lara se simte vinovată pentru accidentul lor de maşină, dar nu-şi dă seama de ce. Poate ei veneau la ea. Da! Lara nu a dat niciun semn de viaţă. 

Se fâţâia de colo-colo. Exact ca un copilaş care n-are stare. Nimeni nu vrea să le răspundă, se fac că plouă, dar sunt  într-o instituţie. Spital nenorocit. La naiba cu el şi doctorii ăştia! ❝ Facem tot ce putem ❞, Louis o îngână pe una din asistente. Parcă-şi bat joc de ei, parcă pentru ei este doar un joc. Un joc pus la cale de un nebun.

Rose.

Rose era confuză. Se afla într-un loc necunoscut ei. Cerul era acoperit de norii albi şi ❝ pufoşi ❞, iar razele soarelui îi mângâiau faţa fină, uşor palidă. Purta o rochie albă, lungă până-n pământ. 

 Vântul adie uşor; părul ei era împrăştiat peste tot. Acest loc seamănă cu o câmpie. Iarba verde şi deasă îi gâdila degetele de la picioare. Observă florile din jurul său. Luă una în mâna ei. A mirosit-o, un parfum plăcut îi invadă nările. 

S-a îndreptat cu paşi mărunţi, dar vioi. Umbra pe care a zărit-o, se îndepărta. Rose alergă, dar nu o prinse. Fără să-şi dea seama, umbra apăru de nicăieri. Faţa îi era acoperită cu ceva ce semăna cu mătasea. O atinse. A dat-o jos, chipul fiindu-i cunoscut. Un puşti - de doişpe ani - , păr castaniu şi creţ, ochi verzi... Harry!

- Harry? Sună mai mult a întrebare. Semăna foarte bine cu el. Poate e el sau i se pare. Stătea în fund, cu genunchii la piept. Faţa sa era roşie de la atâta plâns. 

- Mami a zis că se va întoarce. Mă poţi duce la ea? Harry Junior se uita cu ochii mari la Rose. Nu-i venea să creadă ce a auzit. Anne? Să facă asta?

Îl luă în braţe, fugind cu el. O lumină puternică îi opri din mers, aceştia închizând ochii. Ce se întâmplă? Deschise uşor ochii, dar nu putea să vadă ceva. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc.

Se lăsă-n jos. Harry plecă spre lumină. Rose era panicată de ce i-ar putea face lumina aia. Strigă după el, dar degeaba. Harry cel micuţ... a devenit Harry de azi - după ce a atins lumina. Cum era posibil ? Visează ? Asta nu poate fi serios...

A sărit să-l îmbrăţişeze. Harry şi-a deschis braţele, strângând-o la pieptul său. Cât a trecut? Parcă nu s-au mai văzut de ani. Se simţea protejată în braţele lui - desigur.

- Locul ăsta... ce facem noi aici? întrebă Rose. Îi mângâia obrazul fin a lui Harry, în timp ce-l privea adânc în ochi. Zâmbi la gestul ei. Era aşa micuţă pe lângă. Inocentă, drăguţă, uimitoare, iar lista poate continua. 

- Observi acele veveriţe? Harry îi arătă cu degetul. Ei bine, acelea suntem noi. Noi... ne zbatem între viaţă şi moarte. Cum ele se zbat să iasă din copac, aşa şi noi. Vrei să te întorci?

Rose stă puţin pe gânduri. Ce fel de întrebare a fost asta? Normal că vrea. E tânără, la fel şi Harry. Merită să trăiască, să fie alături de prietenii lor, să se distreze.

- Da, vreau! Vreau să fim acolo, Harry, aceasta suspină. Te rog, te iubesc, şopti în urechea lui. Dădu din cap aprobător. Degetele lui şi-au făcut cale printre ale ei. A sărutat-o scurt pe buze, păşind în lumină. 

***

Cei cinci aşteptau afară. Doar o minune îi mai putea salva pe Harry şi Rose. Un doctor înalt, bine făcut, ieşii din salonul lor. Da, chiar şi pe moarte, ei sunt împreună. Acesta le zâmbi cald. Până şi doctorul era emoţionat. Cei doi au supravieţuit. Spitalul nu le dădea şanse de trăit, dar s-au înşelat. 

- Pacienţii Cooper şi Styles... sunt foarte norocoşi. Au supravieţuit, puteţi să intraţi, bărbatul vorbise. Chiar era o veste bună. 

Lara intră prima, urmată de ceilalţi. Rose şi Harry erau liniştiţi, fiecare-n patul său. Lara s-a dus la Rose, iar băieţii la Harry. Normal, nu? Prea multă iubire pe-aici. Nimeni nu se plănge de asta. O să petreacă mai mult timp de-acum, cu ea. Simte că a neglijat-o pe Rose în ultimul timp. Dacă o pierdea? Nu-şi poate imagina viaţa fără ea, ar fi ca şi cum sufletul Larei este cu ea, doar că... ea e pe pământ. 

În acest moment, nu mai contează absolut nimic. Prietenii lor s-au trezit. Îşi vor continua vieţile, dar nu vor uita aşa repede accidentul. 

- Îmi pare rău. Sunt o prietenă groaznică, lacrimile căzură pe faţa Larei. Râdea printre lacrimi; era un râs nervos. Rose se ridică-n fund, aşezându-şi mâna pe spatele ei.

- Nu, nu eşti. Rose începu şi ea să plângă, alături de prietena ei. Louis, Liam, Zayn şi Niall se alăturară celor două. Desigur, l-au ajutat şi pe sărăcuţul Harry să se ridice. Arătau ca o familie. O familie mare, strânsă şi unită. Nu oricine are o prietenie ca a lor. 

- Vă iubesc, ştiaţi? 

_____________________________________________________________________

ÎMI PARE RĂU DE ÎNTÂRZIERE, DIN NOU! Mai am încă trei poveşti, iar eu nu ştiu cum  să mă mai împart. Sper să vă placă capitolul, şi-mi cer scuze că e scurt. Inspiraţia e-n vacanţă. :(

V-aţi aşteptat la asta? Mi se rupea sufletul. Nu vroiam să-i omor, deşi, asta era intenţia mea. Nu mă urâţi. :))

Am să postez luni şi vineri. Cereţi dedicaţii. :) ♥