Letters

o-p-t

Următoarea zi, Rose s-a trezit înaintea lui. I-a pregătit bagajul şi cele necesare. O să-i fie dor de el, foarte dor. Dar, de ce Simon nu vrea să vină? A mai fost, până acum, deci... Nu prea are logică. Fie ca el, o să privească concertele, mă rog, părţi din concerte, ca să-i treacă dorul. Glume, să priveasca poze şi videoclipuri, nu o să-i lipsească mai puţin.

Închide geanta, se asigură că nu lipseşte nimic, apoi îl trezeşte pe Harry. Cam greu, dar a reuşit. L-a târât jos, Harry nu e foarte uşor. E băiat, e înalt, iar scuzele se găsesc. 

- O să te descurci? Harry o întreabă pentru a o suta oară. Doamne, nu e un copil! Poate să aibă grijă de ea. Nu dă foc la casă, poate să şteargă praful, să nu stea cu frică. 

Rose şi-a rotit irişii albaştri, apoi l-a sărutat pe Harry, de mai multe ori. O să-i lipsească asta, dar se întoarce el.

- Te iubesc, strigă spre el, zâmbind. Harry se depărtează de ea, până se face nevăzut.

Rose intră înăuntru, neştiind ce să facă. E clar, nu poate să adoarmă din nou, deci trebuie să facă un lucru, o să moară de plictiseală, aici, singură. Se schimbă de pijamale, luându-şi o pereche de pantaloni de trening, un tricou simplu şi adidaşii. Este ora şapte dimineaţa, deci nu strică puţin sport. Plus, nu a mai alergat de săptămâni bune, iar Rose trebuie să se menţină, nu cumva să ajungă cât dulapul. 

***

A alergat o oră şi un pic, apoi şi-a cumpărat o sticlă cu apă. S-a aşezat pe o băncuţă, cred că era nouă, deoarece vopseaua strălucea, iar mânerele negre nu erau zgâriate. Şi-a adus aminte de banca lor, pe care şi-au notat iniţialele. O femeie bătrână, cu părul alb şi plinuţă i-a certat. Din cauza lor şi a altor tineri, nimic nu mai e la fel. Rose şi Harry s-au abţinut să nu râdă, nu pentru mult timp. Doamna şi-a continuat plimbarea, iar cei doi au izbucnit. Nu prea tare, să nu întoarcă priviri sau fani.

A zâmbit la aceste amintiri, de parcă a fost ieri. A fost o perioadă mai “ urâtă ”, însă, a trecut. Totul a trecut, a fost ceva pe moment, şi trebuie uitat, încetul cu încetul. Prezentul contează, sentimentele ei acum, contează că e fericită, are prieteni, trăieşte un vis. Se obişnuise cu ideea că visele nu devin realitate. Într-un fel, nu se numeşte un vis, totuşi, dar alt cuvânt nu i se potriveşte. 

S-a odihnit destul, urmează runda doi. Aleargă, bine, nu-l poţi numi alergat, ci mers rapid. Prea mult pentru ea, ce-i asta? Acum poate să se culce la loc, fără problema, dar tot e o problemă. Chiar dacă trage jaluzele, tot se vede un pic de lumină. Fir-ar ele de jaluzele!

 Descuie uşa, intră mai repede decât ar fi crezut, ca şi cum, o urmărea cineva, de exemplu : un criminal în serie, un hoţ sau un violator! Dacă o făcea bucăţele, după o dădea la animale? Ori... îi punea mâna la gură şi-i băga somniferele pe gât? Apoi, o ducea într-o casă veche, vai de steaua ei, unde nu locuieşte nimeni, posibil să fie bântuită, o violează, ea plânge de mama focului, individul se enervează şi o împuşcă! 

Gata, Rose, gândeşti prea mult, de fapt, e bine să gândeşti, doar că nu la prostii de genul.

A făcut un duş, a transpirat ca un porcuşor, s-a schimbat de hainele acelea, aruncându-le în coşul cu rufe murdare. A aprins laptop-ul şi a vizionat câteva filme, de la comedii la cele romantice. Preferatul ei este “ The Fault In Our Stars ”, adică, cui nu-i place? Hazel şi Augustus - un cuplu minunat.

Timpul a trecut, se făcuse ora şase, aşa că a intrat pe twitter. A trecut ceva vreme de când n-a mai intrat. Nu se omoară după internet şi d-astea. Preferă să stea afară, să bea un suc cu prietenii. Ca pe vremuri, când tehnologia nu era pe primul loc. Pe cine vezi, cu telefonul în mână. Nu aşa trăieşti viaţa, că după... mergi la control, eşti obligat să porţi ochelari, lumea va râde de tine, dar ţi-ai făcut-o cu mâna ta, ţine minte acest lucru!