Ziua unu.
Yoongi și-a mutat ghiozdanul pe umeri într-o poziție mai confortabilă, în timp ce stătea în fața ușii clasei, bandajele înfășurate strâns în jurul mâinii sale.
Era următoarea zi de școală, după concert, iar Yoongi se temea să-l vadă pe Jimin. Nu că nu ar fi vrut, era speriat că acea durere ar putea fi încă prezentă în ochii săi.
Yoongi s-a încruntat când și-a amintit expresia lui Jimin după ce l-a văzut sărutând acea fată. Lui Jimin nu ar fi trebuit să-i pese, nu? Are deja un iubit.
Yoongi a inspirat adânc, înainte de a deschide ușa. A fost întâmpinat de fețele oamenilor de care lui nu-i pasă. Când ochii lui au ajuns la banca sa și a lui Jimin, acesta nu era acolo.
El a expirat, în sfârșit, puțin ușurat că Jimin nu era acolo pentru a-l confrunta pe tema acțiunilor sale.
Totuși, era încă îngrijorat.
Ziua doi.
Yoongi nu a mai pierdut timpul înainte de a intra în clasă azi. S-a gândit mult și intens la cum ar trebui să reacționeze la întrebările colegului său mai tânăr.
S-a uitat imediat la scaunul lui Jimin când a intrat, doar pentru a fi din nou dezamăgit de imaginea unui loc gol.
Yoongi s-a așezat în bancă, devenind enervat de bandajul care îi provoca mâncărimi, fără să acorde pic de atenție profesorului. În schimb, se tot uita unde băiatul cu ochelari și fund apetisant ar fi trebuit să stea.
A oftat pentru sine și a scos telefonul din buzunar pentru a se uita la ceas, "Mi-aș fi dorit ca acel idiot să-mi fi dat numărul lui."
Yoongi și-a băgat telefonul înapoi în haină, punându-și apoi mâinile pe bancă și capul deasupra lor, hotărându-se să doarmă pentru restul orei.
Ziua trei.
Ochii lui Yoongi s-au mărit când a văzut că scaunul era din nou gol. Acum începea să se îngrijoreze pe bune. Ceva nu era în regulă.
El s-a așezat repede la locul lui și a scos telefonul, dar apoi l-a strâns frustrat în mână, "De ce nu am numărul tău stupid, Park Jimin."
A lăsat telefonul să cadă pe bancă și și-a trecut enervat degetele prin păr. Asta se întâmpla din vina lui? Jimin nu venea la școală din cauza lui Yoongi?
El și-a ridicat în mod constant ghiozdanul, până s-a hotărât să-l deschidă și să scoată ce avea nevoie.
Yoongi a pus o foaie goală pe bancă și a început să scrie versuri pe ea, s-a gândit că i-ar fi mai ușor așa, decât să se care tot timpul cu acel caiet.
Începea să-i simte lipsa celuilalt băiat.
Ziua patru.
Yoongi mergea ușor în josul coridorului, fără să mai aibă pic de motivație, deoarece și-a dat seama că Jimin nu va veni nici azi la școală.
Nu a realizat niciodată cât de singur era, până să își facă un prieten și acesta să dispară subit. Toată lumea îl ignora pur și simplu pentru că el nu era o persoană de care să te poți apropia.
Dar nu și Jimin.
Jimin era singura persoană din liceu care îndrăznea să se uite la Yoongi. Acesta era recunoscător pentru asta.
Își amintea prima dată când l-a văzut pe Jimin. Nimic special, el doar a observat cum băiatul se uita pe geam în clasă, de parcă totul ar fi fost perfect. Admira cum Jimin părea fericit tot timpul, poate de asta a durut atât de tare când l-a văzut rănit. Și-a amintit cum s-a certat o dată cu un prieten de al lui pentru că acesta i-a zis că e gay, erau cât pe ce să se bată atunci, dar tipul a lăsat-o baltă. Ca mai târziu să se ia la harță din nou pentru că acel băiat l-a insultat pe Jimin.
Amintirile i-au lăsat un mic zâmbet pe buze, dar nu pentru mult timp. Yoongi a privit holul și ușa care ducea spre prima clasa unde avea prima oră, dar în loc să meargă în acea direcție, s-a întors opus ei.
A dat colțul și a mers spre sala de sport, vestiarul băieților mai exact. A încuiat ușa și și-a aruncat lucrurile lângă cea mai apropiat bancă, ca apoi să se așeze fix lângă ea.
"Min Yoongi, de ce ești atât de prost." Yoongi și-a pus mâinile în păr și s-a tras tare, înjurându-se singur.
Și-a dat drumul când a auzit câteva ciocănituri în ușa de metal, "Ocupat, acum lasă-mă în pace."
Ciocănitul era persistent, iar Yoongi devenea mai enervat cu trecerea secundelor. Într-un final s-a ridicat și a mers la ușă, descuind-o.
"Ți-am spus deja că e ocu-"
Înainte ca Yoongi să-și poată termina propoziția, un pumn s-a ciocnit de maxilarul lui, făcându-l să-și muște limba.
Când Yoongi s-a dat în spate, ținându-se de față, și-a ridicat privirea spre cel responsabil de maxilarul său probabil dizlocat.
În niciun caz.
"Yah, nu ești tu iubitul lui Jimin?" Yoongi a șters sângele care îi ieșise din gură și s-a holbat la băiatul familiar.
"Ești prost?" Jungkook l-a prins repede de guler și l-a ridicat pentru a-l privi în ochi.
"Tu chiar ești atât de prost?" A râs Jungkook amar, Yoongi s-a uitat cu ură la el.
"Îmi plac doar fetele, omule." Gura lui Yoongi a rămas cască când realizarea l-a lovit și, instant, corpul său se simțea mult mai amețit decât era deja.
Jungkook și-a înăsprit strânsoarea, "Acum ascultă, mi-ai rănit cel mai bun prieten și vreau ca tu să rezolvi asta."
Yoongi se uita în ochii furioși ai băiatului, simțind gustul metalic al sângelui, "El nu a mai apărut la școală, cum ar trebui să rezolv ceva?"
Jungkook a strâns din dinți, înainte de a-i da drumul, începând să plece, "Du-te la el acasă, nu-mi pasă, doar fă ceva bun o dată."
Yoongi l-a privit plecând și a scuipat sângele pe care-l avea în gură. A mai clipit de câteva ori, până când totul se aranjase în capul său. Băiatul era prietenul lui cel mai bun, iar ei nu erau împreună. S-a uitat în jos la mâna lui încă bandajată și a admis că a făcut o mare greșeală.
