"Este o noapte ploioasă, ploaia îmi bate în fereastră și îmi lovește inima,
Ținându-mă de umerii care mă dor, verific mesajul care spune 'Ce mai faci?'
Mesajul prietenului meu îmi trezește caracterul emoțional
După ce am simțit mirosul de ploaie, îmi întind brațele și merg la baie
Acolo mă salut pe mine în oglindă, pe jumătate adormit
Nu mă văd cu nimeni, dar fac un duș mai lung decât de obicei.
Afara încă plouă
Nu am un loc anume unde sa mă duc, dar îmi iau umbrela.
Ma plimb fără niciun scop
Ploaia pare să încerce sa își dovedească existența, lăsând urme pe vârfurile pantofilor mei murdari
Pentru tine sunt cineva care și-a lăsat urma precum ploaia?
Dacă nu, sunt doar cineva care vine și pleacă ca o ploaie bruscă?"
Vocea lui Yoongi era extenuată de la toată acea emoție pe care a pus-o în acest spectacol specific. S-a uitat prin mulțime, sperând, dar nu a simțit nimic altceva decât dezamâgire.
Nu știa ce tot aștepta, poate o formă de evadare, dar nici el nu mai era sigur de ce o voia. A încercat să uite de durerea cauzată de inima sa, dar imaginea lui Jimin din amintirile lui nu îl lăsa.
Yoongi a coborât repede de pe scenă, ștergându-și fruntea de sudoare în timp ce se îndrepta spre culise. S-a aruncat pe canapea și și-a închis ochii, recăpătându-și ritmul obișnuit al respirației sale.
"Pare că ai fost lovit la fel de tare ca el."
Yoongi și-a deschis ochii și s-a uitat la Hoseok care s-a rezemat de tocul ușii, și-a strâns pleoapele imediat, "Pleacă."
Hoseok a oftat, înainte de a intra mai mult în camera întunecată, foi pline de versuri și grafitii acoperind podeaua și pereții.
"Ah, Yoongi, știi de câte ori l-am auzit pe Jimin plângând după tine în sala de dans?" Yoongi și-a ținut ochii închiși, ignorându-l intenționat pe băiat.
"Știi cât de mult i-a plăcut acelui copil de tine?" Yoongi încă persista în a-și ține gura închisă, durerea din interiorul său intensificându-se cu fiecare cuvânt.
"De ce n-ai încercat să lupți mai tare pentru el?" Yoongi a explodat într-un final și nu a putut opri puținele lacrimi care i-au scăpat printre gene din cauza emoțiilor care îl acaparaseră.
"E cu Jungkook acum! Nu mai contează!" Și-a șters aspru lacrimile, uitându-se drept la Hoseok.
Acesta a râs ușor și s-a așezat pe locul din fața lui Yoongi, "Ești atât de nătâng, de ce crezi că l-a lăsat pe Jungkook în locul tău?"
Yoongi a pufnit, furia începând să se formeze în interiorul său în timp ce mintea sa rederula lucrurile petrecute în vestiar, "Pentru ca îl place pe Jungkook, nu știu, de parcă mi-ar mai păsa."
Hoseok i-a zâmbit, "Oh, dar eu cred ca iți pasă, Min Yoongi."
Yoongi a oftat, a obosit luptând pentru sentimentele sale legate de Jimin, poate că se va simți mai bine dacă le da drumul, "Cum spuneam, este prea târziu pentru mine acum."
Hoseok a ridicat din umeri și și-a încrucișat picioarele, uitându-se la Yoongi, "Jimin are inima frântă și este disperat. Este în stare să facă orice pentru a acoperi golul pe care tu l-ai lăsat, chiar dacă asta înseamna să-i ceară ajutorul celui mai bun prieten. Măcar așa e sigur că Jungkook îl iubește necondiționat și îl va ajuta până va fi în stare să se simtă ca el însuși din nou."
Yoongi se uita la podea, gândindu-se la toate lucrurile pe care le spusese celalalt băiat, poate că avea dreptate.
Hoseok l-a bătut ușor pe picior și s-a ridicat, făcându-l pe Yoongi sa se uite la el, "Știu doar că atunci când Jimin dansează, chiar dac ar cădea de câteva ori, s-ar ridica și ar continua până i-ar ieși perfect, în timp ce alți oameni s-ar da deja bătuți."
Yoongi a continuat sa-l privească pe Hoseok, acesta s-a oprit în mijlocul ușii și s-a întors pentru a-i zâmbi încă o data.
"Cred că încă ai speranță, Yoongi."
**Iubiti-ma, cred ca voi termina cartea azi.
