S A P T E S P R E Z E CE

689 108 22
                                    


Yoongi și-a deschis dulăpiorul, ignorând tot ceea ce se întâmpla în jurul lui, fiindcă el chiar nu voia sa fie la scoală în acel moment. Ochii lui au prins imaginea unei mici foi albe căzând din dulap și aterizând pe podea.

A oftat și a ridicat-o de jos, era pe cale să o mototolească, dar a observat scrisul de mână de pe ea.

"Întîlneștete cu min la vestiarul salei d sport cît mai rapiid pisobil"

Yoongi s-a încruntat la acea gramatică stârcită și un singur gând i-a trecut prin minte:
Jimin.

_

Jungkook a alergat repede spre Jimin, gâfâind, "Jiminie, mi-am uitat ghiozdanul în vestiarul din sala de sport!"

Jimin s-a întors spre el confuz, "De ce îmi spui mie asta?"

Jungkook și-a șters fruntea și a inspirat adânc pentru a-și recăpăta suflul, apoi i-a luat mâinile prietenului sau în ale sale, "Jimin, chiar am nevoie de ghiozdanul meu, te duci sa îl iei pentru mine?"

"De ce nu ți-l iei singur?" Jungkook a oftat pentru că prietenul său era greu de înduplecat.

"Pentru că mi-e lene și, dacă te duci sa mi-l iei, te voi lăsa să ma bați la orice vrei tu."

Jimin și-a mărit ochii și a dat rapid din cap, înainte de a fugi în direcția sălii de sport.

Jungkook l-a privit plecând, un mic zâmbet începând să i se formeze pe buze, "Voi doi sunteți atât de naivi."

_

Yoongi se învârtea în cerc în vestiar, întrebându-se de ce s-a deranjat sa se întâlnească cu Jimin aici. Ce ar fi trebuit să îi spună oricum?

Imediat ce Yoongi a auzit ușa deschizându-se, s-a oprit din mișcat și a simțit cum inima i-a căzut în stomac.

Cum a trecut de colț, Jimin a dat ochi în ochi cu Yoongi. Acesta nu putea simți decât gelozie, iar Jimin se simțea prost.

Yoongi i-a aruncat repede hârtia drept în fata, "Ți s-a îndeplinit dorința, acum ce vrei?"

Jimin a luat foaia de la el și a citit-o de câteva ori înainte de a mototoli-o și a arunca-o spre Yoongi, "Tu, prost idiot ce ești, nu ți-am dat eu asta! Știu și eu cum se scrie 'posibil' !"

Yoongi a continuat să se uite urât la el, Jimin returnând aceeași privire. Într-un final Yoongi și-a trecut mâna prin păr.

"Îmi pare rău."

Nici măcar două secunde mai târziu, un pumn s-a ciocnit de maxilarul lui Yoongi, nu destul de tare încât sa-l rănească, dar destul încât să-l șocheze.

"Asta e tot ce ai de spus?!" Yoongi l-a privit pe furiosul Jimin.

"Asta e tot ce ai de spus?! După ce te-ai purtat ca un nesimțit cu mine pentru nu știu cât timp?! Știi cât de mult te-am plăcut– încă te plac!" Ochii lui Yoongi erau mari, în timp ce Jimin se apropia din ce în ce mai mult.

"Ar trebui sa te rup în bătaie în momentul ăsta, Min Yoongi! Pentru că mi-ai făcut inima praf, cretinule!" Yoongi și-a strâns pumnii și și-a muscat buza, încercând să se calmeze.

"Te urăsc!" Jimin s-a întors și a dat sa iasă pe ușă, dar înainte sa poată face asta, a fost izbit de perete, Yoongi față în față cu el.

"Știi cât de tare a durut să te văd cu el!? Știi cât de nasol a fost pentru mine sa vă văd împreună!? Înțelegi prin câte feluri de sentimente de căcat m-ai făcut să trec!?" Yoongi nu țipa la fel de tare ca Jimin, dar era destul de tare încât să-l facă pe băiat să tresară.

"Se pare că mi-ai futut inima la fel de mult cât am futut-o si eu pe a ta." Vocea lui Yoongi era mai blândă în timp ce se uita în ochii lui Jimin.

"Și totul pentru ce? Asta?" Yoongi și-a lăsat greutatea peste Jimin și și-a presat buzele de cele mai pline ale băiatului.

Ochii lui Jimin s-au mărit imediat, luat prin surprindere, și-a ridicat mâinile și a început să-l lovească în piept pe Yoongi.

Acesta și-a dezlipit buzele de ale lui Jimin, iar primele cuvinte care i-au ieșit din gura băiatului puțin mai scund au fost: "Te urăsc, Min Yoongi."

Înainte ca Yoongi să poată măcar să reacționeze la cele spuse de colegul său, Jimin l-a tras rapid spre el pentru un alt sărut. De data asta, lăsând toate emoțiile lor sa se scurgă în acel aspru și totuși blând sărut.

Jungkook a închis ușurel ușa vestiarului, asigurându-se că niciunul dintre cei doi băieți nu l-au auzit. A zâmbit de unul singur înainte de a pleca cu ghiozdanul peste umăr.

"Fără ajutorul meu, voi doi nici n-ați fi putut sa scrieți cuvântul iubire."

Spelling || YoonMin Where stories live. Discover now