Testamentul unui nebun

Testamentul unui nebun*caci doar oamenii marunti sunt normali*

Niciodata nu mi-am dorit mai mult decat pot avea.Niciodata nu mi-am dat seama cand ranesc ori cand bucur pe cineva cu remarcile ori opiniile mele.Niciodata nu am inteles oamenii.Mai mici ori mai mari sunt atat de asemanatori si atat de diferiti.Toti au grijile lor,toti au sperantele lor...Eu nu am avut sperante.Eu nu am avut asteptari.Mereu am inteles ca daca te astepti la ceva de la ei mereu vei fi dezamagit.Mintea ta e mereu in schimbare dar in esenta mereu aceeasi.Niciodata nu poti spune ca te-ai gandit la ce au facut ; niciodata nu ai putut sa gandesti inainte de a actiona lafel ca mine.Dar eu daca am actionat fara sa ma gandesc a fost pentru ca eu ,la fel ca si voi, sunt om.Ati ras cu mine,ati ras de mine dar mereu am auzit :"Cam nebuna de felul ei,fata"...Daca asta ati crezut nu am avut ce face.A trebuit sa ma conformez si sa imi insusesc aceasta critica si sa o transform intr-o calitate mai intai in mintea mea apoi in lumea ta reala.Exact.Lumea ta.Eu traiesc in propria-mi lume unde oamenii sunt rai si nu exista bunatate in lume.Lumea mea e realitatea mea.In ea vietuiesc zbatandu-ma intre realitate si ilaritate.Niciodata nu am stiut si nu voi sti cine sunt sau in ce spectacol grostesc ma invart permanent.Sunt un titirez.Ma invart permanent in aceeasi rotatie mortala incepand sa ametesc din ce in ce mai tare.Pana la urma am inebunit si m-am oprit.Ma uit in jur si nu stiu unde ma aflu.Sunt o oglinda.Ma vezi dar nu ma vezi.Te vezi doar pe tine.Te vezi pe tine in raport cu mine si iti place.Te admiri.Cad la pamant.Sunt solul.Calci pe mine cu bocancii sau cu tocurile , depinde de vreme.Te uiti de sus la mine si ma lovesti.Ti-am murdarit de praf bocancii sau tocurile.Ma sparg.Sunt un cadavru.Atat de mort, atat de linistit acolo undeva frumos unde nu mai pot fi ranit. De ce plangi acum?...Plangi la capul meu,ma stropesti cu lacrimi de durere mincinoasa.Si in ultimele mele clipe de acasa vrei sa ma patezi....