Relație la Distanță ( Cristi și Vlad Munteanu FF )

Capitolul 7 - A încercat să fugă!

Lectură plăcută dragilor! Sper să vă placă! Nu uitați să vă uitați la ultimele cuvinte. Pupici!

,,Lacrimile acestea nu erau de tristețe, erau de fericire, de emoție. Emoția pe care eu o simt pentru el. În acel moment se pune pe bancă lânga mine. Mă apropii de el și îl îmbrățișez. Aveam nevoie de asta. De îmbrățișarea caldă și primitoare, de bătăile inimii, de sentimentul provocat.

Vlad: Hey, ești bine?

Eu: Vlad, nu mai pot să țin asta în mine.

Vlad: Ce s-a întâmplat?

Eu: Uite, eu nu credeam că o să se ajungă la asta dar..."

Vlad pov:

Stăteam pe bancă, leoarcă. Nu mă interesa dacă o să răcesc, tot ce voiam era să fiu lângă Delia. O fire timidă dar totuși curajoasă, deoarece atunci când își dă seama că ești o persoană de încredere, își arată adevărata personaliate unică. Îmi fixez privirea pe ochii Deliei, niște ochi ce mereu strălucesc, iar acum că sunt în lacrimi, mi se rupe sufletul. Mă gândeam dacă ceea ce i-am zis a fost prea de tot. Adică, am exagerat, am distrus prietenia între noi pentru stupida mea replică. O să mă urăsc mult timp pentru asta. Șatena de lângă însă evita contactul vizual. Se uita în jos și câteodată mai observam lacrimi sau niște picături de ploaie ce cădeau pe pământul rece. Într-un final scoate un sunet printre buze, mai mult un mormăit.

Delia: Vlad, eu, eu...

Eu: Ce s-a întâmplat? Vrei să plec?

Delia: Nu! Te rog! Nu face asta! Doar că tu...

Eu: Eu...

Delia: Uite, eu i-am spus și lui Cristi, că voi, vlogerii... i-am zis ca nu sunt fan și chestii. Și nu știu, cred că am ajuns să țin un pic la tine. Dar tu stai în alt oraș și oricum, pentru tine sunt doar o fană.

Eu: Doar o fană?! Nimic mai mult?! Asta crezi tu...*coborându-mi tonul*

Delia: Nu știu cât însemn pentru tine...dar tu pentru mine fiind primul băiat pentru care am simțit ceva chiar nu știu, adică... *și îi curge o lacrimă*

Nu o las să-și termine propoziția deoarece o strâng puternic la piept. Într-un final a oftat puternic și ne-am desprins din îmbrățișare. Începe să zâmbească.

Delia: Cred că trebuie să mergem în cameră.

Eu: Pot veni la tine? Cristi e în camera mea și nu prea am chef de glumele lui de șantier.

Delia: Sigur.

Urcăm scările încet pentru a nu aluneca. Intru în cameră și Delia îmi spune să aștept o secundă timp în care îmi aduce o pătură pentru a mă așeza în pat. Îmi dă bluza de treining jos și o pune pe sârma din balcon. Se întoarce în cameră și o văd cum tremură.

Eu: Stai să-ți dau pătura!

Delia: Nu, nu e nevoie, mă duc să fac un duș.

Eu: Bine, uhm, aștept aici?

Delia: Dacă vrei tu, da.