Trăind Printre Demoni

Capitolul IX

Matteo a fost de acord cu propunerea mea.

Ajunsă acasă intru în cameră, deschid toate usile si merg să vorbesc cu micul meu demon.

Momentan locuiesc singură. Părinții mei sunt mai mult plecați si nici nu cred că se mai întorc.

Eu: Ce faci iubire?

Papuşa: Te așteptam. Astăzi nu ai vrut să stai cu mine. Acum trebuie să stai!! Zice asta si închide uşa

Eu: Parcă am mai vorbit de încuiatul ușilor. -_-

P: Nu ai vrut să stai cu mine! Nu mă mai placi?

Eu: Ba da. Am fost la casa părăsită si am gasit astea ! Îi zic si scot sticluțele si cu bucățile de material

P: De unde le ai?

Eu: Din casa bântuită. Nu se vede scrisul si sunt sigura ca tu ştii ce sunt.

P: Da...ştiu. iar sticlele nu coincid cu conținutul. În interior este o otravă obținută dintr-un copac din Africa. Erau folosite pentru oamenii care se chinuiau între viață si moarte. Vracii o foloseau ca să îi omoare să nu se mai chinuie.

Eu: Bine de stiut să nu le las pe mâna ta. Vreau sa traiesc.

P: Nu te-as omorâ..

Eu: Da.....siguuur....acum deschide uşa. Ştii ca nu îmi plac spațiile mici.

P: Iar mă laşi singur?

Eu: Pe bune? Esti demon!! Poți veni oricând cu mine.

P: Da....lene.

Eu: -_-.  Am gasit un caiet care pare a fi un jurnal. Ce zici? Îl citim?

P: Da.

Eu: Bine.

În jurnal scria tot ce i se întâmpla sarăcuței fetițe. Tatăl ei era un monstru. Mama ei îi făcuse acea cameră pentru a se putea ascunde de acel monstru.

Mama ei era adesea bătută de el. Scria cu câtă brutalitate o lovea. Avea multe greşeli de scriere, dar o înțeleg...era încă mică. Avea 10 anişori si o chema Emilie.

A scris chiar si cum tatăl ei i-a omorât pisoiul deoarece nu ieşise la chemarea lui. Stia ca o sa le omoare. A scris asta în ultimele doua pagini : "Tati a fost mai rău azi ca niciodată, a legat o pe mami de scaun ca să nu poată riposta cand o bate. A zis ca o sa ne omoare imediat ce face rost de cele necesare. Mami crede că eu nu ştiu, îmi zâmbește când mă vede. Mi-a zis sa merg sa dorm la mănăstire...dar nu o pot lăsa singură.
Sper ca cineva să ne găsească si sa ne salveze...dar nu cred că e posibil...

                           Îmi este frică...."

Atât de trist. Citesc si îmi curg lacrimi pe obraji. Îmi imaginez cât de traumatizată si speriată era.

Eu: Ce crezi?

P: O fetiță chinuită. Tot ce poți să faci este să ii blestemi sufletul tatălui ei.

Eu: Pot face asta???? °.°

P: Da. Nu stiai?

Eu: Nu. Cum o fac?

P: Pai dai foc la ceva ce i-a aparținut si să îi spui tot ce ai pe suflet si sa se chinuie exact ca fiica lui.

Eu: Ce simplu. Merge si cu otrava si seringile?

P: Da dacă erau ale lui.

Eu: Perfect. Vii si tu?

P: Nu...lene.

Eu: :))Ok

Si merg în grădină. Nu am zis nimic prea rău, doar mi.am dorit să îsi retrăiască clipa morții în fiecare zi. Sa sperăm că o sa funcționeze.

Merg în casă si mă bag în pat. Încerc să nu mă mai gândesc la ce am văzut. Pe la 6 dimineața am adormit. Pe la 16 mă trezesc. Eram puțin amețită. Merg să îmi caut nişte haine să mă îmbrac.

Imediat ajungea si Matteo si nu vreau sa ma vadă.....aşa....

Îmi iau o pereche de pantaloni scurți si un tricou larg. Îmi prind părul în coc si mă aşez lângă micul meu demon.