Este povestea de viață a unei tinere de 19 ani care este abandonată de proprii părinți din cauza darului ei de a vedea si de a vorbi cu spiritele. Apoi află sumbrul adevăr despre viața ei si despre ce se întâmpla defapt.
Nana începe să pună întrebări în timp ce îmi înmânează nişte fructe de pădure:
Nana: Cât de ataşată eşti de păpuşă?
Eu: Foarte ataşată. Este singurul lucru la care țin după ce mi-au plecat părinții.
N: Părinții tăi te credeau nebună....aşa-i?
Eu: Nebună? Nu....credeau că am grave probleme mintale si că am halucinații.
N: Da...ştiu cum e scumpa mea..
Eu: Da....ce fac cu fructele?
N: Zdrobeştele si adaugă puțină miere. Cum de nu ai fugit de acasă?
Eu: Câte lingurițe? Păi au plecat ei,nu au vrut să mai aibă de a face cu mine.. dar de unde ştiți că părinții mei mă credeau nebună?
N: 2 lingurițe. Păi stiu pe cineva care a pățit asta.
Eu: Da? Si ce face acum?
N: Am ajutat o. Am scăpat o de demonul care vroia să o posede...
Eu: Demon? De ce vroia să o posede?
N: Poveste lungă. O să ți-o zic după ce vii de la investigat.
Eu: Bine nana. Am terminat. Ce fac cu fructele acum?
N: Le punem pe plăcintă. Lui David îi plac mult.
Eu: Bine. Si îi zâmbesc fals
Când eram mici lui David nu îi plăceau fructele de pădure. Oare acum de ce îi plac? Ceva nu este în regulă aici....prea multe lucruri stranii...
Pun fructele pe plăcintă si îmi iau păpuşa în brațe. O întreb pe nana dacă are o oglindă. Aceasta îmi arată spre podul casei. Îmi aduce o scară si urc.
Acolo era o oglindă superbă agățată de un perete.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă uitam la ea în timp ce țineam păpuşa în brațe. Încep să vorbesc cu ea. Nu mi-a răspuns la început. După ceva timp începe să îmi vorbească. Folosește aceeaşi scuză: a avut nişte treabă.
Eu: Acum te pot vedea?
P: Da...dar cred că o să te sperii de mine.
Eu: De ce m-as speria? Doar te am de o grămadă de timp. Oricum ai arăta, tot în păpuşa mea vei sta.
P: Da...dar..
Eu: Fără dar...haide!
P: Bine...lasă păpuşa deoparte. Nu ai nevoie de ea.
Eu: Bine.
Pun păpuşa în fața mea, sub oglindă, iar eu mă aşez din nou în fața oglinzii. Astept ceva timp...cam 3 minute....La un moment dat credeam că doar vrea să râdă de mine...
Eu: Deci....vii sau nu?
P: Da....este puțin mai greu să mă fac văzut...durează puțin.
Eu: Ah...bine.
După încă 3 minute încep să văd o imagine ca în ceață...uşor uşor începe să se clarifice...dar nu total... Cred că asta va dura mai mult puțin....
Când se clarifică imaginea de tot rămân uimită.....încremenesc pe loc...Nu pot să cred! Este atât de...de....frumos.
Nu mi l-aş fi putut imagina atât de superb.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Singurele cuvinte care îmi vin în minte să le zic pe moment au fost:
-Păcat că nu eşti om, am fi format un cuplu drăguț.
Acesta începe să zâmbească drăceşte si se apropie de mine cu pasi lenți. Ajunge lângă mine si vrea să mă atingă. Îl văd cum ridică mâinile si vrea să le pună pe umerii mei, dar nu poate. Când dă să mă atingă....parcă s-ar arde...ceea ce e dubios având în vedere că e demon.
El: Ahh...LĂNȚIŞORUL TĂU!
Îl văd cum se retrage vizibil nervos...
El: Dă-l jos!! ACUM!
Eu: De ce? Ce este cu el?
El: Nu te pot atinge dacă îl porți. Trebuie să îl dai jos...
Eu: Dar nana a zis să nu îl dau jos niciodată....
El: Da...ca să nu se apropie demonii de tine, iar eu sunt demon.
Eu: Ah...scuze...încerca doar să mă protejeze...
El: Si ce crezi că am facut eu în toți acesti ani? Nu te-am protejat de ceilalți demoni. Dacă ai sti tu câți demoni am alungat de lângă tine....
Eu: Da??
El: Nu...de aia esti luată acum de Sombra Oscura.. că nu te-am protejat!
Eu: Sombra Oscura? Umbra neagră? Cine e?
El: Silueta neagră pe care o tot vezi înoglinzile celor morți. El este.
Eu: Ai zis că nu îl cunoști si ca nu ii ştii numele...
El: O să îți povestesc la momentul potrivit...acum...lasă-mă sa te ating....să mă bucur puțin de tine acum dacă tot ştii cum arăt.
Eu: Măcar îmi zici cum te numești? Niciodată nu mi-ai zis..
El: Poți să îmi zici în continuare Micul Demon....sau iubire ;) Nu mă supăr.
Eu: Dar vreau să ştiu.
El: Si eu să te ating.
La spusele acestuia îmi scot lantisorul si îi dau drumul să cadă pe podea. Acesta zâmbește si se apropie din nou de mine. Îmi pune mâinile pe umeri. Îl simt...este fierbinte....îi simt respirația. Îsi coboară mâinile pe mâinile mele. Simt cum îmi ia mâinile în mâinile lui...mă uit în jos si.....ÎI VĂD MÂINILE ! Ce dracu'? Cum?
Vreau să mă întorc dar nu mă lasă. Îsi pune mâine în jurul taliei mele. Pun mâinile peste ale lui. Acesta îmi ridică mâinile de pe ale lui si îmi îndreaptă privirea spre oglindă.
Se apropie cu capul de urechea mea si începe să îmi sporească......
