Trăind Printre Demoni

Omuciderea din Toledo

Dacă demonul meu nu poate să mă ajute...va trebui să o fac singură. Mă întorc la locul meu din autobuz si îmi pun căştile în urechi. Dau drumul la muzică si astept să ajungem la jumătatea drumului.

Imediat am ajuns. Am facut un popas la un hotel din zonă pentru a mânca si pentru a face o baie. In drum spre hotel am vazut o casă înconjurată de polițiști si de jandarmi.

Ne-am oprit puțin, la insistențele mele, să ne uităm. La început jandarmii nu ne-au lăsat, dar văzând legitimațiile lui Matteo si Loui au fost de acord.

Un polițist ne-a zis că un necunoscut a intrat în casă si a omorât întreaga familie: 5 copii cu parinții lor si un batrânel de care aveau grijă.

Am întrebat frumos dacă ne lasă să intrăm în casă pentru a vedea ce se întâmplase. Loui le zise că ii putem ajuta. Aceştia au fost de acord. Am intrat în casă iar în fața primei usi era un copil. Un băiețel mic împușcat în cap. Acea imagine era sfâșietoare.

Ce monstru ar împuşca un copilaş în cap? Priveam stupefiantă imaginile şocante ce erau în toată casa. În camera de "oaspeți" cred...era o oglindă. Iar un bărbat era mort în fața camerei.

Alex: Milagros, uită-te în oglindă, poate vezi ceva.

Eu: Nu cred...nu pot vedea crime recente...ştii asta.

Anabelle: Încearcă măcar, poate de data asta este altfel. Poate acum vezi. Nu ai încercat asta de mult timp.

Eu: Bine...încerc. Dar vreau un pahar cu apă.

Unul din polițiști îmi aduce un pahar cu apă. Iau paharul si vărs jumătate în jurul meu. Beau puțin din apă si vărs si apa rămasă. Scot o monedă din buzunar si incep să mă joc cu ea în timp ce privesc în oglindă. Încă nu văd nimic.

Stau în fața oglinzii cam 5 minute fără să văd ceva. Deja mă simt neliniştită. Stiam ca nu o să văd nimic. Când vreau să mă întorc de la oglindă văd o mână neagră. Mă opresc si mă uit în oglindă. Pare că totul este în ceață, dar începe să se clarifice cu timpul.

Cadavrul dispare si începe totul..... O femeie, ce cred că e mama copiilor, stătea într-un scaun si citea o revistă. Trei copii se jucau în mijlocul camerei. Se aud plânsetele unui bebeluş. Nu îl văd...nu este aici.

Un bărbat apare si o sărută pe mama copiilor. Par o familie aşa fericită! Se aud țipetele unei fete. Aceştia se agită. Se aude o bătaie puternică în uşa,unul din copiii ce se jucau aleargă spre uşa. Câteva secunde mai târziu se aude o împuşcatură. Ceilalți copii aleargă in camera de sus cu mama lor.

În camera cu bărbatul apare o siluetă neagră. Acestia se iau la bătaie dar în final ajunge ca silueta să îl omoare si pe acesta. Se uită spre mine..începe să i se cunoască fața. Nu așteaptă să îl pot vedea, urcă imediat sus.

Se aud mai multe zgomote de armă. Îl văd că coboară. Se apropie de sursa plânsetelor de copil. Îl văd cum îl ia si îl leagă într-un coşuleț. Îl pune în cealaltă cameră, cred că în dulap...aud sunetele uşilor care se închid si se încuie. Văd cum vine spre mine, vrea să mă atingă dar nu poate. Asta înseamnă că este viu.

Mă uit în oglindă în continuare, trupul se clarificase, perfect! Îl văd, nu are mai mult de 35 de ani. Se întoarce si da să plece. În acel moment tip la el să îmi zica cum se numește. Întoarce capul si îmi zâmbește malefic: "Águila" îmi raspunde.
Apoi dispare. Dintr-o dată îmi apare în oglindă fața fetei din vis...ahh...demonul ăsta...sigur el a pus stăpânirea pe acel om.

După ce termin mă întorc si îi văd pe toți că se uită la mine. Oare ce am facut?

Eu: De ce vă uitați aşa la mine??

Alex: Ai cam țipat....cam foarte tare...am crezut că ai pățit ceva.

Eu: Nu....Cică îi zice "Águila"

Polițist: Il ştim. A fost închis acum 3 ani, a fost condamnat la închisoare pe viața. Oare cum a ieșit?

Eu: Nu ştiu boss. Doar atât îți pot zice..

Medie: Dulapul este încuiat. În afară de el am cautat peste tot. Nimic suspect înafara de o bucată de material cu care cred că a fost ştearsă arma.

Eu: Dulapul......COPILUL!!!!

Toți : Ce copil?

Eu o iau la fugă spre dulap si încerc să îl deschid.

Eu: Cand a fost făcută crima?

Polițist: Acum două zile.

Eu: La naiba!! Ajutați-mă! Nu vă mai holbati atât!

După vreo 5 minute reușesc să deschidă dulapul. Era exact cum am vazut: copilașul era legat într-un coşuleț. Era adormit, la luarea lui în brațe de către Medie începe să plângă. Asta este bine. Polițiștii îl preiau si sună o salvare pentru a-l consulta si hrăni.

Aceştia ne mulțumesc iar noi pornim spre hotel.

Matteo: Nu stiam ca poți vedea crime proaspete...nici că poți vorbi cu cei vii ca si cu spiritele.

Eu: Nici eu nu stiam.

Anabelle: Sigur s-a speriat de tine când ai țipat la el, de aia ți-a zis cum îl cheamă :))))

Eu: Eeeeexact! :)))

Mai mergem puțin si ajungem la hotel. O data intrați am fost uimiți de cât de curat era față de alte hoteluri pe la care am mai stat.

################################