Trăind Printre Demoni

Din nou in lumea oamenilor

M: In noua ta casă Mili.  Aici vei sta de acum!

Eu: Noua mea casa....? Dar...cum? Nu! Nu se poate! Nu o sa imi mai vad prietenii? Nu o sa mai ajut pe nimeni?

M: Ba da Mili, o sa ii poti vedea si sa le vorbesti. Dar pentru a reusi asta o sa ai nevoie de ceva timp. Nu este prea usor.

Eu: Ce? De ce? Tu poti deci pot si eu.

M: Eu am sute de ani de exercițiu. O sa te învăț eu. Va fi putin dificil. Dar daca vrei, poti sa le vorbesti.

Eu: Cum?.....

Imi zambeste si se uită spre o poza cu o păpușă.

Eu (in șoaptă) : Papusa..... .

O iau la fuga si ies din încăpere. Realizez ca nu stiam pe unde sa o iau sau cum să ajung inapoi in lumea mea, asa ca ma întorc.

Eu: Deeeeci....... Ce trebuie sa fac?

M: Vino cu mine. O sa iti arăt.

Il ascult si il urmez pana într-o cameră intunecata. In această camera era doar un pat negru, un dulap mic si o ușa, ca de pivniță, in mijlocul camerei. O deschide si imi zice sa il urmez.

Eu: Cobor eu prima! Zic îndreptându-mă in fugă  spre aceasta

Malvado: Bine dar ai gri...... (Si POOC!! Am luat-o la vale pe scări ca si cum as ști sa zbor) jă...... Are multe scări..... Nu ca ar mai conta...

Se apropie de intrare si se uită la mine de parcă nu n-ar fi vazut niciodata.

Eu: Da.... Nu cred ca mai contează.

Începe sa râdă si coboară lângă mine. Imi întinde mâna pentru a ma ridica si ne continuăm drumul. Nu durează mult si ajungem la o altă ușa.

Malvado: Vrei sa intru eu primul sau.......

Eu: Da! Tu intri! Chiar nu vreau sa rămân fără fund!!!! Îi zic in timp ce imi mângâi fundul proaspăt lovit

Acesta imi zambeste pervers si deschide usa. Era o camera mare si goală. Mă rog..... Aproape goală.... Erau 3 scaune in mijlocul acesteia așezate într-un fel de cerc.

Camera era de o culoare vișiniu-închis si slab luminată. Sursa de lumina era doar un mic bec situat in mijlocul acesteia si lumina într-o nuanță de rosu-sângeriu.

Eu: Si.... Ce facem aici?

Malvado: Aici stateam eu inainte sa ajung la tine. O sa te ajut sa ajungi înapoi in lumea oamenilor.

Eu: Durează mult?

M: Depinde de cât de repede te obisnuiesti.

Eu: O sa ma doara?

M: Nu.

Eu: Bine. Sa începem. Ce trebuie sa fac?

M: Te asezi pe scaun lângă mine si imi dai mâna.

Eu: Bine.

M: Inchide ochii si repetă dupa mine: Et daemonium ab homine ad hominem daemonium...

Eu: Et daemonium ab homine ad hominem daemonium

M: Pater de tenebris placent, adiuva me!

Eu: Pater de tenebris placent, adiuva me!

Simt un curent de aer rece pe șira spinării. Repetam asta de 3 ori si parcă toate simțurile mi s-au oprit. Nu mai auzeam si nu mai simteam nimic. La scurt timp simt o mână  caldă pe umărul meu si aud vocea caldă a micului meu demon care imi zice ca am terminat.

Ma uit in jur si observ cât de schimbat pare totul din perspectiva asta.

Eu: O sa mai pot fi om vreodată?

M: Da. Dar nu acum. Mai oferă-mi câteva momente.

Eu:Câteva momente? Din ce?

M: Haide sa iti căutam prietenii.

Eu: Bine.

Pornim la drum. Intre noi se lasa o liniște mormantala. Incerc sa sparg linistea cu niste curiozități de-ale mele.

Eu: Ai spus ca va fi greu, nu a fost asa. A fost foarte simplu.

M: cu un zâmbet simpatic Cine a zis ca va fi greu cand treci pe lumea asta? Așteapta sa ne intoarcem! :)))))

Eu: °-° De ce?  Ce o sa se intample?

M: Păi..... O sa te doara cam tot corpul...... Ca atunci cand ai sări de pe un bloc cu 20 de etaje...

Eu: Ah...... Cat de rău o sa poată sa fie?

!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?