Trăind Printre Demoni

Din nou om

Cuvintele micului demon m-au pus pe gânduri. Am alergat spre camera mea mare si intunecata, apoi am încuiat usa pentru a avea liniste totală.

Ce sa aleg? Daca voi fi din nou om o sa imi pot revedea prietenii dar.........nu am cum sa ii caut si ei nu vor ști de existenta mea.

Cred ca e cea mai grea alegere din viata mea. Niciodata nu am fost mai nesigură pe mine. Cred ca voi risca. Voi redeveni om. Doar pentru a-i mai auzi o data pe singurii oameni care m-au acceptat asa cum sunt.
    Doar pentru ei.

Dupa 2 ore

Ies din camera mea si merg spre Malvado pentru a-i zice alegerea mea.

Malvado: Esti sigura de asta?

Eu dau din cap afirmativ, putin îndoielnică in privința deciziei luate.

Eu: Dar....vei veni cu mine?

M: Mereu voi fi cu tine Mili.

Se apropie de mine si ma strânge în brațe, sărutându-mi usor si cald fruntea.

Eu: Si.... Cand începem?

M: Cand esti pregătită.

Eu:...... Cred ca acum.

M: Bine Mili, vino cu mine.

Ma apuca de mana si mergem iar in camera aceea roșie. Imi face semn sa ma așez pe scaun.

M: Mili, in caz ca nu ne vom mai vedea vreodată........ Eu.....stii?.....

Eu: Ce e? Ce sa stiu?

M: Inchide ochii.

Imi închid ochii si simt cum se apropie de mine. Imi zice sa nu deschid ochii pana nu aud vocile oamenilor. Dau din cap afirmativ.

Începe sa facă niste incantații si imi da sa beau ceva. Il simt din nou aproape de mine, ii simt mâinile pe spatele meu, apoi doua buze calde ce ma sărută si o mica soapta la ureche:

M: Te iubesc Mili.

Apoi totul se face negru si nu mai simt nimic.
Ma trezesc ca dintr-un vis urât , tresărind si respirând sacadat. Ma uit in jur si tot ce vad e o camera alba.

Stai... Adica am reușit? Dar nu trebuia sa ma lupt cu nu stiu ce suflet si sa câștig? Sau nu am reușit?  Nu mai inteleg nimic.

Ma ridic din pat, putin amețită, si ma îndrept spre usa. Vad niste oameni pe hol care plang. Nu stiu de ce. Ies pe hol si dau sa plec dar o mână ma trage înapoi grabita.

Necunoscută: Anne!

Si ma strânge cu forță in brațe lăsând lacrimile fierbinti sa cadă pe umărul meu. Nu stiu cine e. Asa ca o împing usor.

Necunoscută: Anne, de ce ma respingi?

Se uita la mine de parca ar fi dezamăgită de gestul meu.

Eu: Cine esti?

Necunoscută: Nu ma cunosti?!?!?!?

Spune mirată iar ochii i se umplu din nou de lacrimi.

Eu:..... Nu te-am mai vazut până acum.

Necunoscută: Anne, de ce spui asta?

Eu: Cine e Anne? Eu nu sunt Anne!

Necunoscută: Sunt sora ta, Anne! Sora ta geamănă! Cum sa nu ma cunosti?

Se rasteste la mine. Pare a fi nervoasă. Am uitat de asta...
Doctorul o prinde de mână si le spune ca nu știe de cum am reînviat si ca el nu a mai vazut asa ceva, ca un om mort de 2 zile sa reînvie.

O doamnă se apropie si ma strânge în brațe, la fel si un băiat si un om mai in vârstă. Ultima care vine la mine e așa zisa mea sora care imi sare in brațe ca o nebună.

Doctorul ii ia deoparte sa le vorbească. Daca el crede ca nu aud ce le zice, distanța fiind de aproximativ 2 metri, degeaba e doctor.

Doctor: Având în vedere că a fost "moartă" 2 zile este normal sa isi piardă memoria. Creierul ei a fost nefuncțional in tot acest timp.

Sora mea: Isi va reveni?

Doctorul ridica din umeri. Se apropie de mine si imi zice sa mai rămân la spital.

Eu: Nu. Vreau sa plec de aici!

Doctor: Dar s-ar putea sa nu fii bine, iar noi te putem ajuta.

Eu: N-U!  NU! Vreau sa plec de aici. ACUUM!

Incep sa bat din picioare si sa tip. Nu o sa stau aici sa facă ei experimente pe mine. Eu nu sunt Anne, asa ca nu trebuie sa ii suport.

Sora Annei vine lângă mine.

Ea: Văd ca tot ca un copil te comporti. Se pare ca nu te-ai schimbat de tot.

Imi zambeste îmbrățișându-mă din nou.

Eu:....... Cum te numesti?

Ea: Erika. Imi zice cu un zâmbet fals pe față, i se citea tristețea in ochi

Eu ii zâmbesc si continui sa ii zic ca vreau sa plec de acolo.

Doamna mai in vârstă dă afirmativ din cap si merge sa imi scoata fisa de externare.

Eu o urmez pe Erika pentru a-mi lua niste haine.

'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''