Immortality

Cap 34

Ajunsă acasă, mama mi-a ținut o morală pe cinste din cauza că nu am anunțat-o de ,,întârzierea" mea. După ce am asigurat-o că nu o să se mai întâmple, am urcat în camera mea împreună cu Dereck și mi-am ales o rochie neagră mulată și cu o palmă mai sus de genunchi iar în picioare : o pereche de sandale albi lucioși cu platformă. La cât am un colier cu pietre negre iar la mâini tot felul de accesorii ce completează ținuta. Din nu știu care motiv, Dereck a insistat cu orice preț să nu mă duc în baie ca să mă îmbrac, ci să o fac de față cu el. Nu m-a lăsat nici chiar să mă uit în oglindă ! Mi-a făcut el machiajul -cică se pricepe-. Nici nu știu cum atât iar acum sunt în fața casei unor oameni ce presupun că îmi v-or fii socri - Asta dacă Dereck vrea ca pe viitor să facem și acel pas - Iar eu care voiam să fac o impresie bună...
Am observat că nici la Dereck acasă nu era vreo oglindă, nici chiar în baie iar asta mi se pare foarte ciudat. Adică, cum se poate aranja atât de divin fără să se privească în oglindă ?
În fine, o cam dau pe subiecte diferite.
Cum spuneam, sunt în fața casei părinților iubitului meu, neștiind cum arăt sau ce mi-a făcut natăflețul acesta la față. Părul am reușit doar să îl buclez puțin, dar cu ajutorul lui Dereck.
Casa din fața mea este imensă ! Ba chiar este un conac superb ce îți dă impresia că este o poartă spre istorie ! Pereții făcuți din cărămidă roșie, geamuri imense de lemn lucios - maro - ușa este făcută din două piese foarte mari din lemn masiv, iar tot felul de desene artistice ce habar nu am ce semnifică sunt peste tot pe ea. Ar fii culmea, ca o asemenea casă să aibă sonerie. Două capete medii de leu sunt pe mijlocul ușii, iar în gura lor este un inel mare și argintiu - la fel, ca capetele leilor - iar la final, în fața conacului este o poartă imensă de un alb strălucitor cu desene ce îți face teamă chiar și să intri pe ea. Presupun că leii sunt animalele preferate a familiei Raymond.

                  — Nu mi-ai zis niciodată că locuiești într-un conac ! Îi spun eu uimită.

                 — În primul rând : locuiam. Al doilea rând : nu m-ai întrebat !

                — Ăăă... nu sunt sigură că vreau să mai intru. Îi spun speriată și mă lipesc de portiera mașini.

                 — De ce ? Mă întreabă amuzat.

                — Fiincă, nu știu cum arăt deoarece iubitul meu a ținut neapărat să nu mă uit în oglindă din nu știu ce motiv stupid, iar acum, trebuie să îi cunosc părinții și sunt optzeci la sută șanse să o dau în bară ! Poate mă vor crede o fată fără gust vestimentar sau căreia nu o interesează cum arată !

        Acesta își dă ochii peste cap și oftează lung. Se pune în fața mea cu o expresie a chipului de parcă ar urma să mă contrazică și să spună ceva siropos.
Îmi ia ambele mâini în ale sale după care mi le sărută lung, uitându-se în ochii mei aproape plânși.

                     — Tu îți dai seama că spui numă porcări, nu ? Mă întreabă el calm. Poți fii puțin mai încrezătoare ? Ți-am spus de nu știu câte ori, ești perfectă ! Nu mă interesează ce spun alți, pentru mine ești și o să fii mereu perfectă ! Arăți... minunat ! ,,Minunat" este prea puțin ca să îți definească frumusețea ! Motivul pentru care nu te-am lăsat să te uiți în oglindă este prostesc și fără importanță, dar crede-mă, nu ai nevoie să te aranjezi prea mult ca să arăți divin. Tu ești divină tot timpul, aranjată sau nu. Nu contează dacă părinți mei te plac, noi ne iubim  și cred că asta este cel mai important. Ne întoarcem dacă vrei, dar nu vreau să te mai aud vreodată că te descurajezi sau jignești singură. Ok ? Îmi spune el privindu-mă în ochi.

          Pare atât de sigur pe ceea ce zice încât, mă face să cred că poate sunt prea nedreaptă cu mine. De fiecare dată dau totul din mine pentru ca o persoană să mă placă și niciodată nu sunt mulțumită. Cred că ar trebui să îmi ascult iubitul și să nu mă descurajez de fiecare dată.

         Acesta îmi pune mâinile pe șoldurile lui și ne lipește corpurile în timp ce el își pune mâinile în jurul taliei mele. Ne lipește frunțile iar amândoi închidem ochii după care ne lipim buzele de nenumărate ori, dar pe o durată foarte scurtă de timp.
Îmi ridic mâinile pe spatele său și mi le pun pe umeri lui, după care îl îmbrățișez.
Acesta îmi lasă mai multe sărutări scurte pe gât și urcă tot mai sus, ajungând la fruntea mea.

                   — Știi că te iubesc, nu ? Îl întreb cu fața în scorbura gâtului său.

                   — Și eu te iubesc, puișor. Tocmai de aia nu îmi place când vorbești urât despre tine. Și nu-ți face griji, totul o să fie bine.

— Dacă spui tu... Îi spun eu puțin nesigură.

        Acesta mă ia de mână și ne apropriem amândoi de imensa ușă a conacului. Cred că Dereck are dreptate, până la urmă eu am insistat pe tema să îi cunosc părinți și nu cred că este cazul să o fac pe fricoasa. Trebuie să îl ascult și să am mai multă încredere în mine.
După ce Dereck bate de trei ori la ușă, după câteva momente aceasta dă să se deschidă. În acel moment, trag o doză mare de aer în piept după care îl expir, încurajându-mă mintal.

       Salutare barosani !! 😍 știu că este un capitol cam scurt, dar l-am scris special pentru a vă ura un Crăciun fericit ! Toate cele bune, multă sănătate și fericire, vouă și familiei voastre ❤️ să aveți o zi la fel de frumoasă ca voi suflete minunate 😍 vă iubesc !! 😍😍❤️❤️🎄🐼