Volumul 2. Cap 20

3.8K 250 40
                                    



     Muzica răsună tare în încăpere, oamenii dansează, unii sunt pe mese, toată lumea se distrează, iar un bărbat înalt, cu tenul închis a pielii și bine făcut mă analizează din cap până în picioare de când am decis că canapeaua unde am stat cu Travis devenea mult prea inconfortabilă și am venit la bar.

    Privirea lui Travis mă arde pe șira spinării și chiar dacă muzică este dată la maxim, tot îl pot auzi mârâind dându-și seama că tipul se uită tot timpul la mine și presupun, decolteul meu de la sâni. Pe buzele mele apare un rânjet știind că este gelos, dar ar trebui să-i dau o lecție tipului ăluia.

     — Vii în urma mea după aproximativ cinci minute, șoptesc eu pentru ca Travis să mă audă.

     Dau pe gât paharul cu votckă ce îl aveam în fața mea, după care mă ridic și mă apropri de negru cu pași de fotomodel. Văzându-mă că mă apropri de el, pe buzele sale apare un zâmbet satisfăcut și continuă să mă analizeze din nou din cap până în picioare mușcându-se senzual de buza inferioară.

    Fără să-i spun ceva, îl iau de cravata albastră cu dungi albe de la gât, și îl trag după mine. Acesta nu se opune și își pune mâna imensă pe talia mea.

      Ieșim din club, iar eu mă uit în stânga și în dreapta asigurându-mă că nu sunt matrori.

     — Fără prea multă vorbă, îmi placi ! Rostește el umezându-și buza inferioară cu limba.

     Mă întorc dintr-o dată spre el și îi adresez un zâmbet larg și nevinovat. Ne lipesc corpurile, după care încep să-mi plimb mâinile pe pectoralii săi.

     — Știi, am auzit că bărbații cu mai multă melanină în piele o au foarte mare, este adevărat ? Îl întreb cu un glas de pițipoancă și făcând un botic de rață.

     — Nu vrei mai bine să-ți arăt ? Rândește el.

     — Sună minunat ! Exclam eu. Dar nu aici. Știu un loc puțin mai întunecat, dar avem îndestul de multă lumină încă să pot vedea dacă ceea ce am auzit este adevărat. Plus că nu trece nimeni pe acolo.

     — Atunci să mergem !

     Chicotesc asemenea unui copil fericit, după care îl iau de mână și alergăm amândoi spre locul în care am omorât-o eu și Travis pe acea femeie. Ajunși acolo, îl trântesc de zid, iar acesta pare plăcut surprins de asta.

    — Ai destul de multă putere pentru o fată ! 

     — Nici nu ai idee ! Zâmbesc eu și îmi scot colții la vedere.

      Pe fața sa se citește imediat teama, iar când îmi lipesc brutal buzele de gâtul său și colții mei îi sfâșie pielea, încearcă să țipe, dar îi pun imediat mâna la gură.

    Sângele său fierbinte și sărat îmi întră în gură și coboară pe gât. De știut despre cei cu prea multă melanină în corp : au sânge bun.

      După câteva minute, acesta nu mai are nicio picătură de sânge în corp, așa că îi rup capul. Îi las trupul neînsuflețit să cadă jos, iar capul său este acum în mâinile mele. Cine credea că să ții un cap de om în mâini este atât de satisfăcător ?

    — Știi ? Am uitat să-ți spun că am iubit, iar tu l-ai cam enervat. Din fericire, ai murit în mâinile mele, nu în ale lui. El ar fi făcut mult mai mult decât asta. Rostesc eu cu o față de copil nevinovat.

     Sinceră să fiu, cum aș putea fii un copil nevinovat atâta timp cât am sângele lui la gură ?
 
    Sunt conștientă că am vorbit singură, dar chiar trebuia să spun asta. Să rostesc ,, am iubit " și să mă refer la Travis, asta da chestie cu care să te lauzi.

    — Mie nu mi-ai lăsat nimic ? Vocea lui Travis se face auzită.

    Îmi întorc repede privirea și îl văd cu mâinile în buzunarele jeanșilor și cu un zâmbet în colțul gurii.

     — Îmi pare rău, iubire ! A avut prea puțin. Mă scuz eu făcând ochii mari.

      — Dacă m-ai fi lăsat să-l omor eu, ar fi fost cadoul tău pentru cele trei luni de relație împlinite azi. Acum trebuie să-mi oferi altceva ! Rânjește el apropriindu-se de mine.

    De parcă nu aș știi ce vrea ! Îmi mușc senzual buza inferioară, după care îmi pun mâinile pe coapse și le ridic tot mai sus. O dată cu mâinile mele, se ridică și rochia, iar asta îl face pe Travis să fluiere fascinat.

      Îmi apuc materialul subțire a lenjeriei, după care o dau jos în cel mai provocator mod posibil. Travis este deja destul de aproape de mine și privește spectacolul cu acea sclipire în ochi pe care o văd tot mai des în ultima perioadă.

    Îmi îndepărtez puțin picioarele și îmi țin lenjeria în ambele mâini arătându-i-o șatenului mușcându-mă de buza inferioară.

     — Am fost puțin cam rea, mă strâmb eu.

      — Știi ce primesc fetele rele, nu ? Mă întreabă lipsindu-ne corpurile.

       — O să fii dur cu mine, nu-i așa ? Îl întreb în timp ce-i dezleg cureaua.

    Nu-mi răspunde, dar în secunda următoare sunt lipită de zid - ceva mai departe de cadavru - iar corpurile noastre sunt la o distanță destul de mare, întrucât să-i desfac fermoarul.

    — Exact ! Și știi de ce ? Fiindcă mi-ai răpit plăcerea de a-l omorî pe idiotul care mi te mânca din priviri ! Mârâie el excitat.

    După ce-i scot ,, prietenul " din strânsoarea boxerilor, îmi înfășor degetele în jurul său și îl apropri mai mult de mine. Corpul meu fierbe de nerăbdare chiar dacă suntem într-un loc public. Până la urmă, ce contează ? Îmi apropri bezele de urechea sa, după care îi spun cu o voce excitată :

      — Am chef de joacă, tati !

      Știu că în multe cupluri, fata îl alintă pe partenerul său cu ,, tati " ( daddy ) iar asta îi excită prea mult. Pe Travis însă îl provoacă și nu-i place când îi zic așa. Mai de grabă, îl enervează și știu că o să fie dur cu mine. Ceea ce și vreau.
   
       Într-o fracțiune de secundă, acesta mă ridică pe zid, iar eu îmi înfășor picioarele în jurul taliei sale râzând de reacția sa.

Immortality Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum