Immortality

Volumul 2. Cap 12

  — Orice ai face, te rog, fii fată deșteaptă și nu i te arăta ! Mă sfătuiește Travis oftând.

Îmi dau ochii peste cap și încep să mă uit prin jur. Adevărul este că nu s-au schimbat prea mult prin zonă. Eu și Travis stăm în spatele unui copac și privind-o pe mama cum udă florile puțin mai departe de noi. S-a schimbat mult. Acum poartă ochelari, părul ei este mult mai lung și legat într-un coc dezordonat, câteva riduri minore au îndrăznit să-i apare pe chipul angelic, vestimentația ei nu este elegantă ca ultima dată când am văzut-o, ci mult mai monotonă de culori gri și negre... Se pare că dispariția mea a afectat-o mult.

Îi arunc o privire rapidă lui Travis și fără să țin cont de sfatul său, ocolesc copacul și mă apropri repede de ea. Nu durează mult până să fiu apucată de braț de către Travis și întoarsă spre el.

— Ce naiba faci ?! Ea crede că ești moartă ! Chiar vrei să facă infarct ?

— Exagerezi ! Îmi dau eu ochii peste cap.

Îmi eliberez brațul și îmi văd de drum în timp pe șatenul se ține după mine și îmi spune să nu fac o prostie. Am ratat cinci ani în care puteam fii lângă ea, iar acum că o văd cum a ajuns... îmi dau seama cât de vinovată sunt. Trebuie să știe că trăiesc - oarecum - și că nu are pentru ce să-și facă griji. Când ajungem lângă ea, Travis măi încearcă pentru o ultimă dată să mă convingă să ne întoarcem, dar tot nu-l ascult.

— Sărut mâna ! Îi atrag eu atenția zâmbind.

Aceasta își ațintește repede privirea pe mine, iar când mă vede, stropitoarea cu care uda florile îi cade din mâini și își astupă repede gura cu mâinile. Face câțiva pași în spate - vizibil terifiată - iar eu încep să mă panichez puțin.

— Kyra ? Rostește ea uimită.

— Ți-am zis că nu este bine să venim ! Mă mustră Travis.

      — Domnule Travis ? Îl întreabă ea confuză.

    Mijesc ochii văzând că mama mea îl cunoaște pe șaten. Cum ? Mie nu mi-a spus nimeni nimic !

       — Bună ziua, doamnă Kimberly ! O salută el pe un ton calm.

       — Cum de...

    Nu mai apucă să spună ceva căci sar în brațele ei să o înbrățișez. Aceasta refuză câteva momente să-și pună mâinile pe mine, dar după mă înbrățișează și ea cu disperare și începe să plângă.

      — Puiul meu, frumoasa mea fată ! Rostește ea printre hohote și mă mângâie pe păr.

— Îmi pare rău, mamă... Îmi pare rău că ai suferit din cauza mea, rostesc eu tristă.

— Dar... unde ai fost ?

— Este mai bine să nu știi, dar acum îmi este bine ! Să nu-ți mai faci griji, da ?

— Doamne, ăsta ar trebui să fie unul dintre visele mele ? Întreabă ea ridicând privirea.

— Nu este un vis, o asigur eu. Sunt lângă tine !

Aceasta pufnește din nou în plâns, iar din ochii mei ies câteva lacrimi fierbinți. Nu o să mai plâng niciodată pentru un băiat, dar pentru tine, mamă, o să plâng de tristețe și fericire de fiecare dată când am ocazia. Puteam să o fac mândră de mine, puteam să-l fac pe tata mândru acolo unde ar fii devenind o mare actriță, dar se pare că joc într-un film știut doar de mine și sunt personajul ce vrea să distrugă pe toți cei care i-au făcut rău ei și celor apropriați. Pentru anii stați departe de mama mea, acei nemernici o să plătească scump !

— Mi-au spus că ai murit, iar cadavrul tău a fost mâncat de către lupi ! Plângea ea în continuare.

— Dar nu este adevărat ! Uită-mă, sunt vie în fața ta în carne și oase ! Rup eu îmbrățișarea ținând-o încă de mâini și forțându-mi un zâmbet.

Pe buzele ei apare un zâmbet la fel de larg, ca și al meu și când dă cu ochii de Travis, îl zâmbește cu blândețea ei maternă.

— Ce faci, tinere ? Nu te-am mai văzut demult ! Cum de arăți atât de tânăr chiar și după atâția ani ?

— Sunt bine, sărut mâna, îi zâmbește el. Se pare că există tinerețe fără bătrânețe !

— Aș cam avea și eu nevoie de ea ! Chicotește mama. Devin din ce'n ce mai bătrână pe zi ce trece !

— Nu-i așa ! O mustr eu. Ești cea mai frumoasă femeie pe care o vor vedea mizerabilii ăștea în toată viața lor !

    Aceasta încearcă să schițeze un zâmbet după care îmi sărută lung obrazul.

     — Allya ce mai face ? O întreb zâmbind.

      — Este la casa ei cu soțul ei... o să aibă și un copil încurând !

      Îmi pică fața. Allya ? Sora mea ? Încă vorbim despre aceeași persoană ? Cum poate Allya să fie însărcinată ?! Cât de multe am ratat ? Doamne, cât s-a maturizat fata asta ! Și cum de vrea să aibă copii atât de repede ? Sunt pur și simplu șocată !

     — Allya este însărcinată ? O întreb surprinsă.

      — Da ! Când a aflat că o să aibă fată, mi-a spus că îi va pune numele Kyra în memoria ta ! Îmi spune ea, iar în ochii îi apar câteva lacrimi.

     Asta-i ... drăguț și trist în acelaș timp ! Doamne, acum chiar vreau să o țin în brațe pe vaca aia pe care o iubesc eu din toată inima mea neagră !

      — Îmi dai adresa ei te rog ? Vreau să-i fac o vizită !

       — Îmi pare rău că întrerup, dar, Kyra, asta este exclus ! Ea te știe moartă ! Înțelegi cum ar reacționa văzându-te după atâta timp ? Se amestecă Travis.

        — O să mă ajuți tu, îi zâmbesc eu. Deci, mi-o dai ?

        — Doar dacă știi ce faci... Nu vreau să pățească ea și copilul ceva !

     Dau afirmativ din cap și îmi scot telefonul primit de la Travis. Notez adresa pe care mi-o spune mama, după care o îmbrățișez din nou.

      — Îți spun sincer că nu știu când o să ne mai vedem, dar o vom face ! Îți promit ! Rostesc eu tristă.

        — Unde pleci din nou ? Întreabă ea aproape plângând.

        — Eu și Travis avem de rezolvat câteva probleme...

        — Dar vă promit că într-o zi o să vă aduc din nou fiica, pe onoarea mea. Îi promite șatenul serios.

      Îl privesc zâmbind după care îmi întind mâna, iar el își împleticește degetele cu ale mele.

     — Să aveți grijă, copii mei ! Și să vă întoarceți cu bine la mine. O să fiți mereu bine veniți, ne zâmbește ea.

     Îi zâmbim și noi, iar eu îi acord o ultimă îmbrățișare strânsă, iar Travis îi sărută mâna. Ne luăm la revedere de la ea cu promisiunea că ne vom întoarce și intrăm în pădure. După zece minute în care m-am asigurat că nu mai suntem în raza ei vizuală, îl iau pe Travis de stricoul și îl împing cu spatele într-un copac pe neașteptate.

     — De unde te cunoaște mama și ce îmi ascunzi, nemernic viclean ? Îl întreb printre dinți.