Immortality

Volumul 2. Cap 14

Travis bate de câteva ori la ușa Allyei în timp ce eu mă ascund în spatele lui. Bine măcar că are un corp înalt, masiv și nu mă poate remarca nimeni ! După câteva momente, se aude cum ușa se deschide, iar eu mă abțin cu greu să nu ies la iveală.

— Vă pot ajuta cu ceva ? Se aude vocea Allyei.

— Bună, Allya, corect ? O întreabă Travis ușor agitat.

— Da, eu sunt.

— Super, crezi că am putea avea câteva minute la dispoziție să vorbim despre... Un subiect de care știu că nu este ușor să vorbești ?

— Cum ar fii ? Întreabă ea calmă.

— Kyra, răsuflă el.

Înghit în sec.

— I-ați găsit cadavrul ? Întreabă ea cu o voce tremurată. Sau mă rog, ce a mai rămas din el.

— Nu, adică... asta-i problema. Nu există un cadavru. Nu crezi că este posibil să fie... vie ?

— Vie ? Întreabă ea confuză. Este imposibil ! Dacă ar fii adevărat, de ce a ales să stea departe de mine și de mama ? Nu crezi că ar exista câteva întrebări la care nu am avea un răspuns ?

— Și dacă... Ți-aș garanta că ea este în viață, ce ai spune ? O întreabă el și pun pariu că se strâmbă în momentul ăsta.

     — Aș spune că ești nebun și ți-aș da cu ceva în cap din cauza că glumești pe seama asta ! Îi răspunde ea și la cum o cunosc, sigur este nervoasă acum.

      — Dar dacă te-ar asigura nenorocita ta de soră că este mai vie ca niciodată și că te iubește mult, mult de tot ? Mă trezesc eu vorbind cu o voce pițigăiată.

    Travis mă prinde de mână și pun pariu că mă mustră în momentul ăsta. Nu înțeleg de ce. Eu voiam să-l ajut !

    — Kyra ? Se aude vocea tremurată a Allyei.

    Cu o ușoară ezitare, îmi îndrept coloana și ies de după spatele masiv a lui Travis. Când o văd pe Allya cu o burtă imensă, puțin mai plinuță ca ultima dată când am văzut-o, părul puțin mai scurt, hainele mult mai largi și de data asta, de aceași înălțime ca mine.

     — Te rog, nu mă urî ! Rostesc eu strângând din ochi.

     — Deci nu cred ! Jur că nu cred ! Își pune ea mâinile la gură. Nu știu ce să fac acum, să te iau în brațe sau să te bat de nu mai știi de tine din cauza că ai dispărut atât de mult timp !

   Încerc să-mi schițez un zâmbet și îmi îndepărtez mâinile semn că acea îmbrățișare nu sună rău. Sinceră să fiu, a reacționat mai bine decât mă așteptam ! Allya niciodată nu a fost o persoană care se sperie din orice și chiar o invidiam pentru asta. Eu care mă speriam de un mic păianjen și făceam ca toate alea dacă-l vedeam. Allya nu întârzie mult și mă ia în brațe strângându-mă cu putere. Din ochii mei curg lacrimi fără să vreau și nu îmi vine să cred că îmi văd sora după atâta amar de timp ! Dacă ăsta ar fii un vis, ei bine, nu aș vrea să mă mai trezesc vreodată !

     — Îmi pare rău, Allya...

     — Unde ai fost atâta timp, neroado ?! Mă întreabă ea pufnind în plâns.

     — Mă tem că nu prea pot să-ți explic, rostesc eu tristă.

— Este vina mea, se implică Travis. Mai exact, m-am îndrăgostit nebunește de ea și într-un final, ea de mine. Credeam că acest oraș nu este de noi și chiar așa și este ! I-am spus Kyrei că dacă mă iubește cu adevărat, o să vină cu mine oriunde în lume, iar ea a acceptat. Eram amândoi puțin mai imaturi și îndrăgostiți așa că... am decis să lăsam totul aici și am plecat. Derek a fost atât de nervos când Kyra s-a despărțit de el întrucât a născocit toată povestea aceea cum că a murit.

Îmi măresc ochii la auzirea poveștii sale inventată pe minut, iar el îmi adresează o privire în care își cere scuze. Practic, m-a făcut pe mine oaia neagră în această poveste, dar nu-i bai. Măcar a încercat.

— Ați fugit împreună ? Rupe ea îmbrățișarea și ne privește nedumerită.

— Știi ? Din iubire faci tot timpul alegerea corectă pentru a fii alături de persoana pe care o iubești, rostesc eu având un aer melancolic.

— Știu, Kyra, dar totuși ! Suntem familia ta și ne-ai părăsit !

— În perioadă aceea, nu poți nega că nu mai aveați timp și pentru mine ! Mama cu job-ul, tu cu școala de șofer ... pe Dereck îl vedeam din joi în Paști. Nu credeam că o să vă afecteze chiar atât de mult !

— Kyra, ești sora mea ! Normal că m-a afectat ! Pe mine cât și pe mama ! Mă îmbrățișează ea din nou.

— Îmi pare rău ! Rostesc eu pe un ton ușor plângăcios.

— Știi că nu sunt genul care să chicălească mult o persoană sau care să stea supărată prea mult timp pe un membru al familiei deci... Oftează ea. Intrați în casă ! Și cu tine încă nu am terminat, domnule ! Continuă și arată cu degetul spre Travis. Nici cu tine, Kyra, dar să zicem că în prima zi ne bucurăm că sunteți din nou lângă noi.

Îi zâmbesc drăguț în timp ce îmi pun o mână de după șoldul ei și o sărut lung pe obraz. Înainte să intrăm în casă, îl iau pe Travis de mână și mergem toți trei spre canapeaua din living.

— Ken ? Vino jos te rog ! Țipă ea.

Ken este soțul ei după câte am înțeleg. Culmea ! Sora mea mai mică este măritată - pe deasupra o să aibă și un copil - iar eu ? Nimic !

— Da, iubito ! Ce este ? Rostește o voce groasă bărbătească, iar un șaten înalt, bine făcut, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni trei sferturi și fără tricou coboară scările de lemn.

— Îți poți lua un tricou pe tine, scumpule ? Îl întreabă Allya amuzată.

Imediat ce Travis mă vede că l-am observat pe tipul la bustul gol, mă trage la pieptul său în așa fel încât să nu mai văd nimic. Un mic râs iese din gura mea văzându-i reacția, după care îmi înfășor mâinile în jurul taliei sale și îmi ridic privirea. Acesta îmi adresează unul din zâmbetele sale minunate, iau eu clatin din cap și îl privesc amuzată.

— Nu știam că avem musafiri ! Se scuză șatenul.

— Am venit neanunțați ! Ne pare rău, rostesc eu cu privirea ațintită pe pieptul lui Travis.

    Allya ne invită să ne așezăm, iar noi o ascultăm. Travis îmi ia mâinile în ale lui și mă aproprie mai mult de el. După Privirea Allyei, clar o să fim supuși unui interogatoriu crunt !