Luna Si Alpha -1 Si 2-

Capitolul VI

Skadi P. P. V.

Corpul meu parca se incinge si imi creste adrenalina. In cap imi tot rasuna o voce dar pur si simplu nu pot sa imi dau seama ce spune. Toti oamenii acestia care se uita, par la fel de panicati ca mine. Ma rasucesc cu mainile la cap si aproape tip de durere. Corpul meu se schimba si incep sa ma transform. Fiecare miscare pe care o fac se simte ca si cum cineva imi rupe oasele si asta ma sperie si mai tare. E prima mea transformare, e normal sa fiu panicata, nu? Cand termin transformarea ma simt ciudat, pierduta de parca nici nu stiu cine si unde sunt, iar vocea din capul meu parca tipa de parca se afla in agonie. Oamenii din jur se uita din ce in ce mai ciudat la mine. Derek incearca sa se apropie de mine dar fac cativa pasi in spate.

Derek P.P.V.

Am vazut-o sarind pe geam si de atunci totul a luat o intorsatura ciudata. Fata asta se transforma. De cand sta aici nu am vazut-o vreodata transformandu-se. Ceva e ciudat aici si ori tipa asta e ciudata, ori eu am devenit prea sensibil la oameni.

Pare atat de panicata de incepe sa ma ingrijoreze si pe mine. Se invarte de cateva ori si incet incepe sa isi ia statura de lup. Totul de lumineaza in jurul ei si oamenii prezenti isi pun mainile la ochi drept streasina, orbiti de lumina. Cand transformarea ei e completa, sunt luat prin surprindere sa vad in fata mea un lup de vreo 2 metri. Dar pe cat de ciudata e statura, pe atat de inexplicabila e culoare jumatate alba si jumatate neagra a lupoaicei din fata mea. Privirea ei e pierduta si vizibil panicata. Fata asta si ochii aceia gri, pierduti, imi amintesc de...

-Rhanya! ma trezesc spunand. Imediat toate capele s-au intors spre mine, in special lupoaica.

-Tu esti! Tu esti copilul Rhanyei...tu esti copilul meu...tu esti Kirobi!

Vizibil speriata a inceput sa se dea usor in spate, doar astepta un impuls ca sa fuga, dar imediat m-am transformat si am fugit spre ea trantind-o la pamant. Nu puteam sa o las sa fuga, nu puteam sa o pierd si pe ea. Ne-am transformat inapoi si privirile noastre au ramas intersectate. Atunci am observat schimarea. Parul ei negru a devenit alb, iar ochii au ramas gri.

-Eu nu sunt...adica...parintii mei...au murit. a incercat sa spuna printre lacrimile care imediat au aparut

Am luat-o in brate si am dus-o in camera ei in pat. A fost o zi lunga pentru ea asa ca trebuie sa se odihneasca si maine se vor rezolva lucrurile. Nu o sa imi iert niciodata greseala. Ce a fost in capul meu cand am vrut sa o violez? E copilul meu, copilul meu pierdut. E clar ca puterea Rhanyei s-a transmis si la ea, dar sper doar ca ea va rezista si va fi puternica.

Sta cu ochii inchisi, dar nu doarme. Dau da ma ridic din pat dar ma prinde de mana si se uita fix la mine plangand in continuare.

-De ce tipa? De ce striga in capul meu?

-Cine tipa?

-Rhanya e...e in mintea mea. au fost ultimele ei cuvinte inainte sa cada la loc si sa lesine