Povestea noastră

Chapter 12 ~Cine e el?~

Nu știam cine e, mă uitam la el îl priveam în ochi, vocea lui îmi era atât de cunoscută dar nu știam cine e, ochii aceia îmi erau destul de cunoscuți, m-am pierdut sunt pierdută acum nu recunosc persoana de lângă mine care îmi vorbește cu atât de mult drag, îmi strigă numele dar eu nu-l cunoșteam pe al lui.

-Baby sunt eu!

Sunt eu? Care eu? Cine e el? Băiatul  acela frumos înalt bine făcut mă privea cu ochii înlăcrimați și nu înțelegeam ce este nu înțelegeam de ce ochii lui erau asa, de ce ii venea să plângă.

-Baby te rog frumos adu-ți aminte de mine sunt eu Ianis iubita mea! Suntem împreună de aproape un an nu poți să mă uiți! Nu poți să nu ști că sunt eu! Iubita mea!

Nu puteam să îi răspund nu aveam glas nu știam unde sunt cine e ce vrea defapt de la mine, brațele lui puternice mă îmbrățișau și mă strangeau la pieptul lui, îi simțeam inima cum îi bate cu putere, venele de la tâmplă erau pe cale să îi explodeze de nervii ce îi avea pe persoana moartă din spatele nostru. Lângă noi mai era un băiat înalt bine făcut care semăna foarte bine cu baiatul care mă ținea în brațele lui.

-Iubita mea te rog spune-mi ceva! Spune-mi doar că ești bine! Spune-mi să  știu că totul este în regulă cu tine!

Nu puteam răspunde nu aveam voce, mi-am pierdut vocea, mi-am pierdut totul... Lacrimile lui curgeau siroi pe fața lui picand ușor pe a mea, iar în următoarele secunde totul să întunecat  în fața mea

.........Ianis.......

-Să o ducem la spital! A leșinat!

Am luat-o în brațe și am pornit cu ea spre mașină în care mă aștepta Ann, am dat-o jos de la volan pentru că trebuie să mă grăbesc, nu pot să mă duc cu 50 la ora cum ar vrea ea sa merg! Nu azi! Nu acum! Am mers la cel mai apropiat spital, am oprit mașina am sărit din ea și am luat-o cât mai repede pe Sally în brațe. Nu îi simțeam inima, nu-i mai simțeam pulsul. Am mers ca un disperat cu ea în brațe strigând cât m-au ținut plămâni că am nevoie de ajutor, un doctor a venit în întâmpinarea mea strigând și el la rândul său să  aducă o targa, am pus-o pe acea masă, targă sau ce era și mi-au spus să mă calmez că totul va fi bine și că de aici se vor ocupa ei de ea, și că pe mine mă vor anunța când va fi bine. Cum să mă calmez!!! Cum să fie bine când eu nu îi mai simțeam inima că bate, iar respirația ei era din ce în ce mai sacadată! Cum să mă calmez!!!
Umblam de colo colo pe holurile spitalului așteptând ca medicul să imi dea voie  să intru la ea, să stau lângă ea, probabil are nevoie de mine! A ajuns și Klaus cu Ann dar doctorul tot nu a venit să îmi dea nicio veste despre ea..

-Ianis calmează-te!

-Cum poți să îmi ceri și tu să mă calmez! Pune-te tu în locul meu să văd dacă te vei putea calma!

-Chiar ți atât de mult la ea?

-Mult? Mult e puțin spus! E totul pentru mine!! Mi-a plăcut de ea de la început  pentru că nu mi-a dat atât de multă  importanță! Chiar dacă  îi plăcea  de mine de atât  de mult timp nu a zis nimic a ținut  pentru ea și  nu a spus nimănui  ce simte pentru mine! Ea e sufletul meu și  dacă pățește ceva voi muri fără ea!

-Va fi bine, vei vedea. Din clipă  în  clipă  va veni doctorul și v-a spune că e bine...

Nu am mai spus nimic îmi era imposibil să mai răspund au trecut deja 2 ore de chin și nu știu nimic despre ea! Medicul nu a ieșit încă din salon, sau sală de operație nici măcar nu mai tineam minte unde au dus-o. Nici măcar o asistentă pe care să o întreb cum se simte.

Dacă o țin tot așa în acest fel medici, sunt sigur că voi innebuni! Îmi doresc să vină să îmi spună că totul este în regulă!! Și că pot să o văd, să o strâng  în brațe  și  să  stau alături  de ea!
După câteva ore de agonie și chin doctorul a ieșit  din salonul lui Sally a venit spre mine, nu puteam să îi citesc privirea, nu puteam să îmi dau seama dacă Sally e bine sau nu!

-Domnule veniți după mine vă rog.

Am încuviințat din cap fără  a spune un cuvânt, l-am urmat pe doctor spre salonul lui Sally. Am intrat în acel salon privind-o pe Sally cum era conectată la 100 de aparate, respirația mea s-a oprit când am văzut-o bandajată și cu piciorul la fel, pulsul inimi îi era atât de mic ... atât de slab.

-Domnule cine sunteți dumneavoastră?

-Sunt iubitul ei.

-Bine atunci bănuiesc că trebuie să vă spun totul.

-Da! E bine așa-i?

-Nu e tocmai bine, dar putem spune în proporție din 50% că e. Are o lovitură cranio-cerebrală, iar piciorul ei e fracturat e posibil să necesite o operație  pentru a-și reveni complect, dar asta este doar în cazul în care piciorul nu se vindecă corect, dar aceasta nu este problema cea mai mare.. Lovitura la cap este cel mai grav lucru, e posibil să-și piardă memoria și să nu își mai amintească nimic, doar anumite lucruri din copilarie dar foarte vagi și acelea. A pierdut foarte mult sânge, dar șansele ei sunt de 50% să supraviețuiască  depinde cât de puternică este ea! Și cât  de mult se va zbate pentru a trăi! Nu ajunge să vrem doar noi ci și ea trebuie să se lupte cu acest lucru trebuie să lupte pentru a trai!

-Domnule doctor, dar care este posibilitatea să nu își mai aducă aminte nimic?

-Pai este cam de 80% în majoritatea cazurilor ei nici măcar nu supraviețuiesc unei asemenea lovituri, bănuiesc ca a alunecat undeva pe trepte, dacă și-a rupt și piciorul și a dat foarte puternic cu capul de beton nu?

-Da domnule doctor așa s-a întâmplat ..

O priveam și îmi dădeam seama cât  de neputincios sunt acum în aceste momente, nu am cum să o ajut !!! Mai bine eram eu în locul ei, și ea era bine! Aparatul la care era conectată ea a început să sune, doctorul m-a scos afară  în grabă nu știam ce se întâmplă  din nou. Dupa 20 de minute a venit doctorul din nou la mine.

-Domnule Ianis.... Am o veste proastă..

Cand am auzit aceste cuvinte, și ezitarea din vocea doctorul inima mea s-a oprit pentru o secundă din a mai bate. Balbaindu-ma am răspuns.

-Ce este?

-Sally e în comă...

Cand am auzit cuvintele spuse de doctor simțeam cum cineva mi-a tăiat piciorele, respirația  mea era din ce în ce mai sacadata, iar inina mea bătea  acum din ce în  ce mai încet , lacrimile începeau  să-mi  apară  în  colțul  ochilor. Doctorul mi-a făcut  semn să  îl  urmez. L-am urmat cu privirea pierdută ... Mi-am tras un scaun alături  de patul ei și m-am pus acolo lângă  ea.

-Domnule doctor în cât  timp își  va reveni?

-Nu se știe... O zi, o săptămână , o lună  un an... Aici e vorba doar de corpul ei cât  de puternic e...

-Dar v-a fi bine nu!!?

-E posibil... Voi pleca acum, tu doar trebuie acum să te rogi lui Dumnezeu sa nu-ți ia îngerul de lângă  tine! Pentru că  ai lângă  tine un adevărat înger! Roaga-te lui să nu ți-l ia!