Povestea noastră

Chapter 15 ~Amintiri~

-Și eu te iubesc Ianis!

Ma luat în brațe, pentru că nu eram în stare nici măcar 10 trepte să urc, ce să mai merg singură până în dormitor, așa că din nou eram în brațele lui, m-a pus pe pat, mi-a adus pijamaua a pus-o pe pat, a mers spre baie, unde a dat drumul la apă, pentru că trebuia să fac o baie încă mai simțeam mirosul medicamentelor, și a tuturor unguientelor cu care m-au făcut... Piciorul meu și-a revenit bine, și nu mă doare chiar deloc. Ianis s-a îndreptat spre mine, m-a luat în brațe și m-a dus spre baie. Pe urmă ca și cum aș fi un copilaș mic a început să îmi dea jos de pe mine hainele, iar eu stăteam parcă neputincioasă și îl priveam la ceea ce face. Am rămas complect dezbrăcată în fața lui, și simțeam cum obrajii mei încep să prindă culoare, simțeam parcă tot sângele oprindu-se în zona obrajilor mei arzând cu putere...oricum bănuiesc  că nu ar fi prima dată când mă vede așa, nu îmi aduc aminte... aproape nimic.

Ma așezat cu grijă în vană, deși nu mai aveam nimic, eram bine acum, doar într-adevăr nu trebuia să depun efort dar să mă spăl singură puteam să fac asta....Dar nu m-a lăsat, apa caldă îmi amortea tot corpul, bagandu-ma într-o relaxare completă, și cred că dacă nu era Ianis lângă mine, riscam să adorm în cadă. Am ieșit din cadă, de data aceasta fără ajutorul lui Ianis, el mi-a dat un prosop, l-am înfășurat în jurul meu și am plecat spre pat, acolo unde îmi era pregătită pijamaua. M-am îmbrăcat încet cu pijamaua privindu-mi fiecare vânătaie de pe corp, care încă mai erau prezente deși au trecut destul de multe luni de când am picat pe scări, pe urmă m-am pus în pat, chemandu-l pe Ianis lângă mine.

-Iubito vin imediat cobor, să beau un pahar de apă, și vin pe urmă să mă pun în pat.

-Bine.

A venit la mine mi-a dat un sărut pe frunte și pe urmă a coborât. Nu a durat prea mult că el era deja în cameră, a venit și s-a pus lângă mine pe pat sarutandu-ma din nou pe frunte.

-Iubitule...

El s-a blocat puțin când a auzit că îi spun așa nu am mai făcut-o de foarte mult timp...

-Da?

-Cum am picat pe scări?

-Defapt... Nu ai picat pe scări, dar doctorul așa a spus așa că am lăsat așa după el.. Dar nu acesta este adevărul..

-Atunci ce am pățit?

-Vezi tu.. Eu cu "fratele meu" am rămas singuri de la varsta de 15 ani, eu și cu Klaus eram sus in cameră la mine, tatăl meu era plecat, el aproape tot timpul era plecat. Mama era mereu cu noi. Așa că mama era jos, iar noi eram sus cand am auzit cam 20 de împușcături, și pe mama urlând, ea mereu ne spunea dacă vine cineva în casă noi să ne ascundem, să nu ieșim! Măcar noi să rămânem dacă ei nu vor mai fi! Și când vom fi mai mari să ne răzbunăm! Aceste lucruri nu ți le-am povestit niciodată pentru că nu credeam că voi ajunge să îți povestesc viața mea! Să îți povestesc toate lucrurile negative din viața mea, toate prostiile pe care le-am făcut... Nu credeam că voi face asta. Și nu era vorba că vroiam să îți ascund, era vorba doar că nu vreau să te bag și pe tine în trecutul meu... Dar când ne-am dus la fratele meu, nu știu dacă îți mai amintești că m-a sunat într-o dimineață pe la 2... iar tu ai început să te enervezi cine mă sună pe mine la aceea oră și nu credeai că am treabă, credeai că mă duc la o altă fată.. Și ai tot insistat să te iau cu mine, și așa am și făcut... Te-am luat cu mine, am ajuns acasă la fratele meu...

El s-a oprit ezitând să îmi mai povestească..

-Nu te oprii! Te rog vreau să știu!

A luat adânc o gură de aer iar pe urmă a început să îmi povestească mai departe...