Povestea noastră

Chapter 39 Amintirea Ei...

Nu ma asteptam ca toate cele spuse de Ianis sa ma doara atat de tare! Nu ma asteptam ca fiecare cuvant pe care il spune sa il simt din inima! Nu ma asteptam sa fiu "afectata" intr-un fel de cele spuse de el! Nu ma dureau cuvintele efectiv ele imi alinau sufletul! Atunci cand eram cu el imi era cel mai bine! Nu ma asteptam sa fim atat de apropiati! Nu ma asteptam ca noi sa ajungem intr-o zi sa avem familia noastra! Dar oricum toate cele spuse de el acum au venit "mănușă" peste sufletul meu! Il iubesc atât de mult si nu cred ca as putea sa stau fara el! Nu as vedea viata fara el!

Cat de mult inseamna el pentru mine nu înseamnă nimeni! Ce e el pentru mine? El e totul! Cand sunt alaturi de el pot sa zambesc! Cand sunt alaturi de el pot sa fiu eu! Cand sunt alături de el... el e omul meu! La bine si la greu el e alinarea sufletului meu!

Cateodata ma gandesc ce am facut ca sa merit o persoana atât de buna, calda si iubitoare ca si el! Nu cred sa fii facut eu cam multe! Dar il iubesc din tot sufletul meu! Iar faptul ca am trecut prin atat de multe lucruri impreuna ma face sa cred, ca suntem suflete pereche, undeva, candva in aceasta lume povestea noastra a fost scrisa! Povestea noastra care va avea un final fericit!

-In curand iti vei aminti iubitule, totul e posibil daca mereu voi fi langa tine, si voi incercara sa iti povestesc totul, totul despre noi, totul despre viata noastra, totul despre cum am inceput noi doi sa fim impreuna, si prin cate clipe minunate dar si grele am trecut, dar acum nu e momentul pentru asta, deoarece capul tau acum nu poate sa asimileze atat de multe informatii, deci pentru inceput iubitule as vrea sa te odihnesti putin, eu voi cu cea mica voi sta cu tine si te vom veghea.

-Dar poti sa cobori linistita iubirea mea, in bucatarie, sa mananci si sa iti faci treburile pe care le ai de facut, acum sunt acasa nu trebuie sa fiu sub supraveghere mereu. Sunt bine iubito!

-Nu, nu pot sa te las singur, poate vei avea nevoie de ceva, iar eu nu voi fi langa tine sa iti dau. Nu vreau sa te las singur, refuz sa fac asta.

-Iubito ma voi pune sa dorm, deoarece sunt inca sub influenta medicamentelor, daca voi avea nevoie de ceva te voi suna, sau te voi striga, stai linistita, nu ma voi da jos din pat stiu ca puterile mele sunt slabite si acum nu pot sa mai fac nimic, dar cand imi voi reveni, ceea ce este intr-un timp foarte scurt, iti promit sufletul meu ca voi avea grija de voi doua! Voi avea grija de voi doua cu pretul vietii mele! Chiar daca acum nu imi aduc aminte foarte multe... defapt nu imi aduc aminte aproape nimic, dar simt ca aceste doua suflete *si-a pus mana pe burta mea* sunt ale mele si trebuie sa le apar cu pretul vietii mele!

-Te iubesc iubitule!

-Si eu va iubesc minunile mele!

M-am aplecat peste el si l-am pupat pe frunte.

-Acum dormi Ianis, trebuie sa te odihnesti cat mai mult!

-Nu fara sa imi dai un sarut... nu cred ca inainte adormeam fara tine... sau fara un sarut de la tine... trebuie sa ma ajuti sa imi aduc aminte de noi, sa imi aduc aminte de ceea ce sufletul meu simte si capul nu asimileaza informatia, te rog...

-Dar nu pot sa te oblig sa ma iubesti, sau sa simti din nou ceva pentru mine..

-Iubita mea, stiu ce simt pentru tine, dar nu imi aduc aminte momentele importante din viata noastra... cum ar fi cand am facut-o pe cea mica, sau ... cum te-am cerut, sau cum ne-am intalnit noi doi.... daca ne-am inteles bine de la inceput, sau am fost incapatanat sau tu ai fost incapatanata... sunt atat de multe lucruri care nu mi le amintesc dar le simt inauntrul meu, cu toate ca nu imi aduc aminte cand am facut-o pe cea mica stiu ca este a mea! Simt inimioara ei micuta care bate inlauntrul tau este inimioara mea! Nu vreau sa ma lasi acum cand am atat de mare nevoie de tine aici langa mine! Nu vreau! Te rog sa nu ma lasi!