Dupa vreo 9 ore de asteptat, un medic a intrat in salonul in care eram eu cu Ray si Nella... Cand l-am vazut am tresarit, stiam ca acum a venit cu vesti, si speram sa fie bune... sa imi spuna ca Ianis al meu e bine!
-Cum se simte!! *am sarit eu cu gura pe medic*
-Acum l-am scos din sala de operatie, este monitorizat, este in coma, sub aparate, inima lui nu prea rezista fara aparate, acum depinde totul de organismul lui cat e de puternic, noi ne-am facut treaba cum am putut de bine... a suferi multe leziuni craniene, un plaman ii e perforat, si am reusit sa ii salvam brațul. Totul depinde acum de el... totul depinde de el cat de repede se va vindeca, depinde de organismul lui.
-Pot sa il vad... va rog?
-Acum nu...
-Dar, sunt sotia lui! Trebuie sa il vad si sa fiu alaturi de el! Trebuie domnule doctor! Nu puteti sa ma tineti aici! Fara sa il vad! Eu trebuie sa fiu langa el!!! * aproape tipam acum la medic*
-Dar nu acum doamna.
-Ba da! Acum vreau sa il vad!
-Nici starea dumneavoastră nu este foarte stabila, asa ca ar fii cel mai indicat sa il vedeti maine...
-Nu ma intereseaza starea mea! Vreau sa fiu langa el acum!
-Dar starea celei mici va intereseaza?
-Da..
-Atunci ramaneti aici.
-Vreau sa il vad acum!
Medicul s-a uitat la Ray, intrebator ce sa faca cu mine... de parca eu nu eram in salon si nu il vedeam cum se uita la Ray...
-E bine... poate sa il vada, doar impreuna cu ea l-am adus la spital... si e pregatita pentru orice urmeaza sa vada.
-Bine...
Doamne! Nu pot sa cred asa ceva! Din moment ce eu vreau sa il vad! De ce trebuie sa isi dea Ray acordul! Sunt majora, sunt aproape casatorita stiu ce vreau sa fac, si stiu sa iau anumite decizii... eu si fiica mea vreau sa fim acolo! Eu si cea mica avem nevoie de el, sa fie langa noi!
M-am dat jos din pat si l-am urmat pe medic urma sa ma duca acum la el.. urma sa il vad...
Am ajuns in dreptul unei usi, pe care medicul mi-a deschis-o. La o mie de aparate era conectat barbatul visurilor mele, brațul ii era bandajat in intregime. Cand l-am vazut am inceput sa plang, ca si un copil mic caruia i-a fost rupta jucaria preferată.
-Oh iubitule... de ce a trebui sa mergi de dimineata stiu eu pe unde. Uite unde ai ajuns acum! Am sa te cert pentru asta cand iti vei reveni! Iti promit! Si niciodata nu am sa te mai las sa pleci de langa mine! Nu stiu daca ma auzi, dar sper ca da! Si sa iti intre bine in cap nu mai mergi nicăieri singur!
-Vroiai sa il vezi ca sa il certi?? *ma intreba o voce din spatele meu*
-Da!
-Bine atunci... va las singuri...
M-am asezat pe un scaun langa el.. si l-am luat de mana... ii simteam pulsul dar atat de slab. Nici nu ii simteam inima bătând, ma durea atat de tare ca il vedeam aici, din nou in acest blestemat de spital... Nu era de ajuns ca am fost eu internata aici deja de cateva ori bune, trebuia sa fie si el? Trebuia sa stiu si eu neaparat cum e sa te simti atat de neputincios, sa nu poti sa faci nimic pentru persoana iubita? Sa stai doar sa te uiti la ea si sa astepti sa se trezeasca? De ce trebuie sa trec prin atat de multe? Abia acum imi dau seama, ce a simtit el cand eram eu in locului lui... cand eu eram pe acest pat si conectata la o mie de aparate, si nu e deloc un sentiment placut! Mi-as dori, ca totul sa fie un vis! Un vis urat din care urmeaza sa ma trezesc, dar nu e asa... sufletul meu e pe acest pat, in coma, inconstient. Si nu pot sa fac nimic pentru el!
CITEȘTI
Povestea noastră
Ficção AdolescenteTotul începe într-o zi de vară, plimbari târzii alături de cea mai bună prietenă e mereu o amintire plăcută, s-au văzut, s-au plăcut... Un număr de telefon poate schimba multe lucruri, în câteva zile de la nepăsare se ajunge la iubire! Sau... mai bi...
