one shot of whiskey

IV.

-Oricum nu o puteam lăsa pe Yuna singură aici, șopti Ryu prin telefon.

Sincer, și ei i-ar fi venit greu să o lase pe Yuna singură în Coreea, doar erau un grup de trei fete, nu doar de două.
În plus, nici cu Yoongi nu era atât de rău. Nu se aștepta s-o deranjeze cu ceva în propriuzisa ei vacanță, dar nici nu se aștepta să-l găsească uneori folositor.
Oricum, prezența îi era mult mai bine venită decât singurătatea-i tipică, distrugătoare.

Yoongi nu se simțea mai prejos.
Desigur că și-ar fi dorit să meargă în America alături de bunul său prieten Namjoon, dar nici Abigail nu-i provoca vreun soi de neliniște. Ba din contră, se bucură și acum că nu avea să se plimbe singur prin țara asta interminabilă. Spre deosebire de el, Abigail chiar cunoștea engleza, limbă de care nu mai avea timp.
Surâse la acest gând.
Abigail avea multe lucruri la care el nu ar mai putea visa.
Cu greu se desparte de patul pufos în care ar fi vrut să-și ducă existența. În stânga lui se află neprețuita sa cameră foto, în drepta caietul în care arunca la nevoie cuvinte cu semnificație.
Reflectă asupra lor pentru câteva secunde, apoi își prinse camera. Avea atâtea poze bune, corect realizate, perfecte pentru editat. Dar cui putea să i le arate? Oricui, dar era un dezavantaj personal. Cine le-ar fi înțeles prețiozitatea exact așa cum o face el?
Nimeni, întrucat toți ar fi încercat să înțeleagă și de aici catastrofa.
Când încerci să înțelegi, automat nu mai înțelegi, ci doar încerci. Sau cel puțin așa vedea el lucrurile.
Așa că, o să continue să le colecționeze pentru sine.
Își lasă camera pe pat apoi prinde între degetele lungi un pix negru. Îl studiază cu lux de amănunte. Oare câte cuvinte a epuizat în viața lui, așa, gratuit?
Năvalmă de gânduri dureroase îi bântuiau dintr-o dată mintea. Era una din acele zile.
Și el care credea că se va relaxa vacanța aceasta. Pană la urma, facuse o obișnuință de a-și masca slăbiciunea prin minciuni și una de a-și masca minciunile prin vină. Autoapărarea îi devenise "un soi de sinucidere".
Se trezește din orice facea acolo când telefonul începe să sune.

- Yoongi, ce faci frate?

"Namjoon, iar te bagi peste mine?"

- Mă gândeam, tu?
- Te gandeai, facu o pauză. Nu amice, ești in America. Trei luni nu te gandești.

"De parcă era așa usor."

- Apreciez "încurajarea", accentuă acesta ultimul cuvânt.
- Da, bine. Dar ia zi hyung, pentru că n-ai știut ce să-mi zici acum câteva zile....cum te înțelegi cu Abi?

În urma cu două zile, Namjoon îl intrebă ce parere are despre această Abi. Nu s-a pronunțat. Ce putea spune despre o necunoscută? Însă acum, nu mai era o necunoscută, ci o persoană cu care a luat masa.

- Ce să zic? Nu prea vorbim, dar este o persoană foarte ok.
- Ah chiar așa? Eu m-am împrietenit cu Ryu destul de bine.
- Cu Ryu? întrebă confuz.
- Ryu, colega lui Abi, știi tu, tipa aia cu un timbru ciudat și dur, cu părul lung.
- Namjoon, ce înseamnă pentru tine "m-am împrietenit destul de bine"?
- Păi, am facut mișto de numele ei, Ryu Murakami, din cauza autorului, și în felul asta am aflat că și ea citește. Stai liniștit frate, am mers la o cafenea și am vorbit de cărți și poezie.

Acum sunt doi șoareci de bibliotecă. Își masa tâmplele involuntar.

- Păi felicitări, frate.
- Da, mersi, răspunse Namjoon ironic. Ah Yoongi, am uitat să-ți povestesc ce-a facut Jin. Deci să vezi...
- Namjoon taci puțin.
- Ce?
- Am spus să taci puțin.

Se facuse liniște doar pentru niște suspine.

- Cred că plânge.
- Ce face? întreabă surprins Namjoon.
- Cred că plange, am zis.

Suspinele erau constante.

- Du-te la ea.
- Ai înnebunit? Cum să mă duc la ea? Și ce să-i fac?
- Consoleaz-o, îi spuse prietenul său cu sinceritate în glas.
- Nu mă pot duce acolo...
- Faci cum dorești. Uite Yoongi, eu trebuie să inchid acum. Ai grijă de tine și vezi ce-i cu fata. Pa.

Nu apucase să-l salute înapoi.
Au trecut zece minute. Nu se mai aude nimic. Stătea întins pe pat, picior peste picior, mai mult încercând să-și cerceteze telefonul decât cercetându-l pe bune.
Oare ar fi trebuit să asculte de Namjoon și să meargă să vadă ce este cu ea? Dacă a pațit ceva foarte rău și el a refuzat să-i acorde ajutorul?
Ușa lui Abigail se deschide cu putere dându-i un impuls lui Yoongi să sară din pat și să se încalțe rapid cu papucii de casă.
Între timp, fata nu mai știa ce este cu ea.
Se deplasa cu nonșalanță până în bucătărie și slavă Domnului că reținuse drumul până acolo. Nu vedea nimic și nici nu voia să vadă. Își dorea să dispară cu adevărat, să uite toți de ea, să uite și ea de ea.
Da, era una dintre acele zile.
Scoase din frigider o sticlă de whiskey.
Un shot cu un cub de gheață și chiar și in această situație, la fel de rău avea să-i fie. Pentru că era o zi anticipată.
Își trânti corpul slăbit pe scaun punându-și whiskey în păharel într-un mod aproape agresiv. Aproape aruncă sticla pe masă!
Și cum stătea ea pierdută, i se intamplă că distinge mișcări noi. Min Yoongi intră și el, apucând un păharel pentru shot. Se lasă să cadă pe scaunul paralel cu al fetei, turnându-și la fel de zgomotos alcool. Aproape aruncă sticla pe masă, auzindu-se un lung sunet de "buf" apoi dă pe gat puțin whiskey privind orice mai puțin pe Abigail.
Ce imagine abstractă!
Ea, respirând distimic, torturată de propria-i ființă neliniștită, aproape oarbă de plâns.
El, zăcând într-un gol al neștiinței, tratându-și persoana din față cu alcool și simpla-i prezență nefolositoare.
Abigail mișcă incetișor paharul, urmărind băutura cum se rotește în jurul pereților de sticlă.

- Nu ți se pare că timpul ăsta stă pe loc? șopti fata.

El nu-și mută privirea din gol.

- Sau timpul trece prea repede și doar noi stăm pe loc? îi răspunse acesta.