-Măcar nu sunt "dating rumors".
Afirmația îl calmă puțin. Asa este, nu sunt niciun fel de zvonuri fără relevanță pe internet. Nu era prima dată când apăreau poze cu el, așa, lipsite de motiv. Până la urmă, putea și să meargă la plimbare prin Coreea, singur, și tot era o posibilitate să apară poze. Ce rost avea să se mai îngrijoreze? Își închide telefonul întorcându-se la muzica bună și la paharul său cu băutură. Abigail este deja împăcată cu ideea.
Pentru ea era mai simplu, își concluzionă pentru sine apoi alungă gândul. Nu era momentul. Mai luă o gură de whiskey și se concentră înapoi pe rara-i stare de bine.Ziua următoare, însă, Abigail se trezise singură în casă.
Ridică din umeri indiferentă apoi își găti micul-dejun pe care îl termină pe balcon. Ce bine că lăsă cu o seară înainte pickup-ul acolo.
Mozart îi cânta Marșul Turcesc și în felul asta uită de singuratatea în care o lăsă colegul ei. În liniștea armonică a piesei era la fel de relaxant ca în compania lui din acea seară.
Bine că atunci chiar a fost o companie plăcută, căci nu mult mai târziu Min Yoongi intră in casă, trântind fără pic de osteneală ușa apartamentului. Țipă ceva în telefonul lui către cine știe ce personaj neimportant al acestei povești, în timp ce se agită.
Închise, aruncându-și telefonul pe canapea apoi trase aer în piept. În mod uimitor se îndreptă direct spre Abigail ce se legăna ușor pe scaun.-Au aparut "dating rumors", spuse acesta cu un calm ce arăta cert criza de nervi inerioară pe care o avea acum.
-Ce Dumnezeu....Abigail își colectă imediat telefonul doar ca să fie întâmpinată de o droaie de notificări ce aveau în componența lor numele său.
"SUGA DIN BTS A FOST SURPRINS IN LA ALĂTURI DE CÂNTĂREAȚA ABI DIN OUTSIDER"
"ARMYS ÎNNEBUNESC. SUGA DIN BTS UMBLĂ CU IUBITA LUI PRIN LA. VEDEȚI CINE ESTE ACEASTA AICI!"
"CUPLUL MOMENTULUI ESTE FORMAT DIN ABI ȘI SUGA?"Apasă pe orice articol îi veni prima dată.
"Un army a avut o surpriză plăcută să meargă până la magazin și să dea de bias-ul ei, Suga din BTS. Mai suprinzător a fost faptul că acesta nu era singur în alimentara din LA, ci era însoțit de Abi, rapperița din trio-ul underground de rap, Outsider ce a debutat acum un an și jumătate sub conducerea companiei BigHit din care fac parte totodată și BTS.
Cu greu, fana a reușit să le facă niște poze prin care se poate vedea clar chimia dintre aceștia (le puteti vedea mai jos în galeria foto).
"Zâmbeau și radeau. Se auzea prin tot magazinul. Se uitau unul la altul drăgăstos și pot să jur ca i-am văzut și tinându-se de mână." povestește fana înfocată."
CITEȘTI
one shot of whiskey
Fanfiction"You're good at that," she said. "What?" he asked. "Making people believe they are more important to you than they actually are."