one shot of whiskey

XIV.

Știi momentul ăla îngrozitor când te trezești de dimineață și îți amintești toate situațiile neobișnuite la care te-ai supus singur cu o seară în urmă, ca mai apoi să îți dai seama că nu regreți nimic și că asta este adevărata problemă?

Yoongi și Abigail sigur îl știu, poate pentru că s-au regăsit privindu-se fiecare din pragul său de ușă. Se fixau unul pe altul încercând să își transmită amintirile, să culeagă starea de spirit a celuilalt și să se stăpânească pe sine. Abigail roși timidă din cauza propriilor gânduri și acțiuni.

El ar fi mințit dacă ar fi spus că nu se simțea ciudat, însă trebuia să se adune. Doar nu avea să o lase în sfiala ei.
Zâmbi ușor, sincer, făcând-o pe Abigail să își maseze ușor brațul. Brusc, Yoongi parcă arata și mai frumos decât înainte.

-Neața, spuse acesta apropiindu-se de ea.
-Neața, șopti ea.

Atent, îi cuprinse corpul în brațele, ea urmându-i exemplul. Se îmbrățișară știind că asta era ceea ce se presupunea să facă, însă îmbrățișarea era puțin diformă, aproape neobișnuită. Zici că nu au mai îmbrățișat niciodată pe cineva, sau poate era doar vina lui Abigail care își mușca obrazul pe interior ca să își oprească tremorul esențial (E esențial, nu o să-ți iasă.).

Chiar și așa, pentru Yoongi era mai mult decât mulțumitor, neîncetând să zâmbească. Era plăcut felul în care îi atingea părul moale și fin.

-Yoongi.
-Mhm?
-Ți-am mai zis că atunci când m-am născut am suferit o mutație nasoală care preuspune să...
-Și mie îmi e foame.

O conduse până în bucătărie. Din frigider scosese niște ouă și se gândea ce să facă cu ele.

-De ce te uiți atât de mult la ouăle alea?
-Ce-i? Ești geloasă?
-Da, o să fiu geloasă pe niște embrioni ce și-au pierdut șansă de a deveni pui cu susan doar pentru că te uiți tu la ei.
-Inteligentă replică, Abigail. Sau ar trebui să își spun "dragă"?

Pufni puțin la întrebarea lui apoi îl privi serioasă.

-Dragă îi spui lui mă-ta.

Și uite așa se duce toată timiditatea specifică începutului de drum.

-De fapt, mamei îi spun mami.
-Serios? întrebă ea surpinsă.
-Nu.

Își dădu ochii peste cap obținând un mic surâs de la Yoongi lucru ce o făcuse și pe ea să zâmbească.

Abigail îi sugerase să facă niște omletă, lucru cu care Yoongi a fost de accord, dar buna ei prietenă Ryu o deranja, exact așa cum face în momentele cele mai neprielnice.
O zbughi înapoi în cameră, lăsându-l pe șef Min să găsească embrionii.

-Da? întrebă Abigail brusc.
-Ce mai faci? Nu ai răspuns deloc ieri la mesaje sau apeluri și ne-am îngrijorat!

Așa este.... ce zi a fost ieri!

-Îmi pare rău, ieri nu mi-a fost bine deloc... și...da, nu am răspuns. Îmi pare rău ca v-am îngrijorat.
-Important este că ești în regulă. Dar ce s-a întâmplat?

Chiar așa, ce s-a întâmplat?

-Nu știu sigur. Yoongi trebuia să plece ieri și să se întoarcă azi și dintr-o dată m-am simțit foarte rău.
-Din cauză că a plecat el?
-Da. Nu. Nu chiar. Nu doar de asta. Îmi știi atacurile de panică și singurătate, apar mereu alandala.
-Corect, a subliniat aceasta.

Pe fundal, se auzeau sfârâituri specifice uleiului înfierbântat din tigaie.

-Ryu, ce tot faci?
-Gătesc cu Yuna. Ne-ai lăsat așa aici și acum învățam să facem omletă.
-Vai de capul vostru!