one shot of whiskey

VIII.

-Iar e seară.
-Așa este.

Dejavu? Tipii ăștia trebuie să iasă din comoditatea de a spune aceleași lucruri.

-Hai să ne uitam la un film, sugeră Yoongi.

Într-un final a făcut și el un lucru bun!

Abigail doar aprobă din cap și se deplasâ spre bucătărie ca să facă popcorn. Yoongi aranjă cablurile DVD-ului apoi potrivi pernele canapelei în așa fel încât să pară totul mai placut. Curiozitate lui era alta: Ce film ar trebui să aleagă pentru un sfârșit de săptămână?
Urmatoarea zi aveau iar școală, idee îngrozitoare având în vedere că ar fi sperat să scape de acest gen de lucruri până la vârsta lui.

Bine că nu ai dat la medicină.

Începuse să îl doară ochii de la holbatul intens la litere și culori. "Ia ce o fi că tot e bun, sunt filmele tale.".
Alabala portocala ăla să fie! Comedie romantică, impresionant.
Își ridică umerii și băgă dvd-ul.
Abigail se așeză pe jos, lângă canapea tinând în brațe un bol cu floricele mai mare decât capul ei. Pe Yoongi îl durea că aranjase canapeaua și ea stătea pe jos.
Pe parcursul filmului nu au făcut mare chestie. L-au vizionat fără pic de interes plescăind la floricelele alea sărate, ca doi psihopați obosiți supuși la un test enervant  specific lui Kevin Dutton. Totuși, ei erau chiar mai sătuli decât Andy McNab.
La final Yoongi își dori să o întrebe dacă vrea să pună alt film, dar nu mai apucase. Capul lui Abigail căzuse pe umărul lui inert, făcând-ul să tresare. Adormise dar putea să parieze că de fapt ar fi intrat în comă sau ceva asemănător.

Din nou, bine că nu ai dat la medicină.

Nu se clinti din loc pentru câteva minute. Își luă inima în dinți și se mișcă ușor, nevrând să o trezească. Îi cuprinse corpul în brațe și o ridică. Inițial se panică având impresia că nu îi putea susține greutatea corpului. Dar Abigail era atât de ușoară încât până și brațele lui de găină o puteau tine. O așeză cu grijă pe canapea și o înveli cu pătura iar el se lăsă inapoi pe jos, în dreptul ei. Inconstient o studia.
Cine se credea? Frumoasă adormită?
Ce-i drept, Abigail chiar era frumoasă în felul ei neobișnuit de a arăta, în special în timpul somnului. Se găsise pe sine admirându-i indirect trăsăturile fetei. Străinii mereu îi atraseră atenția prin complexitatea aspectului lor. Însă ea nu mai era o străină, ci doar o fată interesantă cu aspect plăcut.
Abigail își deschise ochii dar cine să observe? O studia cu atâta atenție nevinovată, încât nu băgă de seamă. În schimb, pe ea o luă cu transpirații.

-Ce tot faci?

Se aruncă brusc câțiva metri înapoi. Ah, cât de rușinos. Măcar era întuneric în casă iar televizorul continuă să fie singura lor sursă de lumină. Îi mască roșeața provocată de panică.
Abigail răsufla pentru sine. Situația o blocă întrutotul, orice avea să urmeze avea să devină mai greu.

-Ai adormit și, um, te-am pus pe canapea ca să nu dormi pe jos.
-Ah, aproape șopti Abigail.
Tonul îi era prea scăzut și era de înțeles. Cu adevărat, era dificil să treci peste o situație ridicată la nivelul ăsta de ridicol.

-Eu.... eu te voi lăsa să te culci la loc. Noapte bună.

Stai Yoongi, nu e momentul să pleci. În sinea lor nu s-ar fi părăsit unul pe altul în acel moment, în aceste circumstanțe cu totul stângace. Genul ăsta de stări nu se rezolvau la rece, în liniște și de unul singur.

-Nu mai pot să adorm acum, spuse ea ridicându-se în șezut.
-Nici eu nu am somn.

Televizorul era în continuare aprins.

-Hai să jucăm cărți, sugeră de data asta Abigail.
-Hai să jucăm cărți.

Era trecut de miezul nopții, dar ei stăteau în poziți turcești pe jos.

-Știi să joci macao?
-Nu.
-Mă așteptam, răspunse fata amestecând cărțile. Te voi învăța acum. Până la urmă, i-am învățat pe toți. Joc foarte des macao cu Slow Rabbit, Pdogg și cu fetele.
-Se pare că te distrezi în timpul liber.
-Ar fi prea usor să mă distrez. Doar îl distrag cu alcool și jocuri de cărți ca să nu mă simt prost că se sinucide în fața mea.

"Ce ești tu, Abigail?" se întrebă Yoongi pe sine, privind cu câtă dibăcie amesteca fata cărțile alea. Îi amintea de scena prosopului de acum câteva zile.

-Imi pare rău. Obișnuiesc să fiu macabră iî zilele de luni dimineața.
-Este în regulă, eu sunt așa joia.
Un zâmbet jucăus li se formase pe fețe.
În această bunăvenire a nopții, Yoongi învăță să joace macao. Pentru o bucată de timp, se luptaseră precum niște titani, exceptând faptul că terenul de lupta le era parchetul scump de hotel iar armele erau niște amărâte de cărți din Germania. Ceasul ticăia, cei doi se jucau nepăsători batjocorind ora târzie iar Yoongi câștigă cu un avantaj de un punct. Abigail strâmbă din nas fluturându-și mâna.

-Pai, felicitări. De data asta te-am lăsat să câștigi pentru că te cunosc. Ești începător, ar fi fost grosolan să te calc pe cap din prima, așa, în America, mna, cu plăcere.
Ar fi pornit un râs. În schimb zâmbi strâmb și își dadu ochii peste cap.
-Pai ce să zic, mulțumesc.
-Eh, păi da așa se face.
-Eh, pai da exact așa.
-Eh.
-Eh.

Abigail chicoti neajutorată.

-Dar probabil ar fi bine să ne culcăm acum, e cam trei dimineața și mâine avem școala aia, își scărpină el ceafa cu palma apoi aranjă cărțile lipsit de interesul de a le aranja.
-Ah, da.

Își uraseră "Noapte bună." și se ascunseră în camere, separat.
Dar nu era prielnic sa se separe, nici macar acum. Se regăseau bine în căldura patului, unul fără celălalt, dar în conștiința lor aveau să se viziteze.
Abigail se foia în pat, Yoongi se rotea de pe o parte pe alta. Nicio urmă de somn și în niciun caz un ochi închis.
"Cât de penibil! M-am uitat la ea!" se auto-chinuia.
Ea în schimb, era deja în baia ei, privindu-se în oglindă. "La ce se uita? Asta-i fața mea, ca și ieri, ca și alaltăieri. Of.."
Circumstanțele erau aceleași, neschimbate. Doar că era mai greu acum, în prezența imaginilor sfredelitoare din străfundurile lor.
Nu putea să doarmă așa. Era hotărâtă.
A ajuns pe balcon, în speranța că va privi cerul și stelele până îi va veni somnul. Și el la fel. De asta se ciocniră unul de altul în același balcon în care au ascultat muzică înainte. Se speriaseră complet.

-Ce faci aici? întrebă ușor panicată.
-Tu ce faci aici?
-Nu pot să dorm.
-Nici eu.

Acum se lăsase liniștea aia de care voiau să scape. Până la urmă, nici impreună nu se puteau elibera de strânsoarea incomodului. Era un joc imposibil.
Mic paradox: Cine are să se sinucidă primul? Timpul sau liniștea?

-Argh! își prinse ea părul brusc și îl eliberă la fel de grăbită. Ce tot stau aici și mă hlizesc la stele, de parcă profunzimea are să egaleze altă profunzime. Uhhh, exclamă, dintr-o dată îmi e greață și somn. Noapte bună!

Cu pași apăsați, se despărții de orice avea in jur și se inchise înapoi în camera ei veșnică.

-Noapte bună, Abigail, îi răspunse el mult prea târziu.

Obosit, se lăsă cuprins de cer.