one shot of whiskey

XII.

Bang PD-nim rezolvase acum ceva timp toată problematica presupusei relații dintre cei doi.
Chiar și așa, Yoongi mergea pe stradă camuflat de o mască, o șapcă și o pereche de ochelari de soare, toate negre. Arăta ca un mafiot, mai-mai să sară pe tine și să își ia singur bătaie, având în vedere cât de slab era.
Fata îl putea privi doar amuzată, mereu bucurându-se de libertatea ei.

-Știi, ai fi foarte bun de musulmancă, accentuă aceasta tenta feminină adăugată.
-Abigail dar ce plină de glume ești astăzi! Aproape am zâmbit.
-N-am de unde să știu dacă zâmbești acum sau nu. Oricum nu văd absolut nimic din fața ta. Arăți ca mortea în vacanță, la propriu.

Dezgustat, Yoongi își scoase ochelarii de soare, aruncându-i o privire acidă, ucigătoare. Se relaxă rapid în prezența ochilor ei albaștri.
Se apropia de ea iar cu grijă îi așeză pe nas ochelarii. Normal, Abigail i-ar fi dat o bucată și probabil ar fi aruncat ochelarii, până la urmă cine este el să își permită să-i deranjeze ținuta cu propriile idei stilistice?
Dar îl lăsă și culmea, nu își mutase noul accesoriu.

-Acum suntem chit.
-Oh wow, acum sigur nu mă mai recunoaște nimeni.
-Aveai certitudinea și înainte. Ăsta îți este avantajul. Faima e o binecuvantare și un blestem, își mișcă acesta umerii zâmbind pe sub mască.

De ar fi văzut cum își dă ochii peste cap. Fața lui de geniu auto-proclamat era cu totul în plus.

Se plimbau pe străzile mari, ca de LA, făcând a rareori fiecare căte o poză. Se plictisiseră de rutina lor "mergi dimineață la cursuri ca apoi să stai acasă, mănânci, joci cărți, bei alcool și eventual dormi".
În plus, nu ar fi recunoscut niciodată, dar recent compania lor era vinovată pentru anumite stări nealocuri. Când stai prea mult cu o persoană te prinde greața, și-ar fi spus.
Așa, măcar erau ei și exteriorul.

Părul lui Abigail strălucea albastru în lumina soarelui, devenind sursa lui Yoongi de inspirație. Îi făcuse, una, două, trei....vreo cincisprezece poze adunate. Toate din spate sau din profil.

-Abigail, te poți întoarce puțin cu fața la mine?

Din instinc, îi urmă cerința.
El o urmărea cu obietivul lui imens, fata mobilizându-se ușor în fața camerei.

-Zâmbește, spuse acesta făcându-i o poză.

Verificând, o îndemnă să-i vadă și ea realizarea. Muza zâmbea frumos în poză, trăsăturile fiind conturate și scoase în evidență. Era o poză bună.

-În poza asta arăt chiar bine.
-Da, arăți foarte bine.

Brusc o durea burta iar el realizase că îi făcuse un compliment probabil pentru prima oară. Liniștea îi supuse iar pentru o perioadă.

Adepți ai tăcutului, huh?

Îi mulțumi printr-o mișcare a capului, făcută mai mult cu încetinitorul, deplasându-se alene mai departe.

După ce obosiseră de la mers, evident, adică dupa jumătate de oră de plimbat cu reprize de pauză, aceștia poposiră la o cafenea. Yoongi comandă cafelele, tari și fierbinți, numai bune pentru a-i trezi din amorțeala specifică. Vorbeau despre nimicuri ale vieții cotidiene, precum experiențele lor la facultate sau viața de dinainte de BigHit. Era o atmosfera plăcută, liniștită, parcă prea obișnuită pentru normele lor.
Când au fost întrerupți, Yoongi simțise cum o flacără îi ardea pieptul.

-Hei, scuze, Abi! Nu pot să cred că te întâlnesc aici!

Fata se uită confuză la silueta ce tocmai o salutase.
Era un băiat, un american, i-ar fi dat 20 și ceva de ani. Destul de înalt, depășea 1,80, aspectul lui fiind cu adevărat interesant. Arăta bine chiar și pentru gusturile ei, stilul vestimentar atrăgând-o.