one shot of whiskey

XVI.

-Fă-mi o poză acolo, te rog.

-Îți fac mai multe.

În orice unghi ar fi stat, era la fel de frumoasă. Precum un adevărat director de film, Yoongi se angajase la formarea unei capodopere. Nu aveau cameră, nu aveau nimic special, își aveau telefoanele și pe ei.
Și Abigail tot frumoasă era.

-O să-ți trimit pozele mai târziu. Acum, te rog, hai să bem ceva. Mă omoară mâinile ăstea.
-Ai vrea să-ți car eu pungile?
-Foarte amuzant. Hai doar la terasă.

Evident, cei doi se găseau astăzi cutreierând LA-ul în căutare de haine. Era doar o altă zi cu temperatura plăcută, demnă de satisfacerea unor activități precum goana prin mall-uri și cumpăratul de țoale. Doar că după două ore intense de shopping prin magazinele cu renume modiale precum Gucci, aveau nevoie de o gură de aer și de una de suc.
Oricum, când ieși la suc o să bei orice altceva în afară de suc.

-Două Americano, tari, comandă Yoongi încrezător.
-M-ai nimerit.
-Am stat împreună aproape trei luni. Cred și eu că te nimeresc.

Mda, clar Yoongi nu radia precum suma de bani deja cheltuită.
Vântul îi trecea usor prin par lui Abigail, mișcându-i lin buclele albastre pe care el le-ar fi putut admira tot timpul. Precum ochii ei, lucea.

-E atâta agitație în jur, concluzionă Abigail luând o gură din cafea, strâmbându-se de la temperatura ei imediat după.
-Dar chiar și așa, îmi place să merg la cumpărături aici, în LA.
-De ce?
-Pentru că au haine mult mai faine decât în Coreea, spuse el atrăgându-i atenția prin colocvialitatea cuvântului fain.

Parcă nu era momentul lui acolo.

-LA îmi amintește foarte mult de Germania.
-Cum așa?
-Păi, când eram mai mică, obișnuiam să-mi rezerv câte o zi întreagă de cumpărături. Întotdeauna mergeam împreună cu mătușa mea și hoinăream toată ziua cu sacoșele după noi cu toate că ne dureau mâinile, picioarele, spatele... ai ințeles tu.
-Mhm, luă și el o gură de cafea.
-Dar de când stau în Coreea și de când cu Outsider-ul, nu prea mai am timp de așa ceva. Merg uneori cu fetele în mall, dar doar când ajungem în Japonia să-și viziteze rudele. În rest îmi iau hainele de pe internet. E mai accesibil și nu trebuie să mă mișc prea mult.
-Și eu prefer să le iau de pe internet. În Coreea e chiar mai periculos să ies din casă, iar singur la cumpărături parcă nu e aceeași atmosferă.

Chiar nu era plăcut să mergi singur.
Astăzi, Yoongi nu purta o mască, nu purta ochelari de soare, avea doar o șapca albă, simplă. Mai simplu zis, astăzi nu se ascundea de nimeni și nimic, idee ce o mulțumi pe Abigail.
Nu-i plăcea să-l vadă chinuindu-se cu propria persoană.

-De ce zâmbești? o întrebă făcând-o astfel să realizeze ce făcea.
-Așa mi-a venit. Tu de ce zâmbești?
-Pentru că acum mi-a venit și mie să zâmbesc.

Râseră ușor, privindu-se câteva secunde în ochi cu aceleași zâmbete inocente.

-Hai gata Romeo, vreau neaparat să intru și în Zara. Sunt curioasă cum e aici.
-Chiar că, hai să mergem.

Până în mall amândoi s-au văicărit silențios. Pe unul îl dureau picioarele, pe altul mâinile, arătau exact ca turiștii ăia chinezi, plăpânzi care nu fac față greutății unor bagaje.
În Zara și-au azvârlit pungile cu haine la casă, fiind acum liberi să cerceteze după haine.
Yoongi nu fusese deloc surpins s-o vadă pe fată mergând spre cel mai întunecat loc al magazinului, și anume raionul cu haine ciudate pe care nu le cumpară nimeni niciodată. Ea își alesese vreo trei bluzoane, o pereche de pantaloni largi și stridenți și două perechi de papuci de bunici ce-i aminteau îngrozitor de tare lui Yoongi de porcăriile pe care le purtase de nevoie într-unul dintre MV-urile trupei.