VOLUMUL II - ("Dragoste la prima vedere")
EA, o inimă rănită care cu greu se va reface. După atât de multă suferinţă în viaţa ei şi cea mai mare dezamăgire pe care a trăit-o vreodată, apare EL care o va face să renască şi să iubească din nou.
Dimineaţă mă trezesc mai repede decât mă aşteptam şi cobor jos, observând că sunt singură. Probabil ceilalţi încă dorm, însă mie mi-a fugit somnul complet. Îmi fac drum spre bucătărie pentru a-mi pregăti veşnica ceaşcă de cafea fără de care n-aş putea trăi.
Mă întind spre dulapul de sus în care se află ceştile mele preferate şi nu ajung. Fir-ar să fie! Oare de ce mama le-a pus tocmai pe ultimul raft şi de când naiba dulapul acesta este atât de sus? Într-un final, sfârşesc prin a mă caţăra pe blatul mobilei cu speranţa că voi ajunge la ele, dar cel mai repede cred că îmi voi rupe gâtul dacă o să cad de aici. Ceşti afurisite!
Dintr-o dată, văd o mână puternică care mi-o ia înainte şi ajunge la cana dorită de mine, însă mă sperii ca o toantă şi alunec de pe acest blat pe care am stat "ancorată". Acum e acum. Aştept cu teamă impactul dureros cu podeaua, dar se pare că acesta nu mai vine. Îmi deschid ochii pe care i-am ţinut închişi până acum şi mă trezesc din nou prinsă de nişte braţe puternice, iar acea cană nenorocită mi-a aterizat cumva direct în mână.
— Bună dimineaţa, spiderman! îi aud vocea lui Aiden şi cred că în acest moment m-am înroşit mai ceva ca un rac.
Argh! A câta oară este asta când sunt din nou o idioată în faţa lui?!
— N-Neaţa! Şi...mulţumesc. mă bâlbâi a nu ştiu câta oară în preajma sa şi mă repune pe picioarele mele.
— N-ai pentru ce. Cel puţin te-am prins înainte de aţi rupe ceva. Dar totuşi, de ce te-ai căţărat pe mobilă? Nu puteai să te urci pur şi simplu pe un scaun? îmi spune chicotind şi pornesc aparatul de cafea.
Da, ştiu şi eu cât de idioată a fost raţiunea mea în acel moment, dar chiar nu trebuie să râdă de mine pentru a-mi confirma asta.
— Nu mai râde! Nu am făcut asta pentru că mi-e frică de înălţime şi mi s-a părut mai simplu să mă caţăr. îi spun în timp ce-l lovesc jucăuş în braţ şi sper să nu se supere.
— Gata, n-o să mai râd! Îmi cer scuze, dar chiar ai fost haioasă rău când înercai să escaladezi mobila. Şi frumoase pijamale, apropo. îmi spune şi-l văd abţinându-se din greu să nu mai râdă.
Ce matur din partea sa. Da, bine. Într-adevăr sunt îmbrăcată în pijamale, dar nu sunt ciudate deloc. Bine, poate doar puţin....din cauză că sunt roz şi cu un print floral.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Haha! Foarte amuzant. îi spun ironică şi-i întorc spatele, turnându-mi cafea în ceaşca recuperată chiar de el.
— Iartă-mă, te rog! Chiar n-am vrut să te supăr. Dar dacă promit că n-o să mai râd, pot primi şi eu cafea? îmi spune cu o voce de copilaş şi-mi întorc privirea amuzată spre el.
Orice ar face, nu cred că aş reuşi să rămân supărată pe el. Îi întind şi lui o ceaşcă de cafea şi după ce îmi aşez un şal pe umeri, ieşim împreună afară. Vremea este minunată încă de dimineaţă şi razele soarelui strălucesc deja pe cer.
