Capitolul 1

1.3K 50 1
                                    

Sofia P.O.V

— Iubitule, eşti gata? Haide odată! Suntem în întârziere. ţip pentru a mă putea auzi din dormitor şi am o grămadă de emoţii.

În seara aceasta vom fi prezenţi la petrecerea organizată în cinstea firmei familiei noastre care  s-a extins şi în America, iar părinţii mei dragi îl vor cunoaşte în sfârşit pe bărbatul care mi-a furat inima. Până acum l-am ţinut cam ascuns ce-i drept, dar a venit momentul să le fac cunoştinţă cu el. Suntem împreună de aproape şase luni şi încă nu le-am spus nimic a lor mei. Cred că vor fi foarte surprinşi, dar sper să-l placă şi să fie de acord cu relaţia noastră.

— Mai spune-mi încă o dată, de ce trebuie să vin şi eu? Ştii doar că nu îmi plac astfel de evenimente pompoase. îl aud spunând când iese din dormitor şi observ că este îmbrăcat din cap până-n picioare în negru.

Tot nu l-am convins să poarte cămaşă, dar cel puţin şi-a luat un sacou

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Tot nu l-am convins să poarte cămaşă, dar cel puţin şi-a luat un sacou. Eu însă, am ales să port o rochie de seară elegantă şi lungă până în pământ, adecvată pentru un asemenea eveniment.

 Eu însă, am ales să port o rochie de seară elegantă şi lungă până în pământ, adecvată pentru un asemenea eveniment

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Este un oareşce contrast între noi doi, dar nu-mi displace deloc acest lucru. Chiar asta m-a atras la el şi doar acum realizez cât de adevărată este zicala, "Fetelor bune le plac baieţii răi". 

— Ştiu asta, iubitule, dar nu pot să merg singură. Le-am promis părinţilor mei că o să fiu prezentă la eveniment şi acum s-a ivit ocazia perfectă pentru a vă cunoaşte.

— Da, bine. O să se bucure atât de mult să mă cunoască, încât mă vor considera ca pe un al doilea fiu. îmi spune ironic şi nu-mi vine să cred ce aud.

— Scumpule, nu gândi aşa. Bineînţeles că te vor plăcea. Uită-te puţin la tine cât de adorabil eşti. Cum să nu te placă cineva? îi spun sincer şi-i cuprind faţa în palme, depunându-i un sărut pe buze.

Într-adevăr, la prima vedere are o alură de băiat rău şi trăsături dure, dar când îi văd zâmbetul acela minunat parcă simt cum mă topesc. 

 

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
RenaştereaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum