21

1.

-Totul a început în ziua în care am împlinit douăzeci și unu de ani. Soneria de la intrare m-a trezit dint-un somn adânc, fără vise. Mă rostogolesc din pat direct pe podea și mă târăsc tot căscând spre ușă. Mă uit pe vizor cu ochii pe jumatate închiși, dar nu văd decât niște chestii roșii. Deschid ușa și mă trezesc cu cel mai frumos buchet de trandafiri roșii în brațe.
-La mulți ani, Blair!

Reușesc să mormăi un mulțumesc în timp ce străinul îmi aplică un pupic pe obraz.

-Ne mai vedem, Blair.

Pe când să mă dezmeticesc, în fața mea nu se mai afla nimeni. Intru înapoi în casă cu buchetul de flori în mână. Încă îmi era somn, dar m-am gândit că ar fi fost cazul să caut o vază pentru trandafiri. Dar înainte, aveam nevoie de o cană de cafea.

După o jumătate de cană de cafea și câțiva biscuiți mă simțeam în continuare confuză. Ce s-a întâmplat mai devreme? Am pus trandafirii pe masa din bucătărie, lângă filtrul de cafea. Cine era străinul și de unde știa că azi era ziua mea?

Deodată, îmi pică fisa: probabil l-au pus Ben și Mandy să îmi facă o farsă. Sau, mai rău! L-au angajat să iasă cu mine! Totuși, nu m-ar suprinde... De cât timp tot încearcă să mă cupleze cu cineva? Încerc să mă conving că asta s-a întâmplat deși am un sentiment ciudat care nu îmi dă pace. Încerc să îl ignor și să îmi continui dimineața ca de obicei: îi pun apă proaspătă și mâncare în castronel lui Midnight, fac un duș rapid și mă uit la The Bing Bang Theory.

"They sent me away, to find them a tresure,

A chest filled with diamonds and gold."

-Alo?
-La mulți ani, Blair! Mișcă-ți fundul mai repede la facultate. Thompson a zis că peste douăzeci de minute o să înceapă prelegerea.

-Deja? Dar în orar scria că începe abia la zece, scâncesc eu.

-Mișcă-te odată. Ashley îmi închide în nas.

Îmi iau repede o agendă și niște creioane și o iau la goană spre facultate. Trag pe mine niște pantaloni comozi și un tricou lălâi peste un maieu simplu și negru, îmi iau tenișii în picioare, încui ușa și o iau la goană spre facultate. După vreun sfert de oră ajung în amfiteatru, abia respirând și cu tricoul lipit de spate. Am transpirat de la efort.

-LA MULȚI ANI!!

Ashley, Ben, Mandy și Josh ies de după mese și încep să cânte la unison: Mulți ani trăiască..., iar eu nu știu dacă să îi îmbrățișez sau să îi omor încet pentru că m-au păcălit să alerg tot drumul până la facultate. Ash îmi întinde o brioșă în care sunt înfipte lumânări aprinse în formă de doi și unu.
-Nu uita să îți pui o dorință, a chițăit ea. Sting lumânările dintr-o suflare, dar nu mi doresc nimic pentru că nu cred în superstiții.

-Uite, ăsta e din partea noastră, a tururor. Ben îmi pune în brațe un pachet și continuă: Deschide-l acasă. Ne-a luat ceva timp până ne-am hotărât ce să alegem, deci ai face bine să apreciezi.

Toți încep să rânjească complice în timp ce eu abia îmi pot controla vocea:

- Mulțumesc...Știți că nu trebuia să vă deranjați pentru mine, e doar o zi ca oricare alta, nu e nimic special de sărbătorit...

-Dacă mai zici asta o dată, o să mă enervez și o să te îndurerez cu pumnișorii mei.

Începem să râdem când o vedem pe Mandy, o fată cu o conformație firavă și suplă arătându-și pumnii cu o mutriță concentrată.

***

Gâtul mă ustură de la cât am vorbit. Întind mâna după paharul cu apă din fața mea și din trei înghițituri mari reușesc să îl golesc.

-Și după aceea? S-a întâmplat ceva deosebit în timpul cursurilor? Ceva ce ar merita menționat?

-Nimic. Dar după cursuri...

-Continuă, mă încurajează domnul Robinson fluturând din stilou asemeni unui dirijor de orchestră.

- Cand am ajuns acasă, Midnight stătea pe canapea, în loc de fotoliul lui obișnuit, și se uita fix. La ce anume, nu știu. Dar, dintr-o dată s-a zburlit și a început să sâsâie și să scuipe în direcția în fotoliului. Nu puteam pricepe ce are. L-am mângâiat pe cap până s-a liniștit cât de cât, iar apoi l-am luat în brațe și l-am așezat în coșulețul lui de pe hol.

Pueam să jur că încă se uita în aceeași direcție, dar îmi era prea foame ca să investighez în acel moment. Mi-am făcut un sandwich cu brânză și m-am trântit pe canapea. Am pornit televizorul și am mutat canalele până am ajuns la un documentar despre fluturi. Ținând cont că era joi seara, era mult mai bine să văd ceva educativ decât să îmi pierd seara și auzul prin vreun club, mai ales că mâine am cursuri.

***

De tavanul ce imită o tablă de șah e suspendat un candelabru antic din cristal. Corbi. Mari și negrii, zboară roată în jurul meu, restrângându-și cercul din ce în ce mai mult. Mă simt captivă în cercul lor. Fața îmi e biciuită de pene și aer. Am încercat să mi-o acopăr cu mâinile ca să mă apăr, dar am înțeles că nu mă puteam mișca. Eram lipită de podea. Nu mai aveam scăpare. Un corb s-a așezat pe pieptul meu și se uita la mine ca și cum ar fi atoateștiutor. Am vrut să îmi feresc privirea, dar părea să îmi zâmbească disprețuitor și să croncănească.

-Uită-te la tine, copilă a lui Adam! Atunci am ales să îl înfrunt și să mă uit direct în ochii lui. Un al treilea ochi i s-a deschis brusc în mijlocul frunții și am început să țip.În ochiul lui mă vedeam pe mine, doar că nu eram eu. Acea Blair era acoperită de sânge și întuneric, de cenușă și foc.

Acea Blair nu sunt eu.

***

-Neața, rază de soare!