Vieți distruse

Pardon'

Ma împingeam cu multimea care parca dintr-o data primise semnal sa paraseasca încaperea.
Usile duble nu faceau fata asaltului de persoane care tot venea.

-Stai Ioana...o aud pe Naty care topaia ca o caprita cu mâna în sus sa o pot vedea.

A fost de ajuns o secunda de neatentie si l-am pierdut din vizor pe cel ce îl urmaream.Ma întorc strabatând multimea si o trag pe Naty dupa mine pâna afara.

-Slava cerului ca m-ai salvat,ăstia ar fi fost în stare sa ma faca afiş...îmi spune rasuflând usurata.

Ela statea bine mersi în brate la Bogdan si rânjeau cu gurile pâna la urechi.

-Voi de unde a-ti aparut,v-ati teleportat?!pufneste Naty nemultumita.

-Asta se întâmpla când ai pile la bucatarie...strâmb eu din nas.O iei pe scurtatura.

-Mergem azi?!...V-a luat zece minute sa iesiti din cantina daca nu ne grabim vom întârzia...ne zoreste Ela.

-Stati putin...si fara ca ele sa apuce sa mai zica ceva ma îndepartez grabita spre intrarea în cladirea de lânga noi.

Mi se paruse ca îl vazusem întrând si nu voiam sa cred ca am vedenii însa holul era pustiu.Înaintez trecând de toalete si ma opresc la bifurcatia dintre coridoare dar nici urma de omenire.
Privesc ceasul si parca le auzeam cum ma înjurau nervoase asa ca ma rasucesc brusc si în scurt timp fac contact cu podeaua.

-Auuu...spun fecându-ma la cap...uita-te pe unde mergi.

-Scuza-ma dar ai aparut de nicaieri...îmi spune vocea întinzându-mi mâna sa ma ridic.

-Pardon?!...zic punand accent pe cuvânt,
acum era tot vina mea când eu eram cea care zacea pe jos.

-Da-mi mâna...insista el.

I-as mai fi spus eu multe dar cuvintele mi sau blocat în gât când am reusit sa vad de cine m-am ciocnit de fapt.Cel care îmi stârnise interesul statea acum în fata mea si ma tinea de mâna.Ma holbam la el ca la o fantom si parca vroiam sa nu mai îmi dea drumul.Arata divin de aproape ,nu se compara nici pe sfert cu imaginea de mai devreme.

-Ar trebui sa întru în sala înaintea profesoarei...îmi dai voie?!

Îmi retrag mâna si ma dau la oparte,el trece pe lânga mine fara sa mai zica altceva.
În dreptul usii se opreste si ma priveste.

-Emil...îmi spune înainte sa intre.

-Ioana...ma grabesc sa raspund inainte ca frumuselul sa se evapore...Poate ne mai vedem...adaug.

Îmi da aprobator din cap si dipare pe usa ce tocmai o deschisese.

Ma ravasise intâlnirea brusca însa stiam ca afara ma asteptă furtuna...parca le si vad cum fierb în clocot ca o oala sub ptesiune iesindu-le aburii pe urechi iar imaginea conturata în mintea mea ,ma amuza teribil.

-Mai aveai de gând sa stai mult ,ce naiba te-ai pierdut?!rabufneste Ela.

Din doi pas sunt lânga ele si le îndemn sa plecam petrecându-mi bratele de dupa mijlocul lor.