Vieți distruse

Adevarul doare

Nu ma asteptam la asta,am fost izbita din plin de vorbele dure...stiu adevarul doare dar tot adevar ramâne.
Îi privesc pe amândoi fara sa deschid gura,ce mai era de spus...Alex avea dreptate...de ce mai statea cu mine?!...m-am întrebat si eu de multe ori.
Imi întorc capu catre Ela care era rosie la fata de furie,stiu ,si pe ea o durea ceea ce tocmai auzise...

-Sa mergem...îi spun cu voce stinsa aruncân o ultima privire spre cei doi.

Emil ramasese blocat de parca timpul s-ar fi oprit în loc pentru el iar Alex cu siguranta nu si-ar fi dorit sa fiu acolo.
Cine sa îl mai înteleaga,acum ma iubea iar în urmatoarele secunde eram pentru el o simpla invalida.Nu îi mai citeam nimic pe chip si privirea îi era goala...ma umilise din nou fara sa ma mai atinga de data asta.

Regretam ca cedasem cand Ela a zis sa venim si sa lamurim lucrurie.Nu ma asteptam sa îl gasesc si pe Emil aici si mai putin sa ma aflu în situatia asta de rahat.

Ne grabim sa iesim,vroiam sa fiu singura în casa mea cat mai repede si sa încep sa îmi plang de mila asa cum am facut de fiecare data,nu mai aveam curajul sa îmi înfrunt viata.

Ela rasuceste scaunul si grabeste pasul sa ne îndepartam cat mai mult.

-Ioana stai...
Mă striga o voce ragusita dar nu vreau sa ma mai întorc...era vocea lui Alex si ma temeam sa o mai ascult.
Zeci de stari îmi strabateau înauntrul si nu eram în stare sa le fac fată...simteam ca nu mai am aer destul asa ca îi strig Elei sa fuga.
Aerul rece îmi izbește fata în timp ce prietena mea alerga ca o nebuna împingând scaunul cu rotile în care ma aflam.
Pasii grabiti din urma noastra îmi dadea de stire ca cineva ne urmeaza.

-Ela te rog staiiii...opresteteee...se aude glasul lui Emil dar parca Ela era în transa.
Nu indraznea sa se opreasca si nici eu nu aveam curajul sa îi spun sa o faca desi inima îmi batea cu putere în piept si as fi dorit sa fiu acum în bratele lui...sa ma linisteasca.
Probabil ca nu vroia ca Emil sa fie victima furiei ei,asa ca a continuat sa alerge.
Urcam în graba în masina de calatori ce tocmai oprise în statia de autobuz...nu stiam nici una dintre noi ce numar era sau unde ne duce...am urcat pur si simplu doar sa scapam.

Cand ne-am stiut în siguranta ne-am uitat una la alta si am isbucnit în râs spre mirarea calatorilor care ne priveau mirati.Aratam ca doua nebune,ciufulite de vant si rosii la fata dar cel putin eram fericite ca scapasem de urmaritor.
Era mai bine asa...noaptea va fi un sfesnic bun pentru amandoi.Ma pot gandi în linistea caminului meu ce se va alege de ziua de maine si cum o sa trec si peste asta cu capul sus fara sa mai fac vreo prostie.

....

-Vrei sa raman cu tine?!...ma întreaba înainte sa intram pe usa.

-Nu Ela multumesc dar o voi suna pe asistenta daca este ceva urgent si oricum esti destul de aproape,te contactez daca e nevoie.

-Esti sigura?!...pot sa îi zic lui Bogdan ca raman cu tine,va întelege...poate vrei sa vorbim...si vad cum fata i se îngrijoreaza.

-Este tarziu si oricum sunt obosita si sincer nu mai e nimic de spus, stiu si eu ca sunt o invalida,o "leguma"...ce m-a suparat însa este ca la felatie nici nu m-am gandit...îi zambesc eu în gluma.

-Nemernicul....o sa mi-o plateasca pentru asta...O fi cel mai bun prieten al iubitului meu dar eu pot sa îl bat fara scrupule...zice facandu-se ca da cu pumnul în palma.

-Nu merita efortul Ela...a spus adevarul....bine partial...chiar daca este dureros...chiar sunt invalida.

-Da dar o invalida al naibi de frumoasa si de buna care si-ar dori-o oricine...si ma îmbratisaza cu atata forta lasându-ma fara aer.

Ma prefac ca tusesc sufocata si ea se îndeparteaza putin.

-Vrei sa te duc în dormitor sau sa te ajut cu dusul?!

-Ma descurc...o mint eu...Emy le-a modificat pe toate în asa fel încat sa îmi fie mai usor...iar numele lui îmi aduce dintr-o data nodul în gat.

-Ok pisicuto...atunci ne vedem maine la cafea...nu scapi de mine si îl tarasc si pe Bogdan aici si poate dau de fantoma de Naty ca s-a cam evaportat în ultimul timp...toata ziua bot în bot cu frumuselul de Vladut,i-a luat mintile de tot baiatul asta.

-E si ea îndragostita ce vrei,își traieste viata...îi iau eu apararea.

-O fi dar parca prea de tot si tu ai fost da vad ca ti-a mai trecut...iar mie îmi apare în minte fara sa vreau imaginea lui Alex si ochii lui goi în care aveai impresia ca te prabusesti.

Scutur din cap sa îmi alung gandul.
Ne pupam de ramas bun si închid usa în urma ei.Nu apuc sa intru în holul ce dadea spre living ca aud un batut scurt în usa.

-Ce ai mai uitat?!...întreb deschizând-o si gura îmi este acoperita cu un sarut flamând.

Fac ochii mari si îl privesc în timp ce buzele lui nu se opresc din framântare iar eu îmi permit sa nu îl opresc.Nu stiu de ce nu aveam puterea sa îl îndepartez pe cel ce mi-a facut destul rau.
Se desprinde de mine usor si îmi sopteste la ureche...'Iarta-ma pentru tot'...apoi se rasuceste pe calcaie si pleaca lasându-ma în prag buimaca si confuza.
De ce tocmai acum Alex  îmi tulbura viata,de ce ma facea sa simt si pe urma pleca fara nici o remuscare?!?...