Vieți distruse

Confuzia

Incercam sa imi traiesc in continuare viata trecând peste toate câte mi s-au intamplat.Inca doua saptamani si dadeam piept cu realitatea cruda,cu priviri prefacute si bârfe care mai de care.Stiam ca nimic nu va mai fi la fel.
Cu Emil nu mai vorbisem,nu ii mai raspundeam la telefon sau mesaje desi insistase mereu dar de cateva zile incetase si el.Ma rascolea fiecare vorba a lui si ma prabuseam înecându-ma in plans de fiecare data cand ne vedeam poza si numele lui pe ecranul telefonului.Ma departasem de toata lumea si ma inchisesem in propria lume,doar Dani era cel care mai putea sa patrunda foarte rar si cu multe insistente in globul meu de cristal.

Simteam ca i-am dezamagit pe toti si ca nu sunt in stare de nimic,ma gandeam foarte serios sa imi cer transferul la o scoala speciala sau sa termin anul de la distanta si sa ma mut.Vorbisem despre asta si cu parintii mei...tata nu a fost de acord insa mama a primit bine ideea...pentru ea cu cat stateam mai departe de Emil cu atat mai bine.Inca il invinovatea pentru toate nenorocirile din viata mea.

"Nu vezi ca suferi?!...uite in ce hal te-a adus baiatul asta si tu ti mortis sa faca parte din viata ta.Ajunge Ioana...nu mai esti copil sa nu gandesti."

Daca m-ar fi vazut in fata cu siguranta mi-ar fi turuit incontinu cu argumente,daia ii si evitam vizitele invocând tot felul de scuze.Slabisem mult iar cearcanele vinetii se adâncise...parca imbatraneam si ma stafideam pe zi ce trece.
Eram constienta ca voi atrage atentia tuturar si voi fi subiectul principal dar mai ales nu suportam sa il vad pe el...poate cu alcineva de mana,nu cred ca ma asteapta pe mine la nesfârsit iar asta m-ar fi distrus.
Plecarea era singura solutie.

....

Buna,usa era deschisa asa ca am intrat...imi zice Dani in timp ce se apropia de mine...De ce mai pangi si azi?!Ioana viata e frumoasa si nu merita sa o patezi cu lacrimi.

Imi sterge usor roua de pe fata si ma mângâie cu degetul in timp ce mana lui imi sustinea maxilarul osos.
Un oftat adânc imi iese din gura...tânjeam atât de mult dupa putina afectiune asa ca imi culc capul pe umarul lui.Ma i-a in brate si se aseaza cu mine pe canapea tinându-ma asa.

Lasa-ma sa te ajut,lasa-ma sa fiu langa tine...imi sopteste la ureche.

Un moment de slabiciune si confuzie ma izbeste,ma prabusesc la pieptu lui strângându-l tare in brate.Imi intoarce gestul iar mâinile lui ma face sa ma simt in siguranta.Nu as fi vrut sa mai imi dea drumul niciodata.

Voi pleca...ii spun cu vocea ragusita.

Imi prinde barbia in palma si ma priveste in ochi,apoi buzele lui calde si pline le acopera pe ale mele.Limba lui isi face loc printre ele explorând fiecare particica a gurii.Ma las purtata de senzatia placuta raspunzându-i la sarut.
Cand se desprinde de mine ramân cu ochii inchisi si cu gura intredeschisa pentru cateva secunde gândindu-ma la Emil...as fi vrut ca sarutul sa fie a lui...dar nu era si totus mai vroiam.

Te pot face sa te razgândesti?!...Ioana nu vreau sa pleci,nu vreau sa te dezamagesc.

Nu m-ai dezamagit...ii spun cand ma trezesc din visare...Eu cred ca te-am dezamagit fiind primul esec al tau...Nu tu esti vinovat...vina e in totalitate a mea...eu nu sunt buna de nimic.

Inceteaza cu astea...hai sa mai incercam o data,hai sa o luam de la capat cu mai multa vointa...Nu iti pierde speranta,eu inca pot sa fac ceva pentru tine daca ma ajuti si tu.

Dar nu mai avem mult timp,eu voi pleca...m-am hotarât.

Si eu voi veni cu tine,nu te las...ti-am promis ca vei merge si asa va fi...ma incurajaza el.

Unde sa pleci?!...zice Ela ingrozita intrând grabita in living.

Nu ne dadusem seama nici unul dintre noi cand aparuse.Inca eram imbratisati dar cred ca pentru prietena mea nu asta conta.
Dani ma ridica din nou pe brate si ma aseaza pe canapea.

Cred ca vreti sa vorbiti,eu ma retrag...Luati-va cat timp aveti nevoie si cand esti ok astept sa ma suni....ma saruta pe obraz si dispare.

Cand aveai de gand sa imi spui?!...se rasteste Ela imbufnata.

Ce sa spuna?!...rasare si Naty in urma ei...Tocmai l-am vazut pe frumusel plecand,v-ati combinat cumva?!

Nu Naty,prietena noastra tocmai vrea sa ne paraseasca iar noi suntem singurele care nu stim...

Naty se uita cu ochii mari la Ela,apoi la mine.

E adevarat?!...intreaba de parca nu ar auzit bine.

De fapt voi sunteti primele care aflati...dupa Dani.M-am hotarat aseara fara sa stau prea mult pe ganduri...le spun sa le linistesc dar confirmarea mea le agitase si mai tare.

Esti nebuna...vrei sa renunti la ultimul an,am inteles ca esti confuza,esti suparata,te-am lasat in pace sa iti revi pentru ca stim ca nu iti place sa fi presata dar sa vi cu asta acum...Nuuu,nu vei pleca nicaieri,nu ne vei parasi mai mult decat ai facut-o deja...isbucneste Ela in plans.

Naty o urmeaza si sfârsim toate in suspine imbratisate.

Cum puteam sa ma gandesc numai la mine,asa egoista devenisem in ultimul timp.Trebuia sa le spun ce ma framânta si sa le cer sfatul,erau cele mai bune prietene ale mele si aveau dreptul sa cunoasca adevarul.

Le-am povestit tot ce ma famanta si toate cate s-au intamplat in ultimul timp.Sfatul lui Naty a fost sa ramân,cerându-mi asta cu lacrimi in ochi.

"Nu ma pot desparti de tine,nu ma impac cu gândul ca nu te voi mai avea aproape in fiecare zi...cine imi mai i-a mie apararea Ioana?!"

Insa Ela cea inteleapta si intelegatoare m-a lasat sa hotarasc pentru mine,singurul lucru a fost sa am grija ce decizie iau.

"Faci cum crezi ca este mai bine,noi vom fi aici mereu pentru tine.Ia-ti o pauza,amâna inceperea anului,du-te intr-un loc unde te simti bine si revin-o cu forte noi...De Emil avem noi grija sa nu fie atins...imi promite ea si imi face cu ochiul"

Ele erau cel mai bun lucru care mi se putea intampla si le apreciam prietenia sincera.
Totul incepea sa se aseze,voi trimite o scrisoare directorului pentru inceperea anului la distanta si ma voi interna pentru cateva luni intr-un centru spa de recuperare terapeutica.
Era ultima mea speranta ca voi pasi din nou in lume pe picioarele mele.
Voi lasa totul in voia sortii.