Vieți distruse

Confuzia

Incercam sa îmi traiesc în continuare viata trecând peste toate câte mi s-au întamplat.Inca doua saptamani si dadeam piept cu realitatea cruda,cu priviri prefacute si bârfe care mai de care.Stiam ca nimic nu va mai fi la fel.
Cu Emil nu mai vorbisem,nu îi mai raspundeam la telefon sau mesaje desi insistase mereu dar de cateva zile încetase si el.Ma rascolea fiecare vorba a lui si ma prabuseam înecându-ma în plans de fiecare data cand ne vedeam poza si numele lui pe ecranul telefonului.Ma departasem de toata lumea si ma închisesem în propria lume,doar Dani era cel care mai putea sa patrunda foarte rar si cu multe insistente în globul meu de cristal.

Simteam ca i-am dezamagit pe toti si ca nu sunt în stare de nimic,ma gandeam foarte serios sa îmi cer transferul la o scoala speciala sau sa termin anul de la distanta si sa ma mut.Vorbisem despre asta si cu parintii mei...tata nu a fost de acord însa mama a primit bine ideea...pentru ea cu cat stateam mai departe de Emil cu atat mai bine.Inca îl învinovatea pentru toate nenorocirile din viata mea.

"Nu vezi ca suferi?!...uite în ce hal te-a adus baiatul asta si tu ti mortis sa faca parte din viata ta.Ajunge Ioana...nu mai esti copil sa nu gandesti."

Daca m-ar fi vazut în fata cu siguranta mi-ar fi turuit încontinu cu argumente,daia îi si evitam vizitele invocând tot felul de scuze.Slabisem mult iar cearcanele vinetii se adâncise...parca îmbatraneam si ma stafideam pe zi ce trece.
Eram constienta ca voi atrage atentia tuturar si voi fi subiectul principal de bârfa dar mai ales nu suportam sa îl vad pe el...poate cu alcineva de mana,nu cred ca ma asteapta pe mine la nesfârsit iar asta m-ar fi distrus.
Plecarea era singura solutie.

....

-Buna,usa era deschisa asa ca am intrat...îmi zice Dani în timp ce se apropia de mine...De ce mai pangi si azi?!Ioana viata e frumoasa si nu merita sa o patezi cu lacrimi.

Imi sterge usor roua de pe fata si ma mângâie cu degetul în timp ce mana lui îmi sustine maxilarul osos.
Un oftat adânc îmi iese din gura...tânjeam atât de mult dupa putina afectiune asa ca îmi culc capul pe umarul lui.Ma i-a în brate si se aseaza cu mine pe canapea tinându-ma asa.

-Lasa-ma sa te ajut,lasa-ma sa fiu langa tine...îmi sopteste la ureche.

Un moment de slabiciune si confuzie ma izbeste,ma prabusesc la pieptu lui strângându-l tare în brate.Imi întoarce gestul iar mâinile lui ma face sa ma simt în siguranta.Nu as fi vrut sa mai îmi dea drumul niciodata.

-Voi pleca...îi spun cu vocea ragusita.

Imi prinde barbia în palma si ma priveste în ochi,apoi buzele lui calde si pline le acopera pe ale mele.Limba lui îsi face loc printre ele explorând fiecare particica a gurii mele.Ma las purtata de senzatia placuta raspunzându-i la sarut.
Cand se desprinde de mine ramân cu ochii închisi si cu gura intredeschisa pentru cateva secunde gândindu-ma la Emil...as fi vrut ca sarutul sa fie a lui...dar nu era si totus mai vroiam.

-Te pot face sa te razgândesti?!...Ioana nu vreau sa pleci,nu vreau sa te dezamagesc.

-Nu m-ai dezamagit...îi spun cand ma trezesc din visare...De fapt esti singurul care mai conteaza acum doar ca eu cred ca te-am dezamagit fiind primul esec al tau...Nu tu esti vinovat...vina e în totalitate a mea...nu sunt buna de nimic.

-Inceteaza cu astea...hai sa mai încercam o data,hai sa o luam de la capat cu mai multa vointa...Nu îti pierde speranta,eu înca pot sa fac ceva pentru tine daca ma ajuti si tu.

-Dar nu mai avem mult timp,eu voi pleca...m-am hotarât.

-Si eu voi veni cu tine,nu te las...ti-am promis ca vei merge si asa va fi...ma încurajaza el.

-Unde sa pleci?!...zice Ela îngrozita intrând grabita în living.

Nu ne dadusem seama nici unul dintre noi cand aparuse.Inca eram îmbratisati dar cred ca pentru prietena mea nu asta conta.
Dani ma ridica din nou pe brate si ma aseaza pe canapea.

-Cred ca vreti sa vorbiti,eu ma retrag...Luati-va cat timp aveti nevoie si cand esti ok astept sa ma suni....ma saruta pe obraz si dispare.

-Cand aveai de gand sa imi spui?!...se rasteste Ela îmbufnata.

-Ce sa spuna?!...rasare si Naty în urma ei...Tocmai l-am vazut pe frumusel plecand,v-ati combinat cumva?!

-Nu Naty,prietena noastra tocmai vrea sa ne paraseasca iar noi suntem singurele care nu stim...

Naty se uita cu ochii mari la Ela,apoi la mine.

-E adevarat?!...întreaba de parca nu ar auzit bine.

-De fapt voi sunteti primele care aflati...dupa Dani.M-am hotarat aseara fara sa stau prea mult pe ganduri...le spun sa le linistesc dar confirmarea mea le agitase si mai tare.

-Esti nebuna...vrei sa renunti la ultimul an,am înteles ca esti confuza,esti suparata,te-am lasat în pace sa îti revi pentru ca stim ca nu îți place sa fi presata dar sa vi cu asta acum...Nuuu,nu vei pleca nicaieri,nu ne vei parasi mai mult decat ai facut-o deja...isbucneste Ela în plans.

Naty o urmeaza si sfârsim toate în suspine îmbratisate.

Cum puteam sa ma gandesc numai la mine,asa egoista devenisem în ultimul timp.Trebuia sa le spun ce ma framânta si sa le cer sfatul,erau cele mai bune prietene ale mele si aveau dreptul sa cunoasca adevarul.
L

e-am povestit tot ce ma famanta si toate cate s-au întamplat în ultimul timp.Sfatul lui Naty a fost sa ramân,cerându-mi asta cu lacrimi in ochi.

"Nu ma pot desparti de tine,nu ma împac cu gândul ca nu te voi mai avea aproape în fiecare zi...cine îmi mai i-a mie apararea Ioana?!"

Insa Ela cea înteleapta si întelegatoare m-a lasat sa hotarasc pentru mine,singurul lucru a fost sa am grija ce decizie iau.

"Faci cum crezi ca este mai bine,noi vom fi aici mereu pentru tine.Ia-ti o pauza,amâna începerea anului,du-te într-un loc unde te simti bine si revin-o cu forte noi...De Emil avem noi grija sa nu fie luat...îmi promite ea si îmi face cu ochiul"

Ele erau cel mai bun lucru care mi se putea întampla si le apreciam prietenia sincera.
Totul începea sa se aseze,voi trimite o scrisoare directorului pentru  începerea anului la distanta si ma voi interna pentru cateva luni intr-un centru spa de recuperare terapeutica.
Era ultima mea speranta ca voi pasi din nou în lume pe picioarele mele.
Voi lasa totul în voia sortii.